BFF - Best Friends Forever sau…”Lasati!”

Ce?! Nu ati auzit de “Befefe”? 

Pe vremea cand nu erau pagini virtuale de “Trimite-i o cerere de prietenie…”, le ziceau cei mai buni prieteni - pentru O VIATA! Nu erau multi pentru ca, de regula, cel mai bun prieten devenea acea persoana care iti stia toate secretele, cu care faceai toate tampeniile, fara sa te simti judecat, adica te potriveai cu cineva la cele bune, cat si in cele “nazdravane”, atat de tare, incat deveneai una si aceeasi entitate.

Frumoase vremuri pentru ca era simplu. Te trezeai ca te bucuri cu cineva. 
Da! Sa fii prieten cu un OM inseamna sa fie simplu si sa te bucuri. Pur si simplu. Pentru orice, pentru nimicuri, pentru lucrurile marete din viata ta, pentru gandurile bune din tine, pentru felia de salam pe care o imparti fara sa contorizezi a cata oara o faci tu sau de cate ori a facut-o “Befefe”-ul tau. E simplu sa fii TU cand intalnesti un astfel de prieten.

Eram prin clasele primare. Aveam si eu o BFF. Vorbeam mult, despre orice. Eram parca intr-un curs de oratorie sau intr-un opis in care inventariasem toate lucrurile pe care le atingeam, le foloseam, toate persoanele pe care le intalneam in cale, fiecareia revenindu-i cate un capitol. Si zi de zi, mai aparea ceva care sa fie inclus in opisul dintai. Unul din capitole era legat de emotii. Unele grele, legate de suferinta BFF-ului meu. Si ascultam. Zile intregi, anotimpuri la rand. Din cand in cand faceam schimb. O vreme asculta si ea. Ce mi-a ramas in suflet a fost acea liniste perfecta in care prietena stia sa ma asculte, sa ofteze cu mine si sa planga cand plangeam. Apoi imbratisarea in care nu erau solutii sau promisiuni, era doar dragoste. Era suficient. Din cand in cand ma intreba "Cum sunt?", nu “Ce s-a mai intamplat?”.

Stii, oricare BeFeFe ai fi si oriunde te-ai afla, ai inteles vreodata ce responsabilitate enorma e atunci cand cineva iti ofera partea sa de suflet? Este un act sacru, de liniste, de cumintenie a Ego-urilor, e un moment de cuminecare a sufletelor, cand conexiunea cu celalalt e atat de mare, incat nu mai exista tu sau eu, ci doar legatura. Pragul acesta de trecere este un privilegiu pe care ti-l doresc tie, oricare “Befefe” ai fi, sa il traiesti mai presus de “laikurile” de pe declaratia ta de prietenie de pe public.

Stii, BFF, cand un suflet ti se daruieste astfel, ti se inchina si inchinandu-se, el isi pleaca capul fie sa-l tii in brate, sa-l protejezi, fie sa i-l retezi, mai ales atunci cand vei avea nevoie de slabiciunile celuilalt sa-l invingi, sa-l calci in picioare, sa-l doara, poate cum te-a durut si pe tine cu alt “Befefe”. Dar, daca reusesti sa inlaturi gandul acesta, vei fi foarte fericit ca exista un suflet ce te pretuieste atat! Grija ta este sa nu-l ucizi! Odata ce ai permis unui suflet sa se dezbrace de sine, iti revine responsabilitatea morala si spirtuala de a avea grija de asta. Din acel moment va trebui sa conteze ce se intampla cu “Befefe”, va trebui sa treci peste inconvenientele tale si sa fii acolo, atunci cand celalalt are nevoie de tine.

Da, stiu, poate nu poti pentru ca nu ai energia de a sustine pe altul, poate esti prins in conditionarile vremurilor si nu mai apuci, poate nu ai timp sa fii ceea ce esti, poate ai uitat de tine si zaci. Poate orice e nefast sa ti se intample. Dar, aminteste-ti ce ai in grija. Vorbeste! Anunta! E un gest de incredere sa spui unui prieten “Nu mai pot. Da-mi timp. Sunt la pamant. Ma caut. Dar te pretuiesc si contezi orice ar fi, orice ni s-ar intampla. Nu am cuvinte azi, nu am gesturi maine, insa stii ca te port in suflet.”

Prietena mea dintai, cea din clasele primare, a venit intr-o zi cu o gogoasa ciufulita, pe care a scos-o din buzunarul hainei, cu un servetel cu patratele lipit de ea, uleios si imbibat cu vanilie. “E pentru tine!”, mi-a zis. “Pentru mine? De ce?”, i-am raspuns. “A facut mama gogosi aseara si m-am gandit ca si tie ti-ar placea una. Mie mi-au placut mult si m-am gandit sa impart asta cu tine!”.

A fost prima si singura gogoasa in servetel imbibat cu ulei si cu zahar vanilat, pe care am mancat-o vreodata. Si a fost cea mai buna! A doua zi, eu i-am adus un alt servetel, tot cu patratele, pentru ca din acelea se gaseau in cartierul nostru, in care am pus o lingura de zahar. “Uite, ti-am adus ceva bun, ca sa mananci gogosile tale cu zahar de la mine, da?”, i-am zis intinzandu-i cu atata importanta servetelul mototolit, de parca ii serveam icre negre. Prietena mea l-a desfacut emotionata si a inceput sa-l linga. “Nu am mai mancat zahar din asta niciodata! E tare bun!”. Nu avea dreptate pentru ca era acelasi zahar, de la acelasi gostat, din acelasi cartier in care stateam amandoua. Dar dincolo de firele dulci am stiut ca intr-adevar era cel mai bun zahar pe care-l mancase vreodata, precum si pentru mine fusese cea mai buna gogoasa. “Poftim, linge si tu!”, mi-a zis ea intinzandu-mi servetelul lipicios. Am terminat desertul acela abstract, pasandu-l de la una la alta, am terminat si servetelul de mozolit, apoi ne-am luat de manutele cleioase si ne-am plimbat ture intregi de jur-imprejurul blocului, sa ne laudam ca suntem cele mai bune prietene din lume. A fost un pact bun si dulce, pe care l-am savurat si acasa, in timp ce mama striga disperata la mine sa nu-mi mai ling mainile murdare, atunci cand vin de afara.

In acea zi, in felul nostru nepretuit, am invatat ca intr-o prietenie e tare frumos sa daruiesti si tare inalt sa fii iubit!

Deci, “Befefe”-ule, oricare ai fi si oricui ai exista, o alta responsabilitate a noastra este sa daruim. Mult, putin, orice. Pentru ca in acest act tu il vezi pe celalalt si celalalt, daruindu-ti, te vede pe tine. Si, facand aceasta cat de des am putea, cu siguranta tot ceea ce am vedea in celalalt si ceea ce celalalt ar vedea in noi ne-ar imbogati, ne-am simti iubiti, am simti cum contam, am descoperi ca nu suntem invizibili, ca meritam. “Befefe”-ule, asta ar inseamna sa fim pe bune, prieteni! Ce tare! Si nu am avea nevoie de “Laikuri”, nici de validari artificiale.

In alta zi, tot pe la inceputuri, saream ata cu o alta prietena. Stateam mult impreuna si stiam totul una despre alta. Cand mamele noastre erau la serviciu, noi ne intalneam acasa la ea si ea imi scotea inghetata de la fabrica de unde muncea mama ei. A fost dragostea mea dintai: inghetata de fistic. Acum as numi-o inghetata BFF, pentru ca gustul ei imi aminteste de prietena de la etajul zece. Intr-o zi, am plans amandoua mult. Pentru ca tatal ei murise si ea era mica, iar eu nu stiam ce este aceea moarte si ce inseamna sa nu mai vina tata acasa de la serviciu. Eram si eu mica, chiar daca mancam in fiecare zi inghetata cu fistic. Nu am stiut ce sa-i zic, dar atat de tare ce i-am simti golul, incat i-am zis sa fim surori de cruce. Am cautat un ciob de sticla si ne-am intepat in degetul aratator, apoi le-am impreunat sub forma de cruce. Ea a tipat un pic de frica sau de usturime, dar nu conta. Auzisem noi ca asa se fac fratii de cruce. Scria si in Greuceanu. Si asta a fost. O parte din sufletul ei l-am luat la mine acasa sa ii port de grija, sa nu se mai simta parasita. Au urmat ani de povesti, de cadre de viata, de sus si jos. Ciobul de sticla e inca pe aratatorul meu si l-am intins de fiecare data cand sufletul meu a vibrat, indicand un suflet nou de BFF.

Au trecut anii aceia, inghetata de la fabrica a devenit prafuri cu arome sintetice. “Befefe”-urile s-au transformat in linkuri si “laikuri”. Printre atentionarile de facebook ca este ziua ei sau a lui, cresc buruieni. De tristete, de egocentrism, de “mi se rupe!”, de “nu ma intereseaza!”, de “bai, nu am avut timp!”, “am uitat, scuze??” etc. Usor usor, sacrul se naruie in lozinci de spiritualitate: “Esti singurul/ Esti singura cu care rezonez in acest fel!” in timp ce mintea se felicita pentru un nou cliseu pus in scena. “Befefe” sau “Lasati!” ?

Cand tu, “Befefe”-ule, oricare ai fi si oricui ai exista, stai si vorbesti doar despre tine, te-ai gandit vreodata ca, atunci cand il numesti pe celalalt BFF, habar nu ai poate cand este nascut? Ce ii place? Ce nu ii place? Care sunt valorile lui?

Cand tu, “Befefe”-ule, oricare ai fi si oricui ai exista, saluti constant de pozitia de “bai, abia astept sa te vad”, dar nu apuci niciodata sa iti faci timp pentru asta, pentru ca timpul e doar pentru tine, nu pentru impartit altora, te-ai gandit vreodata ca celalalt chiar te asteapta si se gandeste cu drag cand vei veni si cand va putea sa te imbratiseze? Te-ai gandit vreodata cu dor la cineva? Si daca da, sa faci ceva pe bune in acest sens? Sa fii sincer cu tine, sa fii sincer cu ceilalti?

Cand tu, “Befefe”-ule, oricare ai fi si oricui ai exista, promiti diverse, de la a fi prezent/-a la a face, te-ai intrebat vreodata ca celalalt chiar te ia in serios? Ba chiar ti se pregateste prajitura preferata pentru a te surprinde. De drag! O data, de 2 ori, de 3 ori, de multe ori, ca in Ziua Cartitei, repetand acelasi cliseu al asteptarii pline de speranta si iertare, sperand ca poate tura aceasta a fost pe bune? Te-ai gandit vreodata ce ucizi, cat ucizi cand tu, BFF, nu iti asumi responsabilitatea a ceea ce promiti, a ceea ce sustii? Cauta in Legi, cele 10 se spune, si vei gasi acolo cateva ce poate ar trebui sa te puna pe ganduri: “Sa nu ucizi!” Lasa pumnalul, el nu exista real, dar fiecare promisiune desarta face cat zece lovituri si de fiecare data in acelasi loc, in inima! “Sa nu furi!” …. linistea, speranta, armonia, increderea….

Cand tu, “Befefe”-ule, oricare ai fi si oricui ai exista, stii ca celalalt nu mai poate, nu mai poate sa ofere, sa se ridice, sa mearga, sa creada, cand e intuneric in sufletul prietenului tau, te-ai gandit vreodata cum sa faci sa-i reamintesti CINE ESTE? Ti-ai batut capul vreodata cum sa iti aduci prietenul inapoi “acasa”, acolo unde ti-a fost adesea bine si de unde ti-ai luat, te-ai imbogatit si tu, de unde ai crescut adesea si tu?? Ori daca nu poate sa vina, e suferind, e pustiu, te-ai asezat tu, prietene, sa astepti rugandu-te, precum Hachiko, cainele japonez? De ce sa pleci? De ce sa intorci spatele? De ce sa nu conteze? Macar incearca.

Cand tu, “Befefe”-ule, oricare ai fi si oricui ai exista, te-ai gasi singur cu tine, crezi ca ti-ar fi suficient tot ce ai strans doar pentru tine si tot ce nu ai daruit de frica sa nu pierzi, de frica sa nu fii ranit din nou, de frica sa nu fii mai mic decat celalalt BFF, de frica, de frica, de frica….

DE DRAGOSTE CAND MAI AI TIMP, draga prietene?

Ana

26 ianuarie 2019

Pasiune. Vocatie. Trenuri si fotografie. Cu Cristian Hultoana

„Cred ca sunt de-al lui Ginghis Han, azi aici, maine dincolo.”

Povestea lui Cristian, ca orice poveste, m-a intors pe taramul dintai, cel al copilariei mele, acolo unde soarele rasarea din gatlejul cocosului de pe gard si apunea in galeata de lemn din fantana cu cumpana, unde bunica lasa gaoacea de lemn ud sa coboare cu soarele meu rosu si o scotea mai tarziu, ca dintr-o facere, plina de luna rotunda si luminoasa.

„E ochiul lui Dumnezeu”, soptea ea misterioasa luand intr-o ulcica de lut apa pentru noaptea mea cu vise. Priveam cuminte si infricosata zbaterea fulgerului de lumina si o beam cu inghitituri mici ca la impartasanie. Ma asezam la capataiul odaii, unde bunica isi inchina Cerului altarul ei de lumanari albe de ceara. 

Intr-una din rugaciunile bunicii statea dorinta ca el, Cristian, sa se faca om mare.

Au trecut anii si visul dintai, al bunicii si al lui Cristian, a mocnit ca un taciune in soba si s-a tot reaprins cu pasiunea lui pentru trenuri. 

Mi-l amintesc, copil fiind, mesterind din carton machete de tren. Ore intregi intepenite in detaliul perfect al unui vagon tapitat cu catifea sau al unei locomotive cu leduri si baterii. Si dupa o vreme trenul prindea viata ducand mai departe visul. 

„M-am nascut cu trenurile in mine.” a ras Cristian, desi as crede ca l-a adus trenul, nu barza, si mai departe tot cu trenul o sa plece in Cer.

Pasiunea de a Picta. Cu Alexandra Andone

Traim zi de zi dintr-un milion de motive datorita carora trebuie sa fim intr-un fel sau altul, fie ca ne place sau nu ne place ceea ce facem. Ne conformam tacut sau revoltat situatiilor. Urmam obiective ce tin adesea de supravietuire si prea putin de suflet, pentru ca nu mai avem timp pentru trairile noastre sau pentru ca nu mai avem energie sa ne uitam in noi insine. Cu toate acestea, reusim sa ne bucuram din lucruri marunte sau satisfactii mari, norocul celui care reuseste!

Recviem pentru un vis

Doua cupluri tinere se plimbau agale intr-o seara romantica ca o cina de post negru. Domnii erau tatici tineri. Mergeau in fata impingand la doua carucioare din care isi atarnau isteric picioarele juniorii masculi, inca inconstienti de vrednicia tatilor lor. 

In spatele acestora, la ceva metri inapoi, mamicile. Cocotate pe tocuri de scena, fardate de nunta la cort, coafate si tapate ecologic, cu bustul mustind de lapte nestors, sa nu se strice forma siliconata a naturii, cu rochii mulate ca un prezervativ prea mic, aruncau cand si cand priviri malitioase oamenilor care treceau pe langa ele.

Fara sa vreau, dat fiind faptul ca ne indreptam unii spre altii, am avut ceva perspective de observare, cum s-ar zice „before and after”.

CUORE, inima de .... DRAGOSTE

Dragostea! E atunci cand iubesti cu inima unui copil, 
e atunci cand te joci si te veselesti de parca ai fi copil,
e atunci cand mergi inainte fara sa stii unde si cum, 

intocmai ca un copil.

Eram in centrul orasului Piatra Neamt, asteptand un microbuz, impreuna cu cei doi pui ai mei. Lumea iesise la plimbare odata ce caldura se stingherea de umbrele muntilor. 

Ma fascineaza orasul acesta. Muntele e pretutindeni, atat de aproape de tine, incat te poti agata de el fie sa nu cazi, fie sa te inalti. Te asigura in orice clipa ca e cu tine, chiar si cand nu-l privesti. Il simti in ceafa, ii vezi umbra proiectata peste oras, ii simti in nari mirosul de ploaie de padure sau planset de ape, il auzi chiuindu-si pasarile sau vuietele de putere. Maret!

Il priveam abandonata uitand cu totul de minutele prelungite de asteptare din statie.

Ma dor... de oameni, pardon, mi-e dor!

E atata dragoste ferecata in oameni, 

incat nu stiu 

de cate rastigniri mai e nevoie 

s-o scoatem afara! 

Mi-e dor de Oameni!

Cea mai la indemana forma de comunicare este „sa ne plangem”. Unii dintre noi, preocupati de sine, se plang in scheme mentale si teorii, explicand resemnat ca mama sau tata au fost de vina pentru alegerile lor si efectele de nefericire ce o resimt. 

Altii dintre noi vor arata cu degetul ca Mitica e de vina, „nesâmţâtul”, „fustangiul” etc. sau Lenuta care a fugit de-acasa in Italia. Oricum ai da-o, oriunde te-ai intoarce, cineva, undeva se plange. 

Azi e greu, ieri a fost crunt, „Doamne, prin cate am trecut!”, „Doamne, ce Karma am!”, maine, evident, nu avem cu ce sau cu cine sa ne fie bine. Asa e! Intotdeauna e „un greu” in ceva din viata noastra. Dar cand, cand mai apucam sa vedem, sa vorbim si sa ne transmitem cat de frumos sau bine a fost sau este sau va fi??!

Colind de Suflet pentru Piatra Neamt si pentru Munteni

Au trecut cativa ani de cand m-am mutat in Piatra Neamt. Sa fie vreo 5 ani si alte 4 orase in care am locuit de cand ma stiu. Aici ma simt ACASA intr-un mod pe care nu incerc sa mi-l explic, ci doar sa-l savurez. Ma fascineaza intimitatea pe care ti-o ofera orasul acesta. Intai am crezut ca poate sunt muntii ce iti confera protectie, stabilitate si te fac sa te simti mai aproape de cer. Insa am adunat atatea momente legate de sufletul oamenilor ce locuiesc aici, incat ma simt ca intr-o mare FAMILIE. Simti ca nu esti singur, ca apartii sub o forma sau alta unui grup care stie ca existi. Pentru un oras in care esti nou-venit aceasta traire te face sa te simti binecuvantat.

Validarea

Validarea perfecta e acea stare in care Tu esti bine cu tine,

fara sa mai resimti nevoia de confirmari din exterior.

Este Bucuria si Libertatea de A Fi tot timpul Ceea ce Esti!

Cand a fost ultima oara cand te-ai simtit sigur pe tine, echilibrat sau fericit?

Cand a fost ultima oara cand ai simtit toate acestea fiind singur?

De cate situatii sau oameni ai avut nevoie pana acum in viata ta ca sa te simti confortabil cu tine?

De cand ne nastem avem nevoie de confirmari ca ceea ce manifestam este bine sau ne reprezinta ca fiind buni. Nevoia aceasta de confirmare a ceea ce suntem este o constanta majora a vietii noastre si, implicit, ne determina majoritatea deciziilor. In spatele oricarei experiente exista o profunda nevoie de validare, fie ca suntem sau nu constienti de ea. Din aceasta nevoie se nasc cele mai nepotrivite alegeri sau paradoxuri. In sensul lor initiatic, oricare experienta negativa, fie ea de invalidare a noastra, poarta cu sine descoperirea a ceea ce suntem si a ceea ce ne face fericiti. Suntem constant in cautare, alegem constant oameni de langa noi sa ne produca validari.

Fara a-mi permite o ierarhizare, ci doar o enumerare modesta a catorva situatii intalnite, fie personale, fie ca martor, in sensul constientizarilor, subliniez arta de a fi nefericiti, de a ne sacrifica, de a fi victime, de a dramatiza, de a stagna, de a alege orice strategie pe care mintea o considera VALIDARE (confirmare, a fi valabil, apt etc.).

Cea mai nociva forma a validarii, paradoxal, este SACRIFICIUL.

Castrarea Evei

Pe unde intorc ochii dau de demonstratii de putere, fie ca e vorba de forta de a marca teritorii sau limite, fie de a face fata. Ce mi se pare ingrijorator, in sensul unui dezechilibru de proportii, este masculinizarea Evei. Partea pozitiva a situatiei o reprezinta parteneriatul, spiritul de echipa al oamenilor sau al cuplurilor, care concura la aceasta tendinta. Nu e doar o decizie a Evei de a se masculiniza, ci o colaborare extrem de intensa cu Adamii de pe margine, constienta sau subtila. Luand partea plina a paharului – colaborarea – ma intreb care sunt obiectivele acestor tendinte? Demonstratia puterii, fundamentul inovator al iubirii?! Si uite, astfel, legile dezvoltarii personale si-au gasit rostul in aceasta noua dezordine.

Oamenii nu se mai vad unii pe altii!

Am constatat cu surprindere cat de benefice au devenit curentele spirituale pentru o buna parte dintre oameni. Noroc cu invocarea de la pagina 5 din cursul de dezvoltare spirituala, pentru ca astfel se va rezolva problema acuta din viata ei sau din viata lui. Nu conteaza ca nici el, nici ea nu fac nimic mai mult decat sa citeasca formula invocata in cauza, nu conteaza ca doar au preluat-o mecanic si o folosesc ca pe detergentul minune care curata toate petele si toate problemele 3 in 1. Nu conteaza ca in constiinta proprie nu s-a mutat nici o furie mai departe de suflet sau vreun gand de frustrare si invidie fata de cei carora le-o fi iesit formula. Nu conteaza ca zi de zi rutina este aceeasi, cerintele sunt aceleasi, din ce in ce mai acute ca, deh, exista un curs in plus ce il califica pe el, pe ea sa merite sa primeasca ceea ce au invocat.

Arta de a fi nefericit

Peste tot in jurul nostru vedem adesea oameni nefericiti. Sunt fascinanti oamenii si mecanismele lor, iar cei nefericiti sunt atat de complecsi, incat nu poti sa nu te simti un privilegiat atunci cand le observi arta de a fi sau de a supravietui. Daca te apropii mai tare, descoperi ca multi dintre ei se simt extrem de confortabil in aceasta realitate si, oricat i-ai invita sa schimbe ceva in sensul echilibrului si al fericirii, te resping sau fug de tine.

Incasandu-mi vreo cateva experiente existentiale in acest sens, imi dau voie acum sa ma uit la acest spectacol si sa invat din arta de a fi nefericit.

Si cum orice arta inseamna un artist mai mult sau mai putin capacitat, sa le oferim apreciere si statutul acesta mult ravnit si mult meritat.

Introspectii

https://www.facebook.com/analuiza.ana.169

**************************************************

... si totusi Mos Craciun exista!

Buna in noapte! Si ce Noapte Magica! Ho, ho, ho!

Sunt spiritul Craciunului sau Mos Craciun si, pentru ca as vrea sa dau mesajul acesta tuturor copiilor ce au crescut mari, m-am gandit sa-l postez pe acest blog si sa incep cu o fetita minunata, pe care o cheama AMINA.

Draga Amina,

Ma bucur ca ai aproape 11 ani si ca ai inceput sa iti pui intrebari daca exist sau nu. Asta inseamna ca esti deja atat de mare, incat pot sa ma bazez pe tine. Pot sa te consider ucenicul meu de incredere. Am tresarit in inima mea cand te-am auzit spunand „Daca eu cred ca exista Mos Craciun, atunci el o sa existe!”.  Ce ai spus tu din inima este un mare adevar. Ce ai spus tu m-a convins sa te aleg drept ucenic.

Depresia. Starile de Suicid. Valorizarea experientei.

E vremea colindelor....E vremea colindelor... 

 ... dar „Nu-mi mai pasa”, „Nu ma intereseaza nimic”, „Si ce daca....”, „Mai bine mor decat sa mai trec si anul acesta singur...”, „De ce mi se intampla doar mie...” etc. 

DECEMBRIE. Sezonul depresiilor pentru unii sau sezonul starilor de suicid. E o luna grea din punct de vedere emotional, e o luna a experimentarii celor mai acute trairi negative.

Cu toate acestea, exista un sens pentru care aceasta experienta totusi este traita, exista un sens al revelarii luminii din perspectiva intunericului. 

Cu gandul smerit in fata celor care sufera astfel, va invit la cateva directii de zacut eficient. 

50 de umbre ale.... Subconstientului

Exista in fiecare din noi un demon, mai mic, mai mare, unul sau mai multi, al deznadejdii, al fricii, 
al traumelor, al neputintei, 
al victimizarii..... 
Din cand in cand 
el vrea sa iasa afara... 
DOAR CA SA FIE IUBIT!

Imi amintesc o zi grea, dar plina de revelatii.

Usa cabinetului s-a izbit de perete si a intrat un barbat inalt, incat ar fi trebuit sa dau capul pe spate ca sa-l privesc in ochi. Isi urmarise sotia care venea la terapie de vreo cateva saptamani, fara sa stie cine sunt si ce se intampla intre cei patru pereti.

„Cine esti tu, mai, de tot vine nevasta-mea la tine?”

L-am invitat sa ia loc nestiind la ce sa ma astept. M-am abandonat ratiunii superioare pentru care noi doi eram in acea clipa fata in fata cu destinul.

Mama Dolores sau Femeia "Mamica eterna"

Energia feminina este cea mai puternica energie din Univers. Ea creeaza, ea intuieste, ea este plina de compasiune, este tandra si romantica, ea este vulnerabila, sensibila, ea este puternica prin Iubire, atunci cand se manifesta. Energia feminina nu este particulara doar femeii, ci si barbatilor, atunci cand acestia si-o recunosc in echilibru cu masculinitatea lor.

Dar ce se intampla cand aceasta energie feminina nu se manifesta la femei?

Curs de initiere in Terapiile Karmice - formare practicieni / Bucuresti, 31 ianuarie - 1 februarie 2015

 https://www.facebook.com/events/847205878650933/?pnref=story

Am primit adesea Bucuria de a Fi. Am impartasit adesea Extazul de a Iubi neconditionat. Am ras si am plans impreuna cu Ceilalti si cu Mine. Toate aceste experiente s-au sedimentat precum nisipul pe fundul unui Ocean pe care calatoresc. El ramane in continuare infinit si surprinzator pentru ca e Viu, dar cu fiecare calatorie am primit si invatat despre a carmui mai lin si mai echilibrat.

Simt ca a venit momentul sa dau mai departe tot ceea ce am adunat in sensuri pana acum si sa va impartasesc cea mai spectaculoasa calatorie, cea karmica.

Va ofer un Curs de initiere in terapiile karmice si toata comunicarea ulterioara ce deriva din dorintele voastre de a face si ajuta mai mult.