Mama Dolores sau Femeia "Mamica eterna"

Energia feminina este cea mai puternica energie din Univers. Ea creeaza, ea intuieste, ea este plina de compasiune, este tandra si romantica, ea este vulnerabila, sensibila, ea este puternica prin Iubire, atunci cand se manifesta. Energia feminina nu este particulara doar femeii, ci si barbatilor, atunci cand acestia si-o recunosc in echilibru cu masculinitatea lor.

Dar ce se intampla cand aceasta energie feminina nu se manifesta la femei?

Ele devin „puternice” manifestand acut partea lor masculina. Unele pretind insa contrariul, fie constient, fie nu, alegand sa devina vesnica „mamica”, fie ca au, fie ca nu au copii.

Care este profilul „mamicii” perfecte? Iata cateva simptome adunate din terapii:

• „Mamicile” isi atrag ca parteneri masculii „copii”, fie ca acestia sunt mai mici ca varsta, uneori cu mult mai mici decat partenera, fie ca acestia sunt iresponsabili, neatenti, naivi, gelosi, imaturi, mofturosi etc.

• Sunt cele care rezolva cam totul intr-o relatie, cele care au initiativa, sunt profilul „buna la toate”.

• Sunt cele care se trezesc primele si se culca ultimele, care duc mancarea la pat partenerului, preparata asa cum partenerul obisnuia sa o manance acasa, cand era mic, sunt cele care deschid usa instalatorului, negociaza cu zidarul, dau cu var singure, fac afaceri, scot cel mai mic comision la camatari, sapa in weekend la tara, conduc masina sau il conduc cu masina pe partener la serviciu, daca acesta are vreunul etc.

• Sunt cele care au grija de copii, daca ii au, fara sa fie ajutate de partener in cresterea si educatia acestora. Sunt cele care duc ceaiul fierbinte la patul copilului bolnav, dar trec in drum cu inca un ceai pe la patul in care partenerul se odihneste mereu.

• Sunt cele care sunt tolerante pana a fi umilite, batjocorite, agresate fizic sau emotional, ca in cele din urma sa sfarseasca tot ele in a se simti vinovate de o atitudine nepotrivita fata de partener. Revin in ecuatia cuplului cu emotia duiosiei si regretului, iertandu-si partenerul pentru agresiunea creata sau chiar povestindu-i acestuia cea mai buna ratiune pentru care ar fi facut-o si care nu-l invinovateste, ci il prezinta ca victima.

• Sunt uneori singure, independente, pentru mult timp. Sunt in echilibru cu aceasta pentru ca isi gasesc intotdeauna o cauza nobila si umanitara careia sa se subjuge si sa-si iroseasca viata. In aceasta disponibilitate de sacrificiu se prind adesea parteneri „trantori”. Matca stupului primeste in buna pace in viata ei si in viata stupului oricare trantor roieste dupa tihna, iar ea, extrem de fericita ca are cui sa i-o ofere, il va primi.

• Nu stiu sa fie feminine sau se manifesta rar si greu in acest sens. A se aranja este un lux, a se distra este un moft, a se preocupa de sine este o teama de a fi gresita. Le vezi adesea in blugi sau tinute sport, ca sa se miste repede printre sarcini, le vezi nefardate, fara unghiile facute sau fara bijuterii. Se coafeaza doar cand sunt furioase sau ranite de vreun partener, insa acest gest extrem nu este o jubilare a feminitatii, ci un sacrificiu al ei, pentru ca ele devin sfidatoare, arogante in gestul lor, demonstrandu-si ca totusi si ele exista pe pamant. As putea spune ca sunt mai feminine cand sunt provocate decat cand isi urmeaza rutina mamoseniei eterne pentru ca, paradoxal, atunci incep sa fie vii si constiente de sine. Nu raman insa prea mult in aceasta manifestare pentru ca nu le reprezinta si nu se simt comod sa isi faca abonament la sala sau la coafor. Ele simt intotdeauna ca este „prea mult” pentru sine.

• Nu stiu sa se integreze in evenimente distractive. Le vei vedea intotdeauna facacand ceva pe langa grup: ori fac gratarul, ori spala vasele, ori servesc pe ceilalti, ori au grija de copiii altora, ori tin umarul sa planga vreo prietena. Se simt jenate si invizibile cand sunt invitate la dans, scuzandu-se ca ele nu stiu sa danseze. Sunt insa geloase pe partener daca acesta se simte bine. Sunt primele care ajung sa ajute, ultimele care pleaca, ca sa stranga resturile ori sa sustina spre taxiuri banderasii plini de greturi matinale.

• Sunt evlavioase. Citesc intotdeauna acatiste si rugaciuni de bine. Tin posturi, tin randuiala bisericii, fac daruri insemnate in mancare sau bani. Se roaga cu neincredere pentru fericirea lor pentru ca esential le este frica sa se vada cu adevarat fericite. Se roaga mult mai echilibrate cand trebuie sa faca fata unor probleme grele decat sa scape de ele. Inconstient le este frica sa piarda agresorul emotional care le-a dat un rol de viata atat de important – a fi indispensabila si a fi „mamica” eterna.

• Sunt fataliste, insa cu atat mai bine daca situatiile nu se rezolva pentru ca ele vor fi acolo sa isi creasca stima de sine facandu-le fata sau suportandu-le cu jugul de gat.

• Se bucura de iluziile rezolvarilor ce le ofera putin timp de reculegere, de a-si aduna fortele, de a se descarca plangand, de a se ruga sau de a lesina fara sa le culeaga nimeni de pe strada. Rezolvarile sunt de genul: „Ah, ce bine ca a adormit! In seara asta nu o sa ma bata!”, „Ce bine sunt acum. A plecat la mama.”, „Ce bine ca si-a gasit alta. O veme o sa fie preocupat sa i-o traga aleia....”, „Ce bine ca tata socru culege via. O vreme o sa stea la tara si o sa bea.” etc.

• „Mamicile” eterne nu vor dori cu adevarat sa fie altceva decat „mamicile” cauzelor pierdute, construind ca mesterul Manole zi de zi cate un zid interior in care se impietresc, ca apoi sa-l sparga si sa iasa afara la primul geamat al partenerului las ce le manipuleaza slabiciunile.

• Cand furia interioara creste extrem de tare si nu si-o pot tine in frau cu actele de sacrificiu si daruire exacerbata se imbolnavesc de ficat, de tiroida, de cancer uterin, de depresie. Toate acestea, cel putin, sunt avertismente pe care corpul fizic le primeste ca un semnal de alarma al furiilor interioare neconstientizate fata de propriile alegeri, dar proiectate asupra altora, semnal de alarma al blocajelor emotionale repetate, al impietririi inimii, al lipsei de comunicare cu sine, cu partenerul sau cu Divinitatea.

• De asemenea, ca o descarcare fata de aceste furii, comit gesturi extreme de care apoi le pare foarte rau, se invinovatesc si revin mai tare cu forta iluziei si sacrificiului in ecuatia nociva din care au incercat sa iasa sau pe care au dorit sa se razbune: fug de acasa cu copiii, au o aventura toxica, fara iubire, isi parasesc paradoxal copiii si fug in alta tara, intr-o uitare de sine profunda si o revendicare a energiei masculine definitive si irecvocabile prin care isi vor aroga rolul de cap de familie, sustinator financiar al intregului neam etc., au crize de suicid pe care, evident, nu il finalizeaza, ci il consuma in spectacolul dramei de a fi singura, de a fi invizibila, de a fi chinuita fizic si emotional.

• Manifestarile furiilor interioare pot fi insa la ambele capete de spectru: fie nocive si autodistructive, fie excesive in daruire fata de altii. Le vezi astfel crescand toata viata copiii strazii sau adunand cainii vagabonzi de pe strada, le vezi ingrijind toti pensionarii din cartier si conducandu-i pe toti pe ultimul drum, le vezi stand 12 ore la serviciu, de luni pana duminica, le vezi cheltuindu-si toti banii pentru a-si sustine partenerul la a treia facultate pe care studentul etern vrea sa o urmeze, le vezi indeplinind visele altora cu habotnicie si speranta ca si maine va mai exista un vis nobil pentru care sa se sacrifice.

Daca le intrebi: TU ESTI FERICITA? – se vor uita convingator la tine si iti vor raspunde cu toata inima ca DAAA!, dar niciodata nu vor vorbi cu adevarat despre sine. Nu au deprinderea interioara de a evalua ceea ce le face cu adevarat fericite si mai ales de a alege cu adevarat sa devina fericite. De aceea, cand incerci sa le ajuti, se vor infuria pe tine ca iti arogi dreptul acesta, iti vor intoarce spatele sau vor gasi imediat nevoile tale pe care le-ar putea revendica in misiunea fericirii.

Lista de mai sus este cu siguranta mult mai lunga si mai diversificata in manifestari. Evident, aceste suflete sunt foarte bine-venite printre noi, insa, daca le intalniti, chiar daca va tenteaza ajutorul minunat ce-l puteti primi, provocati-le sa nu se sacrifice si pentru voi. Luati-le in brate si soptiti-le ca sunt minunate intr-un sens pe care nu l-au cunoscut niciodata, ca si ele exista mai mult decat a fi sacrificate, ca si ele conteaza si poate lumea ar fi un loc mai fericit, daca ele ar invata sa se descopere. 


Ce le determina sau care sunt cauzele ce creeaza astfel de comportamente autosabotante?

v  

•  Lipsa deprinderilor afectiv-emotionale

Subconstientul acestora a sedimentat de timpuriu, din copilarie, comportamentele parintilor sau ale familiei ce nu a avut la randu-i deprinderi emotionale. Ele nu au auzit niciodata sau foarte rar „Te iubesc!”. Ele nu au fost apreciate niciodata pentru ceea ce sunt, determinandu-si autosacrificiul la nesfarsit, in speranta vizibilitatii si valorizarii lor. Astfel, ele invata arta de a suferi silentios si arta de a se sacrifica inca din fasa. Concomitent cu agresorii timpurii, ele invata sa isi controleze emotiile negative, dresandu-si subconstientul ca de fapt „nu am nevoie de nimic” sau ca „sunt fericita, daca tu esti fericit”.

Subconstientul isi ia niste repere ale agresorilor: fie e mama, fie e tata. Astfel, acest reper se va regasi cu aceleasi indicii in viata viitoare a femeii adult. Ele vor alege parteneri care seamana cu tata sau cu mama in comportamentele negative.

Ce face, de fapt, subconstientul? Reface contextul de baza fie pentru siguranta deprinderilor create in copilarie, fie pentru a vindeca ceea ce copilul fetita nu a reusit atunci.

De exemplu: Tatal Ei a fost alcoolic. Ea a asistat cat a fost mica la batai pe care acesta le dadea mamei. Subconstientul invata ca nu poate interveni, apoi ca masculul este alcoolic si agresiv. Cand a devenit adult, Ea s-a casatorit cu un tip cu aceleasi reactii ca tatal. Pe de o parte a ramas prinsa in cuplu, manifestand programul sacrificiului setat in copilarie, pe de alta parte a manifestat programul „salvatorului”. Ceea ce nu a reusit fetita va incerca femeia adult. Problema e ca, atat timp cat subconstientul pastreaza aceleasi traume, cat sufletul nu este vindecat, cat relatiile cu parintii se manifesta si in viata de adult cu ura si furie, oricate incercari de salvare ar avea EA, partenerul va exista intotdeauna acolo, langa ea, traumatizand-o si aratandu-i la nesfarsit  oglinda traumelor ei.

Un alt exemplu: Mama Ei a avut relatii pasagere in timpul casniciei. Tatal a fost extrem de gelos, dar nu a reusit sa schimbe atitudinea mamei. In cele din urma tatal se imbolnaveste, interiorizand drama abandonului. Ce o marcheaza pe fetita? Neputinta de a-si salva mama de la comportamentul agresiv fata de familie, neputinta de a-si salva tatal sa nu mai sufere. Cand se casatoreste, femeia adult isi atrage un partener afemeiat. Subconstientul Ei se plaseaza in energia masculina, preluand manifestarile tatalui din copilarie, incat sufera si este geloasa, dar pe de alta parte incearca mereu sa isi tina barbatul acasa. Eforturile Ei par fara succes si se decide sa fuga. Reuseste sa se desprinda de sot si sa isi atraga alti parteneri. Programele de sacrificiu si suferinta ruleaza din nou in subconstient, emitand aceleasi nevoi si atragand mai departe profilele parintilor sub forma altor parteneri. Problema este din nou aceeasi si singura manifestare de „vindecare” ii ramane Ei sa se apare: sa se certe asa cum nu a facut-o tata si cum nu a reusit fetita, sa tipe, sa tranteasca obiecte, sa sara la bataie, sa vorbeasca „murdar” scuipandu-si furia afara etc.

Ideea de baza a cauzelor ramane in schimb lipsa de IUBIRE si absenta deprinderilor afective. De aceea femeia „mamica” va oferi in exces celorlalti si oricaror cauze ce o sacrifica pe Ea, pentru ca direct proportional cu ceea ce ofera, se prezinta NEVOIA EI DE IUBIRE si NEVOIA DE VINDECARE A IUBIRII. Prin rolul ales, de „mamica” eterna, va cauta inconstient sa-si vindece copilul din ea, dar si proiectia mamei pe care nu a avut-o sau a familiei lipsa.

• Cauzele karmice

„Ce ar trebui sa fac acum?” intreba Ea.

„Trebuie sa ramai si sa iti asumi inca o vreme aceasta relatie.” ii raspunse Ghidul Spiritual ce o insotea chiar atunci intr-o calatorie karmica, mental-simbolica.

„De ce sa fac asta, daca nu mai simt ca ma implineste aceasta relatie si sunt constienta ca pot si vreau sa ies din ea?”

„Datoria karmica.” raspunse Vocea.

Nu se gandise niciodata ca acesta este motivul intoarcerilor ei succesive in relatia de cuplu, ci isi creease iluzia iubirii mistice dintre ea si sotul ei, se hranise atatia ani cu adevarul mintii ei cum ca ei sunt inseparabili in spirit si ca, indiferent cat de departe ar fi unul de altul, nu se vor desparti niciodata, ci vor ramane intotdeauna impreuna. Acum, aceasta Voce ii prezenta atat de crud un alt adevar, amintindu-i turnul in care se exilase, uitand sa existe cu adevarat. 
O curiozitate instantanee ii incolti in minte, plina de frica. Care este datoria ei karmica si cat trebuie s-o implineasca mai departe? Gandi ca este pregatita sa afle si sa-si asume orice adevar i s-ar releva. Ii era frica, dar adevarul Sinelui era mai presus de aceasta frica a mintii, incat se hotari sa riste cu orice pret. Transmise ca doreste sa afle tot ceea ce Divinitatea ii permite. Ceru apoi sa fie condusa in acea calatorie, spre propriul Ei adevar karmic.

Simti ca atipeste. Isi descoperi capul cazut inert, corpul fara raspuns la vreo comanda mentala. Realiza obiectiv ca este prezenta intr-un vis lucid in care nu poate interveni, ci doar observa constient tot ceea ce ii parvine. Isi descoperi acea fractie a mintii ce este toleranta si inteleapta, ce admite sensuri superioare si nu se opune. Mintea corpului fizic ramase acolo in corp, adormita, iar aceasta fractie noua era o constiinta superioara ce ii dadea forta si curaj.

Simti ca patrunde intr-un spatiu de imponderabilitate in care parcurge non-materia invizibila, dar densa in sensuri si experiente universale. Descoperi mareata aceasta perceptie. Sa mergi si in acelasi timp sa stai pe loc observand. O introspectie flash rasari deodata, accelerata de particule ce ii tragea corpul eteric intr-un timp si spatiu fizic, un altul din trecuturi, in care tot ea, fiind alta, alesese sa greseasca si sa-si sa creeze datorii karmice.

Intunericul tresari in vibratii, se voala pe margini pana ce densitatea non-materiei se disipa cu totul, lasand sa se vada acea realitate trecuta.

Intai vazu de sus, apoi cobori ca intr-un tablou pictat pe care-l atingi si te adancesti incet-incet in culoarea ce incepe sa se miste odata cu atingerea vie a amprentei tale.

Descoperi o cladire impunatoare. Stia deja ca este in America. Nu intrebase si nici nu i se spusese. Stia deja. Era intr-un deja-vu concret si abstract totodata. Nu vedea decat o parte din fatada si 2 niveluri deasupra solului. Cateva trepte se opreau lenese in fata unei usi masive, sculptate cu grija, bogate in ornamentele de lemn si in detalii. Era frumos. Era o zona linistita si selecta. Descoperi apoi trotuarul. La fel de ingrijit. Suficient de lat cat sa treaca o familie intreaga, cu membrii ei unul langa altul. Strada se desfata cu parcele de flori si copaci umbrosi de-o parte si de alta. 
O masina de epoca, neagra, printre primele modele de automobile, trecu zgomotos prin fata cladirii. In mijlocul trotuarului statea infipt ca un stalp de lumina un tanar. Avea 16-17 ani. Era imbracat intr-un costum in carouri, verde vested, cu dungi verticale, subtiri, de culoare visinie. Ea se mira ca le poate vedea atat de explicit. Se juca o clipa cu aceasta capacitate de a percepe si numara liniile verticale de pe imprimeul costumului. Gestul acesta mental o determina sa focalizeze si mai mult personajul si il descoperi foarte slab, slabit fizic, tacut.

Adresa o intrebare in acel eter fabulos: „Sunt eu?”. Un val de energie o izbi in afara spatiului personal al tanarului. Fusese ca in jocurile copilariei cand lua doi magneti si ii chinuia cu incapatanarea de a uni polii ce se respingeau. Se simtise respinsa si astfel intelese ca nu era ea. Veni si confirmarea: „Este sotul tau! Baiatul de 17 ani.”.

Langa baiat era o baterie de tobe, cu cinele, cu pedale, cu tot ce vezi intr-o orchestratie de percutie. Nu canta nimeni in acel moment. Tanarul statea inca in picioare si privea bulevardul din fata lui.

Se intreba atunci unde este Ea.

Deodata se deschise usa cladirii si in prag rasari o femeie robusta. Avea aproape 40 de ani, era blonda, cu parul lung. Era furioasa. Sufletul ii era otravit si asta se citea usor din ochii rautaciosi, din grimasa buzelor si gesturile amenintatoare ale mainilor.Nu intelegea ce rosteste, insa Vocea ii traduse ca ea ii ordonase tanarului sa cante ceva. In acelasi timp aflase ca baiatul era tinut toata ziua afara, ca i se cerea sa cante si sa cerseasca.

Ea ii privi reactiile pustiului si il descoperi retardat mintal. Mintea i se infiora de spaima. Urma cu gandul femeia blonda. O vazu intrand inapoi in cladire, ignoranta si furioasa. Stia deja ce simte si i se paru ciudat. Isi intreba Ghidul: „Cine este femeia aceasta?”, iar Vocea ii raspunse fara emotie: „Esti TU! Esti Mama acestui tanar! Observ-o!”

Ea simti brusc furia din inima. Il ura pe pusti. Il ura ca se nascuse cu handicap. Ii urla in minte ca din cauza lui si-a nenorocit viata, ca nimeni nu se uita la ea, ca toata lumea o exileaza. ISI DOREA CA BAIATUL EI SA MOARA! Il scotea in fiecare zi pe strada, lasandu-l nemancat, fara sa indrazneasca un gest fatal. Astepta si se ruga Dumnezeului ei ca baiatul sa paseasca in strada si sa fie calcat de o masina. Asta considera ca ar salva-o de la viata de sacrificiu pe care o ducea.

„Priveste viitorul acestei vieti!” ii spuse Ghidul.

Ea descoperi ca pana la urma baiatul face acel gest fatal si moare calcat de masina.

Aceasta era datoria karmica pe care o aducea atat de greu in viata de femeie de aici si acum. Lectia de a fi mama cu adevarat. Pilda handicapului si iubirea neconditionata fata de orice om i-ar iesi in cale si si-ar manifesta fizic sau simbolic un handicap. Se gandi o clipa la sotul ei si la rolul de „copil” pe care il avusese in toata casnicia. Intelesese de ce nu fusese un sprijin pentru ea. Era pilda sprijinului neconditionat. Intelesese de ce se intorsese de atatea ori in relatia aceea grea: pentru ca rolul „mamei” nu putea exclude rolul „copilului”, iar orice plecare din cuplu ar fi reiterat abandonul karmic cu toate implicatiile lui. Intelesese, in plus, de ce sotul ei canta intr-o formatie de restaurant, plecand deseori noptile de acasa si intorcandu-se beat. Intelesese de ce ea avea o afinitate teribila fata de persoanele cu handicap sau cele nevoiase, incercand adesea sa le ajute, intelesese de ce joburile ei de pana atunci avusesera fundament social.

Ea isi ceru iertare. Se vazu si in acel trecut, mamica blonda si nefericita, cerandu-si iertare baiatului cu handicap. Il vazu pe baiat zambind si ridicandu-se in Cer, intr-o sfera de Lumina:

„Te-am iubit intotdeauna in aceasta viata si am stiut intotdeauna ca ti-e sufletul greu! Te iert si te dezleg pentru totdeauna de orice efect al actiunilor tale s-ar fi creat de aici.”

Ea incepu sa planga. Plangea si in trecutul karmic, plangea si in planul acesta. Un val de Iubire o cuprinse de crestet propagandu-si vibratia in trupul ei obosit. Hohoti o vreme pana osteni. Deschise ochii. Erau senini si clari! Era in sfarsit clar si totul avea Sensul.

Ea a ales sa lase in urma acel trecut, sa isi vindece efectele karmice si sa fie autentic EA. La scurt timp a divortat, pastrand aceleasi intelesuri ale rolurilor pe care casnicia lasata in urma le adusese de dincolo de timpuri sa se vindece. Vindecarea a fost desavarsita si sufletul Ei reinnoit de speranta.

• Cum facem autovindecarile?

• Observa. Mult timp dedicat observarii deprinderilor de autosabotare.
• Identifica reperele dupa care ti-ai facut alegerile. Care este profilul „agresorului” pe care il alegi constant, atunci cand uiti sa fii cu adevarat?
• Cand te simti special pentru sacrificiile investite pentru ceilalti?
• Interogheaza subconstientul: Cand am invatat prima oara in aceasta viata sa ma neg? Cand mi s-a respins pentru prima data iubirea? Cand am avut cea mai mare nevoie de iubire? Astfel, vei rememora o scena, fie din copilarie, fie de mai tarziu. Prima informatie ce iti vine in minte contine traduceri ale programului distructiv din subconstient. 
• Amintiti-va ca tot acest efort mental si emotional este constructiv pentru ca el va deconspira iluziile in care ati stat pana acum si in acelasi timp va vindeca. Ceea ce ruleaza in subconstientul nostru este precum benzina intr-un motor. Aminti-va ca atrageti ceea ce sunteti, ca suma a emotiilor pozitive si negative, ca suma a experientelor trecute.
• Exploreaza experienta revelata din trecut in cat mai multe detalii: unde, cand, cum, cine sunt agresorii, astfel incat sa iti oferi accesul la intelegerea superioara a situatiilor. Intrebati: „Care sunt cauzele tale de mi-ai facut .....? Ce te-a ranit pe tine atat de tare, incat iti doresti sa te vindeci facandu-mi mie rau?”
• Oferiti iertare in mintea si sufletul vostru celor care v-au aparut. Daca nu reusiti, invocati pe Dumnezeu sa vindece in voi tot ceea ce stiti sau nu stiti ca trebuie vindecat!
• Cereti-va voua insiva iertare!
• Schimbati programele: imaginati-va ca tot trecutul vostru s-a desfasurat altfel decat ati trait in traume. Nu fiti zgarziti in detalii frumoase. Ganditi cu bucurie, cu recunostinta ca ati ajuns la acest capitol de vindecare.
• Consolidati vindecarile si spuneti: „Accept sa primesc tot ceea ce Dumnezeu considera ca e spre Binele meu cel mai Inalt!”
• Alege sa-ti cresti Copilul din tine de la varsta psihologica a traumei la varsta biologica pe care o ai. Te invit sa citesi articolul de pe acest blog, pentru detalii:

  Varsta Psihologica versus Varsta Biologica. Cum sa iti “cresti” Copilul din tine?

Daca nu reusesti sa vindeci tot ceea ce ai creat, toate efectele karmice pe care le-ai adus cu tine, iti doresc atunci ca cel putin „copiii” pe care ti i-ai ales in grija sa iti fie buni si sa te vada ca existi!

In speranta ca vei integra trecutul si vei dobandi cele mai inalte sensuri ale vietii tale de pana acum, te invit sa descoperi cum sa valorizezi tot ceea ce ai acumulat. Din momentul revelatiei incepe vindecarea, iar odata cu ea se declaseaza misiunea personala.

Iata un exemplu:

Ea a iubit un barbat, desi era casatorita. S-a chinuit in conflicte interioare mult timp, nereusind sa aleaga unde sa ramana, nereusind sa inteleaga cu adevarat ceea ce o facea fericita.

Cauzele profunde se aflau in copilarie, acolo unde mama nu ii spusese prea des "Te iubesc!", nu ii facuse zilele de nastere, unde mama salvase aparentele familiei perfecte, desi nu-l iubea pe tata si desi avea un amant. 

A invatat de acolo sa fie misogina, in sensul rasturnat al reperului femeii.

Pentru a-si vindeca proiectia mama si copilul din ea a ales inconstient sa fie "mama" ei in manifestarea tradarii in cuplu si a energiei feminine, dar totodata sa fie "mama" in manifestarea energiei materne. Pe de o parte s-a razbunat pe orice mascul a gravitat in jurul ei, seducandu-l si posedandu-i nevoile, astfel conferindu-si acea stima de sine feminina, iluzoric creata, pe alta parte s-a tot intors catre ei, ascultandu-le lamentarile, fiind vulnerabila la dependentele lor si consolidandu-le atasamentele fata de ea. 

Revelatia karmica i-a aratat ca ea si-a abandonat copilul in alta viata de nenumarate ori, punandu-l in pericol si urandu-l din tot sufletul. Copilul acela karmic era amantul din aceasta viata, oferindu-i rolul de "mamica" eterna. 

Odata cu intelesurile invatate si cu dorinta de a vindeca trecutul, ea a ales sa transceanda experientele grele si sa isi asume misiunea personala.

Astfel, si-a dedicat profesional viata intr-o organizatie non-guvernamentala cu proiecte adresate relatiilor dintre mamici si copii. Abia atunci sufletul si-a asumat lectiile si a ales sa le dea mai departe catalizand suferinta in cunoastere si actiune.

Sa ne intoarcem catre noi insine mai profund, sa ne ascultam tipatul interior, sa ne eliberam copilul din noi si sa-l crestem cu grija, sa ne uitam in Sus si sa cerem ca toate pe care le stim sau nu le stim, tot ceea ce am creat negativ cu voie sau fara voie, in viata aceasta si in alte vieti, sa se vindece cu Lumina si Iubire, spre Binele nostru cel mai Inalt!

Sa renasca Femeia din voi, fie ca sunteti o femeie, fie ca sunteti un barbat! Femeia din noi este Creatorul divin. Descoperiti-l cu Bucurie si Har!

Ana Mardari, 25 februarie 2015