Am constatat cu surprindere cat de benefice au devenit curentele spirituale
pentru o buna parte dintre oameni. Noroc cu invocarea de la pagina 5 din cursul
de dezvoltare spirituala, pentru ca astfel se va rezolva problema acuta din
viata ei sau din viata lui. Nu conteaza ca nici el, nici ea nu fac nimic mai
mult decat sa citeasca formula invocata in cauza, nu conteaza ca doar au
preluat-o mecanic si o folosesc ca pe detergentul minune care curata toate
petele si toate problemele 3 in 1. Nu conteaza ca in constiinta proprie nu s-a
mutat nici o furie mai departe de suflet sau vreun gand de frustrare si invidie
fata de cei carora le-o fi iesit formula. Nu conteaza ca zi de zi rutina este
aceeasi, cerintele sunt aceleasi, din ce in ce mai acute ca, deh, exista un curs
in plus ce il califica pe el, pe ea sa merite sa primeasca ceea ce au invocat.
Asteptam sa cada din cer si atat. Cu pumnul ridicat ca nu se intampla odata,
nu apare jobul, nu apar Banderas sau Brangelina sa faca tot ceea ce el sau ea
nu au facut pentru sine niciodata. Nu conteaza ca in spatele invocarilor exista
de fapt dorinta acuta sa apara cineva care sa preia toate responsabilitatile
individului victimizat. Si, daca apar toate oportunitatile invocate, nu
conteaza ca solicitantii nu au deprinderi sa recunoasca sau sa primeasca
oferta. In caz de esec, categoric seful e un nenorocit, Banderas nu merita sa primeasca atentia
divei solicitante sau invers.
Fabulos cat de usor se cere si atat! Atentie, grija, incredere, prietenie,
iubire, bunastare etc., dar cat de putin din toate acestea se ofera. Am uitat sa oferim!?
Oamenii nu se mai vad unii pe altii!
Ea intra intr-un loc public aglomerat. Nu-i vede pe oameni decat atunci
cand unul dintre acestia da peste ea. In acel moment se declanseaza criza interioara
a atentiei, atunci apare criza statutului, cand ea urla in interior sau afara „Ma, stii cine sunt eu? Stii ca am un CV de
20 de pagini? Stii ca mama este ministru si tata guru in Tibet?”. Ei, si
criza aceasta a statutului lezat de cotul accidental o face pe ea sa simta in
sfarsit vie. Adrenalina razboiului o ridica la suprafata, ii scoate la
inaintare forta demonstratiei de putere. Si ce putere!!! O putere a fricilor si
pierderii acestui statut.
Insa cat timp se mai acorda sufletelor care trec pe langa noi? Cat mai
descoperim ca in spatele cotului care ne impinge inainte poate este un batran
caruia ii tremura mainile de oboseala si batranete sau poate e o alta femeia ce
tocmai a fost batuta de sotul baut ce nu si-a luat salariul promis de doua
luni? Cat mai apucam sa vedem ochii celor care ne imping catre marginea
sufletului?
Oamenii nu se mai vad unii pe altii!
El se urca in metrou. Se aseaza pe un scaun si citeste ostentativ ultima
carte de spiritualitate. Este evident un statut al dezvoltarii personale si un
tipat de imagine: „Ma, stii cine sunt
eu?!”. La statia urmatoare urca un barbat peste 50 de ani. Isi duce sacosa
carpita, cu baiere sanatoase, de pe vremea cand comunismul cara ratiile de
carne sau portocale numarate la cozile de 3 sau 4 zile. Acum sacosa cara mai
putin decat ratiile de dinainte de `89, e doar un covrig branduit si un iaurt cu
amidon, ziarul gratuit de la intrarea din magazin si telefonul mobil cu butoane,
un erikson tip caramida si cu antena. Barbatul este cu ochii in jos, umil in
tinuta ponosita si improvizata de la second hand. Se aseaza langa tanarul smart
sprijinindu-se de bara vagonului. Oamenii trec in viteza, orbi si muti, grabiti
sa umple multinationalele prospere ale capitalei. Il imping pe barbat, iar
acesta il calca pe tanarul savant si guru in devenire pe varful pantofilor de
firma. Acesta inchide cartea racnind in acelasi timp: „Bai, mosule, da-ti hoitul mai incolo ca imi strici vibratia.”
Stop-cadru
Sistemele spirtuale incep sa aiba sens. Marketingul spiritual capata
valoarea programarii subliminale ce si-a propus-o. Oamenii incep sa se imparta
in cei cu vibratii si cei fara. Categoric ca cei cu vibratii sunt doar cu
vibratii inalte pentru ca sunt initiati. „Tu
vezi aurele?” intreaba un invatacel. Evident ca acesta este dezideratul
intregii dezvoltari personale.
Dar la ce bun sa vezi aura, daca nu vezi omul din fata ta, daca nu mai simti?! La
ce bun sa inspiri si sa expiri ridicandu-ti fengshuiul interior, daca nu mai poti
sa simti sufletul de langa tine, daca nu mai ai rusine sau mai grav, smerenie?!
Smerenia este camuflata de egoul spiritual atunci cand zambetul invatat la
pagina 40 din cursul de initiere spune „Namaste!
Namaste!”. Nu conteaza ca un simplu google ar da sens acestei formule de salut,
daca multi dintre utilizatori chiar s-ar deranja sa afle ce inseamna sau sa o
inteleaga. E suficient ca suna bine! Suna trendi! Suna a guru.
„Buna dimineata, domnule profesor!” se aude in graba vocea unui tanar care trece pe langa barbatul
ponosit.
Fata acestuia se lumineaza si apleaca capul intr-un salut smerit. El a
invatat de la viata ca adevarata fericire sta in a darui cunoastere altora, cum
era acel elev ce tocmai il salutase cu recunostinta. Ii era suficient, cu sau
fara vibratia ridicata la vreun curs de dezvoltare spirtuala.
„Ce predai, tataie?” intreaba domnisorul guru in timp ce intoarce ostentiv cartea cu fata
catre profesor.
„ANTROPOLOGIE”, raspunde intelegator si zambind barbatul.
Domnisorul coboara grabit lasand in urma doar o urma efemera de parfum
Gucci.
Oamenii nu se mai vad unii pe altii!
Ea intra grabita in sala de curs. E un curs de improvizatie pentru
amatori. Isi arunca cu dispret geanta uriasa si din doua batai de palme aliniaza
cursantii la linia de start. Acestia se executa ca niste scoleri de clasa a
doua. Incep exercitiile de improvizatie pe temele date de formator. Fiecare
dintre cursanti intra in jocul scenic, prinzand momeala jocului de rol, fara sa
isi dea seama ca joaca fix ceea ce nu vor sa arate atunci cand socializeaza in
afara salii de curs. Se expun atat de usor, isi arata tarele atat de repede,
dar nimeni nu reactioneaza negativ pentru ca masca dramatica este a improvizatiei
inopinate si a rolului indus.
Formatoarea rade zgomotos si dispretuitor cand
cursantilor le ies rolurile. E un semn de incurajare. E un cod de comunicare.
Cu cat e mai dispretuitoare, cu atat jocul de rol e mai reusit. In spaima nevoii
de performanta cursantii incep sa devina ei insisi ca sa fie credibili. Dar e totusi
un joc de rol, dar e totusi o scena de improvizatie si nimeni nu recunoaste
celuilat sau lui insusi ca tocmai ce s-a lasat in sufletul gol.
Unde e smerenia fata de vulnerabilitatea aceasta expusa la zidul fricii de
esec? Unde este empatia fata de cei care au ales sa isi vindece fricile intr-un curs
de improvizatie? Unde este spiritul de echipa? Si oamenii nu se mai vad unii pe
altii. E trist. Atat de trist.
Cursul s-a terminat pe astazi. Aplauda cu totii handicapul comun al
pierderii sufletului.
Un psiholog isi programeaza pacientul sa isi urasca sotia pentru ca in
viata personala acesta a fost traumatizat. Un guru intelept racneste la
discipol ca „Nu meriti sa afli adevarul! Nu esti inca pregatit sa-l afli.
Chinuie-te ca este initiatic.” De ce sa nu-l afle? De ce sa nu oferi ceea ce ai
dobandit sau primit poate ca har? De ce sa nu il ajuti sa isi depaseasca
limitele? De ce ai vrea sa-l tii in intuneric pentru bunul demers al
spectacolului cosmic in care tu, oricare ai fi tu mai initiat decat altii, te
crezi adevarul suprem sau dumnezeul celorlalti? De ce sa nu-l duci de mana
dincolo de haul in care risca sa cada? De ce sa nu pierzi timp pentru asta? De
ce sa nu-l iubesti pentru ca te-a investit cu incredere ca il poti ajuta?
Oamenii nu se mai vad unii pe altii!
De partea cealalta a orasului un cuplu alearga prin parc. Au casti peste
urechi, cronometre sub forma de ceas la incheietura. E un spirit competitiv
intre ei. Si-au propus acum o luna sa slabeasca sau sa fie fit. El are metabolismul
mai bun ca al ei, incat nu are nevoie de atat de mult efort sa isi atinga
obiectivul. Ea este amenintata, dar demonstratia de putere pe care o resimte il
asmute intr-un pas alert pe sotul ei. Inconjoara parcul de cateva ori. La a
treia tura vad pe o banca o femeie care plange. Cand trec pe langa ea amandoi
isi privesc cronometrele, justificandu-si nepasarea interioara. Sunt ocupati. La
a patra tura gasesc femeia prabusita langa banca. Alearga mai departe
accelerand pasul. Privesc cronometrul de la mana sa vada daca si-au atins
performanta din acea seara. In acelasi timp un cronometru stins indica un atac
de cord.
Oamenii nu se mai vad unii pe altii!
Ce conteaza? Marketingul spiritual proclama sa nu te bagi in vietile
altora ca le preiei karma. Cum ai putea sa risti sa te contaminezi de karma altuia
ducandu-te sa il ajuti? Mai bine mergi mai departe. E alegerea lui. E efectul
lui karmic. Si-o trage singur. De ce s-ar fi oprit din alergat. Alearga
intotdeauna spre o noua performanta. Adorm fericiti ca si-au demonstrat unul altuia
cat sunt de tari. Asta inseamna evident ca se iubesc. Ce conteaza ca nu mai
simt nimic unul fata de altul, desi au doar 3 luni de cand s-au casatorit. In
urmatoarea jumatate de an isi vor activa potentialul energetic intr-o sedinta
de doua ore la un parapsiholog si vor simti o stare de extaz mistic. De ce?
Pentru ca altfel nu au cum, pentru ca e o sedinta cu cel mai guru venit din
Groenlanda, adus de Magellan in timp ce facea inconjurul lumii trecand prin Romania.
Oamenii nu se mai vad unii pe altii!
Nu mai fac nimic. Nu mai daruiesc iubire pentru ca „mie ce-mi iese”, nu
mai ofera prietenie decat daca persoana este atent recrutata, scanata si
selectata sa merite prietenia, nu mai daruiesc atentie pentru ca se
contamineaza de vibratia joasa a celui ce are nevoie de atentie.
Oamenii nu se mai vad, dar vorbesc intotdeauna cu God cerandu-i socoteala
pentru cursul de ingeri din care nu s-au ales cu nici un inger executant pentru
nevoile si cauzele lor. Oamenii sunt facuti dupa chipul si asemanarea lui
Dumnezeu, incat incep sa devina proprii lor dumnezei sau si mai mult dumnezeii
altora.
Oamenii nu se mai vad unii pe altii!
DAR....
Priveste pe ceilalti in ochi! Asculta-i! Ofera-le timp!
Creeaza. Creeaza frumos, cat de mult frumos poti tu in viata ta si in
viata altora!
Bucura-te! Din nimicuri pentru ca acestea sunt simple si adesea te fac
autentic in bucuria pe care o vei reusi sa o simti.
Fii vesel! Pentru orice. Pentru ca orice motiv simplu de fericire te face smerit
in fata fericirilor mari, te face intelept si bogat.
Vezi oamenii! Priveste cat de multi sunt in jurul tau, cat de multi au
nevoie de un zambet, de o incurajare, de o strangere de mana, de o floare, de o
clipa de atentie, de ajutor, de ....iubire.
Chiar trebuie sa primesti intotdeauna la schimb? Chiar trebuie intotdeauna
sa fii sigur? Asuma-ti riscuri. Asuma-ti alegeri!
Esential nu risti nimic. Poti sa fii doar privilegiat ca ai sansa sa
manifesti tot ceea ce esti tu cu tine si, mai departe, sa te bucuri ca dai din
ceea ce tu ai primit.
Descopera oamenii! Poate asa ai sa te descoperi si pe tine! Si in cele din urma vei fi fericit ca esti autentic!
Ana Mardari
21 aprilie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu