Pasiunea de a Picta. Cu Alexandra Andone

Traim zi de zi dintr-un milion de motive datorita carora trebuie sa fim intr-un fel sau altul, fie ca ne place sau nu ne place ceea ce facem. Ne conformam tacut sau revoltat situatiilor. Urmam obiective ce tin adesea de supravietuire si prea putin de suflet, pentru ca nu mai avem timp pentru trairile noastre sau pentru ca nu mai avem energie sa ne uitam in noi insine. Cu toate acestea, reusim sa ne bucuram din lucruri marunte sau satisfactii mari, norocul celui care reuseste!

Mi-am propus sa ii gasesc si sa ii aduc in fata pe cei care au gasit o cale de a iesi din cercul vicios al argumentelor ca „nu se poate”, al autocondamnarilor personale in situatii ce ii mentine nefericiti, mi-am propus sa gasesc ideea, nu modelul sau reteta, ideea pe care oricare din noi insine o putem aplica in propria noastra existenta. Aceasta idee, una dintre ele, e legata de pasiune, de ceea ce noi am afirma ca ne place sa facem intr-atat, incat ne-am dedica timp, suflet, am construi odata cu pasiunea noastra manifestata, cat sa devenim si fericiti in libertatea de a exprima ceea ce suntem.

Mi-am propus sa aduc in prim-plan oameni care au ales sa-si urmeze pasiunea, atunci cand si-au descoperit-o, sa ne releve parcursul adesea plin de obstacole, dar cu promisiunea ca drumul ales e ceea ce ii implineste, ca punand in balanta compromisurile, sacrificiile, asteptarile, eforturile si efectele pe care le are alegerea pasiunii, da, merita!

Va propun sa o insotim pe Alexandra din punctul in care ea si-a descoperit pasiunea pana in prezent. Ea calatoreste de vreo 7 ani pe drumurile artei, cautandu-se pe sine si exprimand frumosul ce-l observa ori cel care se revarsa peste marginile sufletului. Atunci cand nu vorbeste, picteaza, atunci cand nu e inteleasa, picteaza ceea ce are de spus, atunci cand simte, picteaza, atunci cand isi aminteste unde vrea sa ajunga, picteaza, picteaza.

Cine e Alexandra? 
Alexandra Andone. Nascuta in Alba Iulia in 1983 unde a crescut si a facut studiile liceale de Filologie, cu specializare in limbi straine: engleza-franceza. Cele universitare, in domeniul economic, le-a facut in Bucuresti, cu specializare in Marketing si Afaceri Internationale. Aici a si locuit timp de 12 ani si a profesat in domeniul Creatiei si Comunicarii de brand, in agentii de publicitate.

Din 2010 a inceput o aventura de suflet legata de pictura, care in 2014 o aduce in Cluj Napoca, unde locuieste si in prezent. Aici studiaza si aprofundeaza stiinta artei, stabilindu-si fundamentul unei dorinte de cariera internationala in arta.

De unde a inceput? 
Aceasta poveste incepe in emotia sarbatorilor de iarna, in spiritul daruirii si al bucuriei conexiunii cu oamenii, a surprizelor frumoase ce simti sa le faci din prea-plinul tau. E un inceput de Craciun cand toti suntem mai buni si mai frumosi.

Alexandra lucra intr-o agentie de publicitate. Fiind asistent de creatie a participat la situatia in care agentia cauta o idee creativa pentru darurile catre clienti. Si ideea aceasta a fost o cutie muzicala pe care fiecare angajat urma sa picteze ce isi doreste, personalizand astfel darul. In acest context Alexandra a preluat jumatate din cutiile muzicale ale colegilor ei fara inspiratie, dedicandu-si o saptamana intreaga pictatului. Un moment in care profesionistul si-a dat voie sa fie copil si sa elibereze din el jocul formei si al culorii. Si neintamplator, cutia muzicala i-a oglindit Alexandrei armonia perfecta a ceea ce ii place si a ceea ce o face fericita: culoarea.

Criza existentiala 
Evadam din rutina. Evadam din cercul vicios al regulilor pe care am ales sa le urmam. Ne simtim noi, ne regasim, apoi ni se face frica si ne reintoarcem repede-repede unde avem control si unde stim ca functioneaza mecanismul ales de noi.

As crede in avertismentul trairilor conflictuale ca simptom al schimbarii. De ce alegem sa revenim acolo unde nu ne place, devreme ce am descoperit ca exista altceva ce ne poate implini? Cat de tare ne reprezinta ceea ce facem acum? Care sunt fricile noastre cele mai mari de a crede ca exista o cale, o alta cale de a obtine tot ceea ce ne dorim? Ce ne dorim de fapt? Cand am uitat sa ne mai intrebam daca suntem bine sau fericiti cu ceea ce manifestam acum?

Alexandra si-a finalizat cu succes sarcina de a picta acele cutii muzicale. Insa, reintorcandu-se la rutina sa profesionala, a realizat ca ceva ii lipseste, in ciuda satisfactiei profesionale majore. A descoperit ca nu-i mai este suficienta echipa de creatie, pentru ca aceasta abilitate era pusa in slujba unor cauze in care ea nu credea. A realizat ca a vinde „creditele bancii” ce era client pacalea oamenii, iar aceasta ii crea conflicte puternice interioare. 

„Apoi a aparut o criza existentiala, nu ma mai identificam cu jobul respectiv, nu imi mai placea ceea ce fac, o perioada am simtit criza ca pe-o panica foarte mare, m-am simtit foarte pierduta, nu stiam ce sa fac, care e urmatorul pas, ca si cum vorbeam alta limba. A fost o criza totala, nu m-am mai identificat cu nimic, din cap pana-n picioare.” 

A ales sa incerce din nou ceea ce tocmai descoperise. S-a intors acasa cu o punga plina cu tuburi de culoare. Intai a fost o schita pe un caiet de matematica. Desi s-a surprins ca a i-a iesit ceva neasteptat din punct de vedere artistic, a negat inclinatia.

Negarea 
Negarea apare atunci cand pierzi controlul, cand nu ai suficiente date despre noua ta directie, cand nu stii cum arata drumul spre care te uiti. Te autosabotezi pretinzand ca nu esti suficient de bun, ca nu esti in stare, ca nu meriti sa ajungi mai bine, ca ..... si motivele se pot intinde pe campuri intregi, perfect argumentate de paznicul nostru rigid: mintea in control.

Ceea ce insa e spectaculos, negarea are si beneficiul de a te face realist, dar si de a gasi cea mai buna forma de provocare. Mintea iti argumenteaza de ce NU poti ajunge unde visezi, dar tot ea vine si iti propune, paradoxal, variante, optiuni in care sa te plasezi verificandu-ti capacitatile. Cand tu urmaresti o lista intreaga de motive pentru care NU poti fi acolo, cat si o lista intreaga de situatii unde NU poti ajunge, ia, vezi, ce se intampla daca ai scoate NU-ul din fiecare argumentatie si situatie, ce ti-ar ramane? Ei, si sufletul stie exact cum sa se strecoare si sa aduca in fata Provocarea.

Alexandra si-a mai acordat o incercare, gandindu-se la provocarea de a desena pe o suprafata mai mare.
„Eu m-am surprins pe mine ca pot. Apoi, tot din incercarea de a ma convinge, am cautat o suprafata mai mare si am dat peste usa. Am scos usa de la camera din tatani si iarasi am pictat ceva ce mi-a iesit si tridimensional. Mi-a fost frica dupa ca se supara proprietarul pe mine, dar lui i-a placut.” 

Criza, de asemenea, are si ea beneficiul ei. Iti arata cat esti de pregatit sa iti urmezi visul, iti arata ce mai ai de ajustat, care iti sunt atasamentele etc. Cumva te pregateste pentru marele tau vis. In criza te confrunti cu frici, dar si cu potentialele. Devii mai vigilent. Devii demonstrativ, ceea ce e bine-venit pentru ca te poate propulsa intr-o alegere autentica.
In cazul Alexandrei, ca in cazul multora dintre noi, nu a stiut cum sa iasa din asta. Si-a amintit de un citat din Budha: „raspunsul se afla in noi”.

Revelatia si alegerea 
In interiorul unei crize, atunci cand o traversam, apelam constient sau inconstient la credintele pe care le avem deja sedimentate in noi, fie ca istorie personala, fie din modele functionale ale altora. Atunci se activeaza dorinta de a proba, atunci apare nevoia de ajutor. Unii dintre noi se intorc catre Dumnezeu, invocandu-l sa le dea o solutie, o sansa, o rezolvare, o iesire. Altii dintre noi cauta prietenii de nadejde sau familia. Alteori ne oprim in noi insine, insingurati, rupti cu totul de realitatea inconjuratoare, care nu ne mai satisface. E benefica o asemenea etapa pentru ca te ajuta sa te lamuresti cu tine.

In cazul Alexandrei a functionat meditatia si credinta in Dumnezeu: 
„Nu stiam ce-i cu mine, ce-i cu viata mea, de ce mi se intampla asta. Intr-o dupa-amiaza mi-am pus o melodie de relaxare, mi-am inchis pisicile in alta camera, m-am pus in meditatie, cu intentia de a afla raspunsul la intrebarea  „Care este drumul meu in viata, ce am eu de facut mai departe?”. Am facut un pact cu Doamne-Doamne ca „iti promit ca oricare ar fi raspunsul il cred, doar arata-mi.”. Am lasat sa treaca muzica. La un moment dat m-am vizualizat pe mine stand cu o panza pe picioare si pictand cu mainile pe ea. Prima mea reactie a fost sa neg pentru ca nu se putea, nu pictasem niciodata. Insa mi-am amintit de pact si am zis, stai un pic, eu cred.” 

Alexandra a ales sa isi urmeze visul de a picta. S-a confruntat mai intai cu fricile legate de pragmatic. Iesirea dintr-un sistem de referinta se produce cu frica, pentru ca exista atat de multe atasamente construite in timp, ce au conferit control mintii noastre, incat e extrem de greu sa te trezesti peste noapte renuntand la ceea ce stiai ca este deja functional.

Revelatia picturii a asezat-o pe Alexandra intr-un proces atent de observare si focalizare. A descoperit, de exemplu, ca timpul ocupat cu joburile alese ii provoca adesea angoase, iar starile negative pe care le aducea acasa dupa munca ii blocau manifestarea artistica. A descoperit ca mare parte din timpul de la serviciu, mintea ii era ocupata cu simulari ale reprezentarii ei ca pictor. Cauta solutii, se vedea pictand, picta pur-si-simplu in mintea ei, asteptand cu nerabdare sa ajunga acasa sa incerce ceea ce a gandit. Astfel, a inteles ca are nevoie de joburi care sa-i satisfaca nevoile de baza, dar in care sa nu se mai streseze atat de mult, fie pentru a mentine in mare parte o traire pozitiva, fie pentru a-i ramane mai multe ore de dedicat artei.

Firul calatoriei a stabilit astfel niste borne de sprijin: decizia de a picta, decizia de a consuma stari de bine, decizia de a nu mai investi energie in lucruri care nu sunt importante demersului ei artistic.

Insa, atunci cand schimbi o paradigma cu o alta, inevitabil, toti oamenii care au sprijinit vechea paradigma vor veni sa se agate de tine cu toate argumentele pe care tu insuti le-ai construit cu ei. Ei vor fi vocea atasamentelor in care ai stat, ei vor veni sa iti arate ca ceea ce vrei sa fii nu exista, pentru ca ei nu pot cunoaste decat ceea ce ai fost, nicidecum ceea ce ai vrea sa devii. Pericolul este sa te blochezi in feed-backul acesta. Incearca sa intelegi ca cei care te iubesc sau care te inconjoara in timpul schimbarii tale nu au o alta reprezentare a ta decat cea la care tu vrei sa renunti. Oamenilor le este frica adesea sa te piarda, sa isi piarda propriul lor atasament fata de ceea ce reprezinti pentru ei. Acorda-le intelegere, acorda-le extazul alegerii tale, dar nu te simti obligat sa ii convingi de ceea ce te insufla pe tine. Accepta ca unii nu te vor putea urma, accepta ca unii te vor parasi sau te vor judeca pentru orice schimbare. Accepta ca in noua ta barca se vor urca doar cei care te vor fericit cu adevarat si atat.

In cazul Alexandrei, criza s-a prelungit cu reactiile celor din jur: 
„La un moment dat, in vechiul meu context de viata, respectiv prietenii si chiar din familia mea, m-au ridiculizat pentru alegerea asta si au ras de mine, cum am putut sa decad atat de tare (manager in marea agentie, marea banca, marele Bucuresti), mi s-a spus ca sunt bolnava psihic ca renunt la cariera. Asta a fost ca un pumnal in inima, mi-am dat seama cam de la ce distanta privim lucrurile, pentru mine era in sfarsit o inaltare, pentru ei era o decadere. Erau doua filtre de perceptie foarte diferite ale aceleasi realitati.” 

In ciuda lipsei de sustinere, Alexandra si-a ramas loiala ei insasi. A inceput sa vorbeasca din ce in ce mai putin cu oamenii care nu credeau in visul ei, a inceput sa-si ergonomizeze timpul, astfel incat sa traiasca din ce in ce mai putin conflicte interioare. Intr-un fel sau altul, si-a asumat sa fie singura in demersul ei.

Insingurarea nu e o situatie fara limita. E o etapa de tranzitie in care tu cu tine iti gasesti propria putere de a te stabiliza in ceea ce ai ales. Insingurarea iti defineste noile criterii, conform carora tu vei urma sa alegi pe cine vei vrea alaturi sau pe cine vei urma. Cu toate acestea te-ar ajuta sa poti descoperi pentru cine contezi exact asa cum esti.

Munca. Munca. Munca.
Actiune. Obiective. Strategii. 
Odata asumata alegerea, Alexandra a inceput sa caute strategii noi de a realiza ceea ce isi propusese. Am intrebat-o daca a urmat vreo scoala sau vreun curs de initiere in pictura, iar raspunsul a fost nu, cu urmatoarea argumentatie: 
„Mult timp nu m-a interest tehnica, aveam o idee interioara, de aceea nu m-am indreptat catre o scoala sau un profesor privat. Aveam ideea ca, daca accesez o resursa exterioara, ma influenteaza sau imi directioneaza oarecum creativitatea spre ceva gata definit. Eram curioasa cum arata partea din mine artistica fara sa-mi zica nimeni cum sa fac, aveam senzatia ca am ceva super special in mine si doream sa descopar care este amprenta mea personala.” 

Alegerea aceasta a insemnat sa exerseze mult, sa probeze stiluri, cautandu-si astfel reprezentarea cea mai buna. Astfel, in firul calatoriei Alexandrei, aceasta etapa a fost sa testeze si sa se identifice. In acest demers, ea a simtit nevoia unui reper, a unei reprezentari in rezonanta cu ceea ce salasluia in ea, fie in sensul executiei, fie in sensul produsului final.

Cauti si acesta este sensul adesea in Calatoria noastra pe pamant. Ne cautam adesea in oameni, in modelele din jur, testam, probam, experimentam orice ne vine in intampinare, cu grija acuta fata de ceea ce ne defineste cel mai bine. Un cautator al propriei sale identitati este supus adesea conflictelor de reprezentare, pentru ca ceilalti vin cu feed-backul incadrarii sau al etichetei ce simt sa ti-o atribuie. Uneori alegi sa te identifici cu eticheta ce iti este pusa, traiesti o vreme cu ea, dar, daca nu te reprezinta, vei trece din noi printr-o noua criza. 

Beneficiul! Cauta asta in orice criza, verifica unde ai ajuns si cat ai acumulat in intelegeri despre tine din crizele anterioare. E de bine! Inca un popas in introspectii, oricat de greu ar fi, dar e ca atunci cand urci pe munte. Te dor muschii in incordarea de a parcurge distanta pe care ti-ai propus-o. Iti simti inima pulsand navalnic in gat, sufocandu-ti curajul si crezul ca ai sa reusesti, tamplele se zbat gata sa evacueze efortul urcusului precum eruptia unui vulcan. Ti-e frica sa nu reusesti, paralizezi la gandul ca nu vei putea nici sa inaintezi, nici sa te intorci. Te odihnesti focalizandu-ti atentia pe respiratie. Macar sa reuseti sa respiri din nou normal. Abia atunci, desi ti se pare o vesnicie intarzierea ce ti-ai oferit-o, te linistesti si crezi din nou ca vei ajunge in varf. Te bucuri vizualizandu-te pe platoul de sus si o iei la drum. Ai invatat intre timp sa respiri corect, ai inteles deja cum corpul resimte nevoia de repaos si esti ok cu asta. Iti permiti stagnari pentru ca ele te mobilizeaza sa mergi mai departe. Ce te tine pe drum? Premiul! Rasplata! Ce te ajuta? Modelul de langa tine sau reperul. Poate e omul ce te insoteste in acelasi drum cu tine. Poate e cataratorul cu mai multa experienta ce iti tot zice cum e sus. Inveti sa accepti provocarea acestuia, inveti sa primesti sfaturi, umilindu-ti incet-incet Ego-ul demonstrativ. Bucuria impartasirii e mai presus decat dovada ca esti la fel de tare ca cel experimentat.

Cand iti propui, cand iti focalizezi intentia, tot universul concura in a te sustine. E un concurs de forte ce converg spre tine, fie sa te provoace, fie sa te sustina, fie sa iti acorde inca o sansa si o motivatie in plus convingerii tale.

Revenind la Alexandra si la parcursul ei, si confirmand povestea, imprejurarile pe care fie predestinarea, fie intentia le-au creat, i-au adus in prim-plan REPERUL.
Intr-o dupa-amiaza tarzie, in ciuda indispozitiei pe care o avea dupa munca, a acceptat provocarea unei colege de a se uita la o emisiune culturala. Aici a descoperit pe cel ce ulterior avea sa devina „maestrul” initierii ei, mentorul sau ghidul de care avea nevoie sa treaca la urmatoarea etapa de evolutie. 
„Hazardul a venit spre mine. La o emisiune culturala locala, in care era invitat acest pictor, s-au prezentat niste picturi, care au devenit niste repere de pana unde poate sa duca executia, nu neparat conceptul, cat executia. A venit inspre mine in sensul ca o colega a tot insistat sa vin la emisiunea asta, desi eu i-am spus ca n-am chef. Tipa a dat cu piciorul in podea cum ca trebuie sa vad ce pictura face pictorul acesta. Am fost dusa cu forta si, intr-adevar, a fost revelator. Am inteles atunci ca trebuie sa investesc si in partea tehnica, de executie, trebuie sa slefuiesc chestia asta, sa iau in considerare ca, desi am un produs artistic creativ, care pleaca dintr-o traire interioara, poate fi polisat. Am descoperit cum un produs poate fi dus in punctul lui maxim.” 

Deci a avut impact, a fost revelatia ta, ca exista loc ca tu sa-ti perfectezi tehnica cat sa spui mai mult despre tine, sa te exprimi mai bine. Din momentul in care ai vazut emisiunea, care au fost demersurile tale in a face ceea ce te-a impresionat, ce ai inteles despre tine ca ai de facut? 
„Am vrut sa invat direct de la persoana acesta, l-am facut mentor in momentul acela. L-am cautat, el lasase o codita la emisiune ca e foarte deschis pentru cine are intrebari despre pictura. Dupa emisiune m-am dus la el cu un milion de intrebari. Simteam ca e foarte important ca eu sa stau in preajma acestui om sa vad cum face arta. Eram dispusa sa platesc oricat, eram dispusa la orice. Am reusit sa ajung langa el, dar a durat pana la momentul in care puteam sa stau efectiv langa panza, sa vad cum picteaza, aproape un an. Mi-a deschis foarte mult universul de intelegere, explicandu-mi cam ce inseamna sa fii pictor in lumea asta, asa cum e, ce insemna sa traiesti din pictura, cum functioneaza si cum nu, care sunt sansele, care e hazardul, totul din experienta personala a unui om care a reusit.” 

Ce te-a impactat cel mai tare vis-a-vis de demersurile de a trai din asta?
„Desi el a trait bine din pictura si a avut parte de tot, vanzari in toata lumea, acum, la varsta inaintata, spune ca pictura e o lupta pe care trebuie sa o duci pana la sfarsit, nu exista un punct in care totul se relaxeaza, e o lupta constanta. In acelasi timp, mi-am permis o rezerva mentala, considerand ca aceasta e experienta lui si nu inseamna neaparat ca asa va fi si in cazul meu, desi oricum e o experienta din care e foarte mult de invatat.” 

Unde te regaseai tu? Pe ce te puteai baza ca sa urmezi acelasi model sau ce puteai aplica din modelul respectiv?
„Dorinta de a reusi si disponibilitatea de a-ti lua acest angajament personal, e un angajament fata de tine pana la urma, nu promiti nimic nimanui. Si la momentul respectiv, privind in perspectiva, pictand toata viata, am inteles ca nu mai era o activitate pe care o faceam ca sa ma relaxez, sa ma recreez, sa simt ca mi-am exprimat sufletul, deja era un drum principal. 
In evolutia unui artist, din ce am invatat pana acum, nu e suficient numai sa stii sa pictezi, sa ai o tehnica foarte buna sau sa ai idei geniale. Sunt foarte multi artisti cu idei geniale si lucrari desavarsite si totusi nu stie nimeni de ei, sunt muritori de foame si atunci stai sa te gandesti ca nu desavarsirea produsului creativ e totul. Poti sa ai un produs extraordinar, dar nimeni nu stie de tine si nimeni nu te cumpara.
In ultimii 2 ani am inceput sa fiu foarte atenta pe ce alte activitati trebuie sa ma dezvolt sau in ce feluri trebuie sa-mi intind antenele, astfel incat totul sa functioneze. Daca initial mi-a facut foarte mare placere sa ma izolez, sa stau in camaruta mea si sa pictez, a trebuit sa ies din zona mea de confort pe care tocmai mi-o gasisem si sa redevin sociabila. Asta nu mi-a fost usor, dar componenta sociala e importanta. Daca vrei ca lumea sa aiba contact cu ceea ce ai tu de oferit, trebuie sa fac produsul asta sa se vada, sa se stie despre el. A fost un fel de maturizare.

Apoi, pe componenta de marketing, orice initiativa faci pe cont propriu, trebuie sa-ti asumi si partea de marketing, ca vrei sau nu. Degeaba nu mai vroiam eu sa aud de marketing, e benzina care face apa sa arda. A fost o perioada de investitie interioara, am inceput sa ma documentez foarte mult ce inseamna exact pe segmentul de arta marketingul cultural, brandul personal, social media, cum sa le folosesti, cum sa vorbesti, cum sa abordezi galerii de arta, cum sa intri in muzee de arta sau in acele contexte de arta unde vrei sa-ti fie arta, m-am documentat din orice informatie am gasit, Internet, carti, cat si din discutii cu oameni care sunt in domeniu. Acum 2 ani am luat decizia aceasta si in toata perioada am investit in produs, in lucrari, asta e focusul, sa arat ca pot, sa arat ce pot, si apoi, cu acest portofoliu sa incep sa aplic ce am invatat in etapa de documentare, cum sa accesez galeriile, cum sa ma reprezint, cum sa dau mai departe lucrarile mele pe circuitul acesta comercial.”

Esecul: provocare sau demotivare? 
Ca orice artist incepator, Alexandra s-a confruntat cu esecuri, acolo unde, cum sustine, s-a grabit sa se reprezinte, avand o impresie foarte buna fata de propriul produs.
Atitudinea aceasta este bine-venita pentru ca te incurajeaza sa continui, sa incerci, sa participi alaturi de altii in provocarea competitiei. Riscul major il constituie autosuficienta si orgoliul „neintelesului”. Nici o judecata aspra nu e bine-venita, pentru ca te destabilizeaza, te face neincrezator, te poate bloca sau chiar iti poate anula oportunitatile pe care imprejurarile ti le ofera. Cumpatarea. Autoanaliza. Feed-backul luat din cat mai multe directii, fara sa te identifici cu el, ci doar sa-ti dirijezi mai bine metodele de a transmite ceea ce ai de transmis, acestea ar putea deveni indicatorii tai de performanta, atunci cand pasiunea a evoluat in manifestare.

Vorbind cu Alexandra despre reusite si esecuri, am inteles ca a stabili obiective este esential. Ea a prezentat etape definite de cate un obiectiv. Odata atins unul, a trecut la un altul. De exemplu, primul obiectiv a fost sa expuna lucrari, fara dorinta de a vinde ceea ce crease. A reusit, iar incasarile au fost un bonus pentru performanta atinsa in acea etapa. 
„In punctul zero eram sigura ca eu nu sunt in stare sa fac nici un cerc, prima pictura a fost o reusita. Apoi, expozitiile pe care le-am avut pana acum, 3-4, fiecare a fost o reusita. N-am considerat reusita ca mi-au intrat mie bani in cont, obiectivul a fost sa expun, ok, am expus, am reusit. Obiectivul a fost sa intru in universul asta, am reusit, sa am un mentorat pe directia asta, am reusit. Sa fac o panza mare, de 1,60, nu stiam daca sunt in stare de asa ceva, am reusit. Sunt tot felul de reusite punctuale. Am si vandut tablouri, am luat si bani, deci am reusit si asta. Acum provocarea e sa devina o constanta, maximizarea artei in bani, eu dau arta, ei dau bani si toata lumea e fericita.” 

In momentul in care ai inceput sa te faci cunoscuta si ai intrat in contact cu mai multa lume, ai primit si validari din partea profesionistilor in domeniu, ai fost premiata, ai fost recomandata?
„Am primit feedbackuri de la profesori de la institute de arta, de la presedintele Uniunii Artistilor Plastici. Au vazut lucrarile mele de la inceput, neprelucrate, erau foarte naiv si spontan facute, si au zis ca trebuie sa continui neaparat, e talent. Deci au venit validari de la niste oameni avizati sa dea un astfel de feed-back.” 

Care a fost cea mai reprezentativa validare in ultimii 2 ani pentru tine, care te-a mobilizat cel mai tare?
„Cea mai importanta validare in timpul asta a fost a mea. N-am avut-o din prima. Au fost lucrari la care am lucrat si care dupa aceea nu-mi placeau si a fost o lupta in a ajunge sa-mi valorizez eu din mine lucrarile. Dupa ce am facut eu asta din interior (si a durat ceva), au si aparut oameni din exterior care sa-mi trimita feed-backuri pozitive. Pana atunci nu, aveam momente in care le intorceam cu fata la perete si apoi eram frustrata ca nimeni nu-mi vede pozele, ca nimeni nu ma vede pe mine ce grozava sunt. Mi-am dat seama ca eu trebuie sa vad asta si tot n-am avut imediat declickul. Am inceput sa stau sa ma uit la ele si sa fiu foarte sincera cu mine, daca poate fi ceva de valoare dupa cum apreciez eu arta. Chestia asta s-a intamplat in ultimele luni si de atunci incoace am simtit o alta inflorire a situatiei si oameni care au venit spre mine, a fost un ecou in exterior.” 

De cat timp esti axata numai pe pictura? De cat timp ai renuntat la joburile pe care le faceai inainte?

„De 2 ani.” 

In timpul acesta, ca sursa de venit, a fost suficient sa pictezi? 
„Nu.” 

Ce te-a sustinut pe tine in demersul asta, banuiesc ca ai facut compromisuri in anumite zone ca sa poti sa ramai dedicata artei si pasiunii tale?
„A fost o zi, la un moment dat, cand nu am putut sa ma duc la serviciu. M-am gandit cum ar fi sa uit de faptul ca am job, sa traiesc aceasta realitate in care sa pot alege sa petrec tot timpul fara sa ma preocup de bani. Si asta am si facut, am stat numai in starea acesta, ca sunt asigurata, sunt sustinuta, am tot ce-mi trebuie si pot sa pictez linistita si cumva realitatea s-a pliat pe chestia asta pentru ca a venit din exterior o persoana care a zis “nu te mai duce la job, iti asigur eu tot ce-ti trebuie, stai linistita si picteaza”. N-am avut neaparat intentia asta, aveam doar 12 ore in minte sa traiesc realitatea aceasta, dar cumva din ziua aceea, realitatea mea s-a asezat pe acest sistem.
In urmatorii 2 ani n-am avut foarte multi bani pentru arogante, dar intotdeauna am avut un acoperis deasupra capului, hrana, loc de atelier, materiale, panze, rame, tot ca eu sa pot face numai asta. Daca e sa ma gandesc de unde cred eu ca a pornit, tot timpul am avut gandul ca “God is my boss, nu  patronul de la… ”. Aceasta sustinere divina, prin acest om, m-a responsabilizat foarte mult, in sensul sa ma apuc de lucru. Au fost petreceri de la care am lipsit sau am plecat devreme, pentru ca trebuia sa ma trezesc devreme sa am energie sa pictez. Pictatul a devenit sacru in viata mea si am avut si am si in continuare foarte multa motivatie, un fel de morala fata de Divinitate.” 

Alegerea de a fi sustinuta profesional a insemnat pentru Alexandra ca atunci cand primesti o bursa la o facultate unde ti-ai dorit sa studiezi. Ca sa poti beneficia de bursa respectiva, alegerea e adesea de a sacrifica placerile personale sau comoditatile, pentru ca angajamentul fata de beneficiu este mai important, e un scop in sine.
Cum arata sacrificul in parcursul unei pasiuni? Da. El exista. E o parte din parcurs. Ni-l oferim in portii mici sau mari in fiecare zi, insa punand in balanta scopurile ce ne fac fericiti, sacrificiul se estompeaza, devine un instrument de ajustare a celorlalte nevoi, ne prioritizam actiunile si dobandim claritate in strategiile alese. Cand sacrificiul devine apasator? Atunci cand sensul acestuia ne dezice de noi insine si de ceea ce ne face bine sau fericiti. In cazul Alexandrei, multe din dorintele legate de prieteni, de petrecerea timpului liber, de lejeritatile varstei, au trecut intr-un plan secundar. Ceea ce mi s-a parut important din convingerile ei a fost faptul ca limitele pe care si le-a impus le considera temporare, ca odata absolvita etapa „bursa”, va putea sa experimenteze ceea ce a lasat in asteptare.
Alexandra recomanda ca cei care isi urmeaza visul sa indrazneasca sa caute metode care sa elimine cat de mult pot sacrificiul, sa fie creativi, prietenosi cu ei insisi, deschisi. 

A iti urma un vis nu e o pedeapsa, nu e o exilare, ci o bucurie de a fi cat mai mult tu insuti.

Care este performanta spre care tinzi? Unde te vezi in timp? 
„.....printre cei mai misto artisti de pe planeta, mi-ar placea sa fiu colega cu ei.” 

Pragmatic vorbind, ce iti doresti? 
„Sa locuiesc la malul marii, pe o plaja. Imi trebuie soare. Sa am casa mea, pisicile mele, atelierul meu luminos. Sa am certitudine financiara, incat, orice ar fi, sa pot sta linistita cel putin 2 ani. Sa am o familie, dragoste impartasita, sa pot manifesta iubirea in realitate, in fiecare clipa dintr-o zi. Si mi-ar placea sa devin mama, atunci cand mi-as dobandi linistea interioara.” 

Ce ai recomanda unui copil, unui pasionat avand acest foc al picturii? 
„Sa il urmeze. Daca se afla in alt context, sa nu faca miscari bruste, sa-si integreze treptat noua directie, sa fie flamand sa afle informatii, sa aiba un apetit sacru fata de ceea ce il intereseaza, sa isi doreasca sa isi valorizeze unicitatea. Este extraordinar sa fii unic! Savureaza calatoria! ” 

Alexandra recomanda totodata ca e vital ca oamenii sa se abtina sa preia mituri. In cazul unui artist, de exemplu, „Daca esti artist, esti muritor de foame!”, „Trebuie sa mori ca sa fii cunoscut!”, aceste mituri sunt extrem de toxice, impiedicand manifestarea spiritului liber.

In concluzie, ma bucur sa stau atat de aproape de PASIUNEA unui cautator de fericire! Ma bucur sa descopar ca bornele acestui parcurs pleaca de la conflictele noastre fix atunci cand simtim ca nu ne gasim locul sau ca nu suntem unde trebuie, ori ca vrem altceva. Ma bucur sa descopar din nou ca simptomele schimbarii sunt legate de disconfortul de a fi mai putin sau de a nu fi exact ce ai visat, ca este in regula sa ai emotii negative, sa stagnezi, sa cauti mereu calea. Ma bucur ca, atunci cand ai decis, ai ales, universul concura la intentia ta, trimitandu-ti ajutoarele pe care nici nu ti le inchipui. Ma bucur ca undeva, pe traseu, odata ce ti-ai asumat visul, esti fericit cu tine, chiar daca inca nu ai ajuns la capatul destinatiei. Esti fericit ca stii cine esti si ca tot ceea ce alegi urmeaza doar acest sens.

Va doresc sa va descoperiti flacara si, intocmai ca in Jocurile Olimpice, sa alergati cu ea inainte, avand crezul ca nu se va stinge niciodata!

Acum va pasez flacara Alexandrei, invitandu-va in finalul acestei calatorii sa patrundeti in lumea artei ce a reusit sa o elibereze cu delicatetea balerinei, in jocul cromatic al curcubeului din cerul viselor ei.

Motto-ul Alexandrei: „Eu sunt cea care Sunt!”

Motto-ul Artei sale: „Promisiunea Zborului”

"Sarutul lui Ganges. 40 x 30 cm. Ulei pe panza. Tabloul face trimitere la raul Ganges despre care se spune ca purifica sufletul omului, dar pe acest rau localnicii mai au obiceiul de a pune lumanari aprinse pe care le lasa sa curga pe rau cu intentia de a trimite "lumina lor" in lume."

"Fascinatia Hypatiei. 120 x 120 cm, ulei pe panza. Hiperbolizarea femininului angajate in cauza cunoasterii universului. Hypatia a trait in Alexandria anul 375, este prima femeie astrolog, a inventat astrolabul, a pus bazele teoriei ca Pamantul este rotund, a predat in scoli si a murit, din pacate, pentru ca nu s-a conformat societatii de atunci, care considera ca rolul femeii este exclusiv de a fi sotia unui barbat sau mama copiilor. Ea a ales sa-si accepte destinul de cercetator si educator, chiar daca asta a presupus moartea ei (decisa de Crestinism). Un alt exemplu de "rastignire" a unei figuri feminine care dorea doar sa aduca mai multa evolutie prin stiinta."

"Doamna Phoenix si un spirit bun. 150 x 150 cm, ulei pe panza si aplicatie de pene reale. O abordare personala a mitului pasarii Phoenix. Renasterea ca o consecinta a ciclicitatii vietii. Alegerea unei noi vieti in cadrul unei vieti existente. Renastere ghidata de vocea launtrica simbolizata prin ingerul de pe umarul drept. Renastere sau reintoarcere la sinele autentic."

"Gradinarul. 80 x 80 cm, ulei pe panza. O hiperbolizare a scopului vietii al individului din perspectiva spirituala care aici vine din cultivarea si cresterea sufletului propriu, constient, ca destin."

"Paunul, patronul artelor. 130 x 160 cm, ulei pe panza cu aplicatie de pene reale de paun. Paunul este reprezentatia abilitatilor personale ale unui individ si expunerea lor. Orice dar primit, divin, devine miracol cand este impartasit. Adevaratul sens al unui individ inzestrat este sa-si ofere talentul in beneficiul celorlalti, altfel nu are nicio valoare. Oricat de inzestrat ar fi cineva, daca nu-si daruieste darurile, este egal cu zero."

"Frumoasa insomnie. 80 x 80 cm, ulei pe canvas. Acest tablou vorbeste despre trairea vietii in mod constient, metaforizata aici prin "insomnie". Constientizarea sinelui si asumarea cauzalitatii lucrurilor, dar si alchimizarea lor in adevaratul "aur" spiritual. Florile cresc datorita ploii. Cand mirosi o floare si te bucuri de frumusetea ei extraordinara nu are sens sa-ti mai amintesti ce ploaie zdravana a crescut-o, ci te bucuri doar de rezultat." 

Expozitii personale de pictura a avut in 2012, in Bucuresti, in Serendipity Art & Tea House, in 2015, in Cluj Napoca, la Turnul Croitorilor, Centru de arta si Cultura Urbana, in 2016, expozitie de grup in Bucuresti la Galeria Alexandra's, in 2017, expozitie de grup in Basel, in cadrul Art Basel weeks, impreuna cu Galeria Art Box din Elvetia.

Link-uri:
www.alexandra-andone.com

https://www.facebook.com/Alexandra-Andone-ART-118951164819609/ 

Ana Mardari, 13 septembrie 2017
https://www.facebook.com/analuiza.ana.169