BFF - Best Friends Forever sau…”Lasati!”


Ce?! Nu ati auzit de “Befefe”? 

Pe vremea cand nu erau pagini virtuale de “Trimite-i o cerere de prietenie…”, le ziceau cei mai buni prieteni - pentru O VIATA! Nu erau multi pentru ca, de regula, cel mai bun prieten devenea acea persoana care iti stia toate secretele, cu care faceai toate tampeniile, fara sa te simti judecat, adica te potriveai cu cineva la cele bune, cat si in cele “nazdravane”, atat de tare, incat deveneai una si aceeasi entitate.
Frumoase vremuri pentru ca era simplu. Te trezeai ca te bucuri cu cineva. 
Da! Sa fii prieten cu un OM inseamna sa fie simplu si sa te bucuri. Pur si simplu. Pentru orice, pentru nimicuri, pentru lucrurile marete din viata ta, pentru gandurile bune din tine, pentru felia de salam pe care o imparti fara sa contorizezi a cata oara o faci tu sau de cate ori a facut-o “Befefe”-ul tau. E simplu sa fii TU cand intalnesti un astfel de prieten.

Eram prin clasele primare. Aveam si eu o BFF. Vorbeam mult, despre orice. Eram parca intr-un curs de oratorie sau intr-un opis in care inventariasem toate lucrurile pe care le atingeam, le foloseam, toate persoanele pe care le intalneam in cale, fiecareia revenindu-i cate un capitol. Si zi de zi, mai aparea ceva care sa fie inclus in opisul dintai. Unul din capitole era legat de emotii. Unele grele, legate de suferinta BFF-ului meu. Si ascultam. Zile intregi, anotimpuri la rand. Din cand in cand faceam schimb. O vreme asculta si ea. Ce mi-a ramas in suflet a fost acea liniste perfecta in care prietena stia sa ma asculte, sa ofteze cu mine si sa planga cand plangeam. Apoi imbratisarea in care nu erau solutii sau promisiuni, era doar dragoste. Era suficient. Din cand in cand ma intreba "Cum sunt?", nu “Ce s-a mai intamplat?”.

Stii, oricare BeFeFe ai fi si oriunde te-ai afla, ai inteles vreodata ce responsabilitate enorma e atunci cand cineva iti ofera partea sa de suflet? Este un act sacru, de liniste, de cumintenie a Ego-urilor, e un moment de cuminecare a sufletelor, cand conexiunea cu celalalt e atat de mare, incat nu mai exista tu sau eu, ci doar legatura. Pragul acesta de trecere este un privilegiu pe care ti-l doresc tie, oricare “Befefe” ai fi, sa il traiesti mai presus de “laikurile” de pe declaratia ta de prietenie de pe public.
Stii, BFF, cand un suflet ti se daruieste astfel, ti se inchina si inchinandu-se, el isi pleaca capul fie sa-l tii in brate, sa-l protejezi, fie sa i-l retezi, mai ales atunci cand vei avea nevoie de slabiciunile celuilalt sa-l invingi, sa-l calci in picioare, sa-l doara, poate cum te-a durut si pe tine cu alt “Befefe”. Dar, daca reusesti sa inlaturi gandul acesta, vei fi foarte fericit ca exista un suflet ce te pretuieste atat! Grija ta este sa nu-l ucizi! Odata ce ai permis unui suflet sa se dezbrace de sine, iti revine responsabilitatea morala si spirtuala de a avea grija de asta. Din acel moment va trebui sa conteze ce se intampla cu “Befefe”, va trebui sa treci peste inconvenientele tale si sa fii acolo, atunci cand celalalt are nevoie de tine.
Da, stiu, poate nu poti pentru ca nu ai energia de a sustine pe altul, poate esti prins in conditionarile vremurilor si nu mai apuci, poate nu ai timp sa fii ceea ce esti, poate ai uitat de tine si zaci. Poate orice e nefast sa ti se intample. Dar, aminteste-ti ce ai in grija. Vorbeste! Anunta! E un gest de incredere sa spui unui prieten “Nu mai pot. Da-mi timp. Sunt la pamant. Ma caut. Dar te pretuiesc si contezi orice ar fi, orice ni s-ar intampla. Nu am cuvinte azi, nu am gesturi maine, insa stii ca te port in suflet.”

Prietena mea dintai, cea din clasele primare, a venit intr-o zi cu o gogoasa ciufulita, pe care a scos-o din buzunarul hainei, cu un servetel cu patratele lipit de ea, uleios si imbibat cu vanilie. “E pentru tine!”, mi-a zis. “Pentru mine? De ce?”, i-am raspuns. “A facut mama gogosi aseara si m-am gandit ca si tie ti-ar placea una. Mie mi-au placut mult si m-am gandit sa impart asta cu tine!”.
A fost prima si singura gogoasa in servetel imbibat cu ulei si cu zahar vanilat, pe care am mancat-o vreodata. Si a fost cea mai buna! A doua zi, eu i-am adus un alt servetel, tot cu patratele, pentru ca din acelea se gaseau in cartierul nostru, in care am pus o lingura de zahar. “Uite, ti-am adus ceva bun, ca sa mananci gogosile tale cu zahar de la mine, da?”, i-am zis intinzandu-i cu atata importanta servetelul mototolit, de parca ii serveam icre negre. Prietena mea l-a desfacut emotionata si a inceput sa-l linga. “Nu am mai mancat zahar din asta niciodata! E tare bun!”. Nu avea dreptate pentru ca era acelasi zahar, de la acelasi gostat, din acelasi cartier in care stateam amandoua. Dar dincolo de firele dulci am stiut ca intr-adevar era cel mai bun zahar pe care-l mancase vreodata, precum si pentru mine fusese cea mai buna gogoasa. “Poftim, linge si tu!”, mi-a zis ea intinzandu-mi servetelul lipicios. Am terminat desertul acela abstract, pasandu-l de la una la alta, am terminat si servetelul de mozolit, apoi ne-am luat de manutele cleioase si ne-am plimbat ture intregi de jur-imprejurul blocului, sa ne laudam ca suntem cele mai bune prietene din lume. A fost un pact bun si dulce, pe care l-am savurat si acasa, in timp ce mama striga disperata la mine sa nu-mi mai ling mainile murdare, atunci cand vin de afara.
In acea zi, in felul nostru nepretuit, am invatat ca intr-o prietenie e tare frumos sa daruiesti si tare inalt sa fii iubit!
Deci, “Befefe”-ule, oricare ai fi si oricui ai exista, o alta responsabilitate a noastra este sa daruim. Mult, putin, orice. Pentru ca in acest act tu il vezi pe celalalt si celalalt, daruindu-ti, te vede pe tine. Si, facand aceasta cat de des am putea, cu siguranta tot ceea ce am vedea in celalalt si ceea ce celalalt ar vedea in noi ne-ar imbogati, ne-am simti iubiti, am simti cum contam, am descoperi ca nu suntem invizibili, ca meritam. “Befefe”-ule, asta ar inseamna sa fim pe bune, prieteni! Ce tare! Si nu am avea nevoie de “Laikuri”, nici de validari artificiale.

In alta zi, tot pe la inceputuri, saream ata cu o alta prietena. Stateam mult impreuna si stiam totul una despre alta. Cand mamele noastre erau la serviciu, noi ne intalneam acasa la ea si ea imi scotea inghetata de la fabrica de unde muncea mama ei. A fost dragostea mea dintai: inghetata de fistic. Acum as numi-o inghetata BFF, pentru ca gustul ei imi aminteste de prietena de la etajul zece. Intr-o zi, am plans amandoua mult. Pentru ca tatal ei murise si ea era mica, iar eu nu stiam ce este aceea moarte si ce inseamna sa nu mai vina tata acasa de la serviciu. Eram si eu mica, chiar daca mancam in fiecare zi inghetata cu fistic. Nu am stiut ce sa-i zic, dar atat de tare ce i-am simti golul, incat i-am zis sa fim surori de cruce. Am cautat un ciob de sticla si ne-am intepat in degetul aratator, apoi le-am impreunat sub forma de cruce. Ea a tipat un pic de frica sau de usturime, dar nu conta. Auzisem noi ca asa se fac fratii de cruce. Scria si in Greuceanu. Si asta a fost. O parte din sufletul ei l-am luat la mine acasa sa ii port de grija, sa nu se mai simta parasita. Au urmat ani de povesti, de cadre de viata, de sus si jos. Ciobul de sticla e inca pe aratatorul meu si l-am intins de fiecare data cand sufletul meu a vibrat, indicand un suflet nou de BFF.

Au trecut anii aceia, inghetata de la fabrica a devenit prafuri cu arome sintetice. “Befefe”-urile s-au transformat in linkuri si “laikuri”. Printre atentionarile de facebook ca este ziua ei sau a lui, cresc buruieni. De tristete, de egocentrism, de “mi se rupe!”, de “nu ma intereseaza!”, de “bai, nu am avut timp!”, “am uitat, scuze??” etc. Usor usor, sacrul se naruie in lozinci de spiritualitate: “Esti singurul/ Esti singura cu care rezonez in acest fel!” in timp ce mintea se felicita pentru un nou cliseu pus in scena. “Befefe” sau “Lasati!” ?

Cand tu, “Befefe”-ule, oricare ai fi si oricui ai exista, stai si vorbesti doar despre tine, te-ai gandit vreodata ca, atunci cand il numesti pe celalalt BFF, habar nu ai poate cand este nascut? Ce ii place? Ce nu ii place? Care sunt valorile lui?

Cand tu, “Befefe”-ule, oricare ai fi si oricui ai exista, saluti constant de pozitia de “bai, abia astept sa te vad”, dar nu apuci niciodata sa iti faci timp pentru asta, pentru ca timpul e doar pentru tine, nu pentru impartit altora, te-ai gandit vreodata ca celalalt chiar te asteapta si se gandeste cu drag cand vei veni si cand va putea sa te imbratiseze? Te-ai gandit vreodata cu dor la cineva? Si daca da, sa faci ceva pe bune in acest sens? Sa fii sincer cu tine, sa fii sincer cu ceilalti?

Cand tu, “Befefe”-ule, oricare ai fi si oricui ai exista, promiti diverse, de la a fi prezent/-a la a face, te-ai intrebat vreodata ca celalalt chiar te ia in serios? Ba chiar ti se pregateste prajitura preferata pentru a te surprinde. De drag! O data, de 2 ori, de 3 ori, de multe ori, ca in Ziua Cartitei, repetand acelasi cliseu al asteptarii pline de speranta si iertare, sperand ca poate tura aceasta a fost pe bune? Te-ai gandit vreodata ce ucizi, cat ucizi cand tu, BFF, nu iti asumi responsabilitatea a ceea ce promiti, a ceea ce sustii? Cauta in Legi, cele 10 se spune, si vei gasi acolo cateva ce poate ar trebui sa te puna pe ganduri: “Sa nu ucizi!” Lasa pumnalul, el nu exista real, dar fiecare promisiune desarta face cat zece lovituri si de fiecare data in acelasi loc, in inima! “Sa nu furi!” …. linistea, speranta, armonia, increderea….

Cand tu, “Befefe”-ule, oricare ai fi si oricui ai exista, stii ca celalalt nu mai poate, nu mai poate sa ofere, sa se ridice, sa mearga, sa creada, cand e intuneric in sufletul prietenului tau, te-ai gandit vreodata cum sa faci sa-i reamintesti CINE ESTE? Ti-ai batut capul vreodata cum sa iti aduci prietenul inapoi “acasa”, acolo unde ti-a fost adesea bine si de unde ti-ai luat, te-ai imbogatit si tu, de unde ai crescut adesea si tu?? Ori daca nu poate sa vina, e suferind, e pustiu, te-ai asezat tu, prietene, sa astepti rugandu-te, precum Hachiko, cainele japonez? De ce sa pleci? De ce sa intorci spatele? De ce sa nu conteze? Macar incearca.

Cand tu, “Befefe”-ule, oricare ai fi si oricui ai exista, te-ai gasi singur cu tine, crezi ca ti-ar fi suficient tot ce ai strans doar pentru tine si tot ce nu ai daruit de frica sa nu pierzi, de frica sa nu fii ranit din nou, de frica sa nu fii mai mic decat celalalt BFF, de frica, de frica, de frica….


DE DRAGOSTE CAND MAI AI TIMP, draga prietene?





Ana
26 ianuarie 2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu