Singuratatea ca efect karmic – stop cadru 2

L-am intalnit la cabinet. Avea peste 35 de ani. Era un barbat foarte politicos, cu o emotie curata de a fi, pe care o citeai in zambetul din priviri. Era senin in gesturi si intentii, dar tulbure in conflictul major al vietii lui. Era singur si fusese intotdeauna singur. Isi dorea profund sa schimbe aceasta realitate. Iubea in tacere o femeie care ii era sefa. Uneori ii fusese suficient si atat in resemnarea de a nu putea impartasi cu cineva bucuria unei familii implinite, a propriului copil sau a propriilor planuri de potential tatic si sot.

Desi imi povestea toate aceste vise, linistea din privirea lui trada o alegere ce era mai presus decat mintea umana, o alegere a sufletului ce se intiase in vieti si alesese candva, intr-un timp trecut, sa experimenteze o altfel de insingurare, una libera de dorinte si judecati de valoare pamantene.

In intalnirea aceea adevarul karmic s-a relevat cu emotie si bucurie.

Povestea lui sfideaza timpul si spatiul, dar aici, in dorinta omului EL, au ramas doar efectele karmice si singuratatea.

Un varf de munte, inalt si curat ca cerul de deasupra, albastru si curat ca marea din departare, albastra si curata si ea ca ochii omului singur ce traia acolo. Barbatul din cabinet fusese in acea viata un calugar tibetan. Invaluit in mantia lui portocalie stralucea in lumina cea mai de sus a pamantului, in varful acelui munte pe care se sprijinea cerul. Calca descult, iar talpile pareau ca saruta pamantul de sub ele si ca imbratiseaza cu dragoste fiece vietate marunta ce se nimerea in calea lui. Era atat de multa liniste si armonie, incat nu indrazneam sa tulbur cu privirea mintii acel timp si spatiu in care Divinitatea ne-a trimis sa descoperim adevarul karmic.

Pe platoul muntos era o coliba ce crescuse si ea ca un trunchi de copac primitor, precum in povestile cu spiridusi, ca sa adaposteasca omul portocaliu ce isi alesese acea viata. In fata colibei era un copac urias si batran cu ramurile arcuite spre inaltul albastru. Se pierdeau in sus odata cu respiratia cerului.

Am inceput sa simt vibratii in tot corpul in timp ce ne lasam condusi in acea calatorie simbolica, prin spatiu si timp. Un tremur cald si tandru mi-a napadit venele si am inceput sa vad prin ochii omului portocaliu. A fost fascinant! Si acum cand scriu resimt emotia acelei experiente si privilegiul conectarii sublime.

Tibetanul vedea totul, dar totul, nu numai ca spatiu fizic, ci si cu energia pe care fiecare lucru, planta, animal, obiect o emiteau. Am privit copacul urias prin ochii lui si l-am descoperit viu. Seva traversa cu viteza de sus in jos, prin canalele verzi ale trunchiului, stralucind hipnotic ca o nava spatiala la decolare. Verdele fosforescent al sevei nu mai avea consistenta, era energie pura ce respira in acelasi ritm cu mama Pamant si cu fiul portocaliu din matricea sa.

Tibetanul se misca usor in treburi domestice, dar comunicand in acelasi timp telepatic cu orice element al naturii. Copacul i-a raspuns cu un gand energie multumindu-i. In secunda urmatoare a comunicarii, probabil atunci cand cei doi, copacul si tibetanul s-au pus pe povestit, trunchiul acela de lumina fosforescenta s-a ondulat sub forma umana. UN CHIP! FASCINANT! UN CHIP INTELEPT CE COMUNICA! Avea ochi, avea gura. Trunchiul era acelasi, tot acolo, dar energia lui luase forma comunicarii la care fusese invitat de catre OM. Principiul oglindirii, mi-am zis. Sau iata cum TOTUL este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, pana si copacul acesta. Oare daca as fi mai sus, as putea sa vad si chipul mamei Pamant la fel de bine?

Cei doi au stat de vorba. Nu am avut capacitatea de a intelege acel dialog mistic, dar l-am observat. Vedeam gura trunchiului miscandu-se si zambind in continuu. Tibetanul comunica in continuare doar telepatic. Deodata a ridicat ochii spre cer si a salutat pasarea ce tocmai zbura deasupra lui. Am privit-o odata cu el. Gandul pasarii ce il recunoscuse pe tibetan ajunsese la acesta. Comunicarea, sincronizarea, conectarea erau mai presus decat orice poveste feerica ce o citisem vreodata.

Daca am fi constienti de aceasta conexiune cu tot ceea ce ne inconjoara, ah, cat de fericiti am fi! De multe ori de atunci, de la acea experienta magica, ma trezesc ca ma intreb: Oare ce gandeste copacul acesta cand trec pe langa el sau pasarea aceasta care vine in fiecare zi in fata geamului meu sau salcia care priveste in casa mea chiar si atunci cand dorm?

Tibetanul era fericit, dar mai presus de a fi om. Era in conexiune perfecta cu Universul. Am intrebat care era astfel misiunea lui? Ce cauta acolo in experienta unui corp uman, in alegerea de a fi calugar tibetan pe varf de munte?

Raspunsul a venit ca un fulger cu tot cu flashul experientei pamantene.

Tibetanul a primit gandul ca „trebuie sa ajute in sat.” Realizez atunci cu mintea, de parca as fi dezvaluit un tablou urias, tot prin ochii calugarului, ca la poalele acelui munte era un sat. In momentul conectarii cu informatia gand a aparut instantaneu satul cu detaliile lui. Era de piatra, saracacios ca arhitectura sau bogatie a oamenilor. Cenusiu si mai mult intunecat. Oamenii erau la un nivel de evolutie primara, bazandu-se doar pe o ierarhie a nevoilor principale, de supravietuit.

Mi-am pus intrebarea misiunii in acel sat si s-a relevat o incapare slab luminata de un opait. Femeia era in chinurile nasterii de foarte multe ore. Fete posomorate si infricosate, neputincioase, o inconjurau pe femeie. Nimeni nu stia ce sa faca. Erau obositi si asteptau. In acel rit de trecere s-a autodefinit misiunea.

Am simtit cum calagurul si-a parasit corpul fizic si a aparut in spatiul unde mama si fatul riscau sa moara. Am inteles fara cuvinte ca vibratia si iubirea acelui suflet tibetan erau atat de inalte, incat era suficienta prezenta in intentie, incat vibratia oricarui spatiu s-ar fi ridicat. Lumina sa interioara a emis din coltul colibei de piatra pana cand mama s-a linistit si fetele posomorate ale oamenilor s-au inseninat. Parea o scena biblica a nasterii lui Iisus, iar gandul acesta a venit ca o binecuvantare pentru experienta astrala ce o traiam.

Sunetul armoniei restabilite s-a revarsat cu ecou in tot acel timp si spatiu: plansul dintai! Bebele s-a nascut sanatos si fericit. Misiunea era indeplinita! Calugarul s-a inchinat la Cer si mamei Pamant, apoi s-a regasit instantaneu in corpul fizic din care plecase, preluandu-si linistit treburile casei si caprita nazdravana ce a tresarit cu cornitele in el, simtindu-l ca a revenit „acasa”.

Cu toate aceste binecuvantari era firesc ca acea viata si acea intiere sa fi marcat major alegerile viitoare ale Sufletului. Am intrebat acolo ce efect karmic s-ar fi produs, incat sa tulbure mai tarziu o alta alegere pamanteana?

Raspunsul a venit ca un tunet zguduindu-ne pe amandoi si aruncandu-ne inapoi in timpul si spatiul din care plecasem: JURAMANTUL!

Fusese facut un juramant de castitate si saracie atunci cand omul a ales sa fie calugar tibetan. Astfel, omul de aici aducea ca efect energia acestor juraminte. Asa s-a explicat de ce el inca nu reusise sa desavarseasca o prietenie, o iubire sau o familie. O astfel de revelatie te intoarce la Sursa pentru a transmite mesajul de iertare si de invocare a resetarii juramintelor, ceea ce am facut impreuna:

„Doamne, te rog topeste cu Lumina si Iubire, toate juramintele de castitate sau saracie, pe care le stiu sau nu le stiu, facute cu voie sau fara voie, in viata aceasta si in toate vietile! Imi cer iertare pentru tot ceea ce am gresit cu voie sau fara voie, mie insumi/insami sau altora, in viata aceasta si in toate vietile! Multumesc!”

De cate ori se spune si cum, ramane la indemana si conectarea fiecaruia cu Divinitatea in a-si descoperi propria vindecare si propriul drum in Lumina. Nu e o formula magica. Nu trebuie sa stii ce sau daca ai fost vreodata calugar tibetan de inca esti singur. E suficient adesea sa te rogi in Iubire pentru Iubire.

Revenind la tema singuratatii, o astfel de cauza karmica poate sa ne urmareasca intr-o viata. Pentru a cuprinde acest adevar trebuie sa ne ridicam deasupra nevoii de baza si sa intelegem ca Sufletul nostru si-a ales aceasta predestinare cu scopul minunat de a evolua. Divinitatea a incuviintat aceasta si a oferit acestui suflet, in calatoria lui pe pamant, toate resursele necesare pentru a fi fericit si a recastiga iubirea, chiar si fara ceea ce ar fi vital, adica familia sau partenerul iubirii. Din Revelatia ca, in iubirea Lui infinita, Dumnezeu ne ofera tot ceea ce avem nevoie, am putea sa incepem sa descoperim fie lectia Iubirii, acolo unde lipsesc datele pe care le pretindeam, sa descoperim care e bogatia ce se releva langa noi si in noi si sa acceptam ca exista tot ceea ce avem nevoie acum si aici pentru a fi fericiti. Uneori, desi este o experienta minunata, familia sau partenerul ce si le doreste oricine pot deveni niste conditionari. Dandu-le deoparte vom sti cum sa ne abordam propria viata in echilibru.

O comanda mintii, pentru a primi ratiunile superioare ale „singuratatii” ca experienta, ar putea fi: „Dumnezeu priveste aceasta situatie – a singuratatii – prin ochii ..... (rostiti numele vostru)”.

Dupa ce va spuneti aceasta, respirati de cateva ori pentru a va aduce in sincron mintea cu Sinele vostru superior si a primi ghidarea de care aveti nevoie. Lasati linistea sa va patrunda si sa va arate adevarul vostru. Veti intelege de ce sunteti in situatia insingurarii. Uneori veti primi pasii ce va vor scoate din aceasta. Alteori poate veti primi mesajul alegerii singuratatii ca evolutie a sufletului in aceasta viata. Cert este ca veti sti si veti fi fericiti avand adevarul!

Povestea calugarului tibetan este doar o mostra a efectelor karmice ce duc la singuratate in aceasta viata. Exista evident si alte experiente ce i-au adus pe unii dintre noi in trairea unei etape de insingurare.

Daca am limita juramintele doar la aceasta viata, iata o revelatie la care va invit sa meditati:

Prima iubire! Cea mai navalnica, cea dintai, cea mai necoapta, cea mai naiva si cea plina de initieri. El sau Ea gandesc atunci ca au gasit Iubirea cea mai puternica din Univers si ca aceasta ii va privilegia tot restul vietii. Unii copaci inca duc marturia unor astfel de juraminte: „Ionel LOVE Maricica.” sau „JUR ca te voi iubi tot restul vietii numai pe tine, Vasile!” sau „Sa mor daca nu TU ESTI singura femeie cu care ma voi insura!” sau „Doamne, te rog eu Doamne, fac orice ca sa fiu cu Costel!! Este singurul barbat pe care mi-l doresc in viata mea! Fie-ti mila, Doamne, ca sunt cea mai nefericita fara Costel!” sau „Tante Romica, te rog adu-l acasa! Iti dau tot aurul meu, daca mi-l aduci sa ma vada doar pe mine! El e barbatul vietii mele!”

Ei, fie Romica vrajitoarea, fie popa Ilie din manastirea de dupa deal, fie copacul din curtea cimitirului, fie zidul rock`n`roll de langa blocuri, fie gaina aruncata peste groapa, fie doar lacrimile si ruga, toate acestea sunt, dragilor, JURAMINTE/LEGAMINTE pe care noi le facem cu Universul. Acesta receptioneaza mesajul si exact cand ti-e lumea mai draga in descoperire iti aminteste „contractul suferintei” sau al iubirii doar a Maricicai sau doar a lui Costica. Iata de ce rugaciunile de iertare sunt atat de bine primite si mai dezleaga din legamintele noastre facute cu voie sau fara voie. Sa ne plecam ochii si smerenia in fata singurei forte ce ar putea sa „repare” cate o trasnaie a experientei noastre pamantene: „Topeste cu Lumina si Iubire, Doamne, tot ceea ce stiu sau nu stiu ca am facut impotriva Binelui meu cel mai Inalt, cu voie sau fara voie, in viata aceasta si in toate vietile! Accept sa primesc! Multumesc!”

Insa, acolo unde „contractele” au avut aport de sange, par si alte parti componente ale trupului – Romica si unii stiu de ce! – sa nu va asteptati ca realitatile sa se schimbe peste noapte. Revelatia trebuie sa fie profunda, credinta inalta, iar Iubirea in neconditionare si abandon desavarsita.

Am cunoscut un cuplu care se iubea teribil. Erau la a doua tinerete, insa.... „contractele” cu Universul fusesera puternice si ii urmareau din trecut cu efecte nu tocmai placute. Astfel, de fiecare data cand se mobilizau sa se casatoreasca se intampla ceva grav. O data, de doua ori, de fiecare data, incat ajunsesera sa le fie frica sa mai gandeasca ca isi doresc aceasta.

Frica nu este decat o amplificare a energiilor negative ce graviteaza spre tine. Tu esti emitatorul acelei frici, insa, undeva in exteriorul tau, exact situatia de care iti este frica devine receptorul tau. Se creeaza astfel un canal de emisie-receptie intre tine si situatia ce o respingi, iar energia ce se propaga este a fricii. Astfel, cu cat incerci sa scapi de acea situatie, cu atat o amplifici.

In acest sens, puteti sa incercati sa spuneti: „EU, numele vostru, sunt doar Iubire, Lumina, sunt in armonie si perfect conectat cu Dumnezeul Iubire. Tot ceea ce este negativ, tot ceea ce stiu sau nu stiu ca imi provoaca teama, SA SE AUTOELIMINE!!!!!!”

Autoeliminarea presupune interventia Divinitatii, atunci cand tu o delegi in propriile tale rezolvari. Nu e nevoie sa mai implici mintea si eforturile tale pentru a rezolva acea situatie, ci preda stafeta cu toata increderea. Autoeliminarea inseamna suprimarea canalului de emisie-receptie de care spuneam mai sus.

Ce poate fi mai frumos decat sa stii ca in matricea ta, in realitatea pe care o alegi sa manifesti este doar iubire, doar bine. Nu negam partea intunecata ca existenta pentru ca ea contrabalanseaza iubirea in experienta de a fi. Din perspectiva mintii noastre, tot ceea ce este intunecat nu e altceva decat un vid de iubire, deci exact acolo este cea mai mare nevoie de IUBIRE SI ARMONIE. 

Ce inseamna o camera intunecata? Absenta unei surse de lumina. Ce inseamna una luminoasa? O sursa puternica de lumina. Se schimba cumva delimitarile acelei camere? NU!

Asa e si cu emotiile negative, cu fricile, cu experientele noastre tulburi etc, sunt doar lipsite de lumina si iubire.

Revenind la cuplul de mai sus: au invocat anularea juramintelor si s-au conectat in rugaciune cu Divinitatea, incat o saptamana mai tarziu s-au casatorit!

Cu toate aceste introspectii, ganditi-va totusi: Si daca Sufletul vostru a ales sa experimenteze in aceasta viata singuratatea? Voi ce alegeti astfel constient? Sa fiti nefericiti pana la sfarsit? Sa proiectati intotdeauna dorintele neimplinite in viata ce o mai aveti in fata? Sa capitulati? NU! Exista in orice experienta o sansa a descoperirii de Sine, a imbogatirii si a transcenderii. Cum v-o puteti oferi voua si prin ce instrumente?

Pentru ratiunea care se opune unui asemenea raspuns, oare ce ne ofera istoria umanitatii despre singuratate? Care sunt exemplele de succes ce ne-au marcat cu simplitatea trairilor si alegerilor pamantene? Ce pictori au fost singuri si au iubit prin creatie? Ce scriitori au fost singuri si au trait prin creatie? Ce muzicieni au savarsit si desavarsit iubirea pin muzica? Ce om simplu cunoasteti care are privirea senina si inima plina de amintiri ale experientelor acestuia cu ceilalti oameni pe care i-a iubit, i-a ajutat, i-a sustinut, fara sa ii fost familie, iubit, iubita, sot, copil etc?? Cu siguranta fiecare dintre noi, daca am privi atent in ceilalti, am descoperi un "singuratic" fericit ca nu e singur!

Un exemplu simbolic si tot simbolic sa-l preluati astfel: Maica Tereza

Iata cateva citate ale acesteia despre Iubire:

“Oamenii care se iubesc unii pe alţii profund şi adevărat sunt cei mai fericiţi oameni din lume. Ei pot avea foarte puţine lucruri, pot să nu aibă nimic, dar sunt oameni fericiţi.”

“Nu contează să faci multe lucruri, important este să le faci cu multă dragoste.”

“Cu cât avem mai puţin, cu atât dăm mai mult. Pare absurd, dar aceasta este logica dragostei.”

“Este Crăciun de fiecare dată când îl laşi pe Dumnezeu să îi iubească pe alţii prin tine... da, este Crăciun de fiecare dată când zâmbeşti fratelui tău şi îi oferi mâna ta.”

“Păstrează-ţi inima pură. O inimă pură este necesară pentru a-L vedea pe Dumnezeu în ceilalţi oameni. Dacă Îl vezi pe Dumnezeu în oameni, atunci există iubire pentru ei şi de aici apare pacea.”

Sa se topeasca toate juramintele de nefericire de pe pamant, din Sufletele noastre si dintre noi!

Sa ne iubim cat mai mult!

AVATAR

Va urma

Singuratatea in cuplu – stop cadru 3

Ana Mardari

6 aprilie 2014