Singuratatea - stop cadru 1

 

Doar aceasta vreau!

Cazul 1: singura, necasatorita, 37 ani

Ea:       Eu vreau neaparat sa fie inalt. Nu-mi plac barbatii sub 1,75 m.

-          Ai avut vreo experienta cu un barbat de acest gen?

Ea:       Nu, dar nici nu mi-as fi dorit.

-          Atunci cum pot sa-i evaluezi astfel fara sa fi cunoscut cel putin unul?

Ea:       Stiu eu. ... Vreau sa fie slab. Aia care au burta ma dezgusta.

-          Nu ai admirat niciodata carisma unui barbat plinut sau chiar gras?

Ea:       Cu siguranta nu au asa ceva. Sunt neinteresanti.

Mai vreau sa fie brunet cu ochii albastri. Sa aiba un job bun sau mai bine sa aiba o afacere mare, sa fie manager si sa aiba afaceri in strainatate ca sa ma plimb. Si sa aiba bani ca sa nu ma stresez pentru ziua de maine.

-          Atat? Doar atat iti doresti? Nu ai zis nimic de sentimente, deci vrei o mascota, doar atat. In plus sunt atatea judecati de valoare si atatea clasificari. Ce inteleg e ca cei saraci si grasi nu sunt capabili de o relatie sau de a face o femeie fericita
.

Ea:       Pai, nu vreau sa traiesc cu un barbat sarac.

-          Daca tu ai fi cum esti acum si ai intalni printul perfect, insa el ar cauta o printesa de rangul si banii lui, cum te-ai simti tu in fata iubirii pe care vrei sa i-o oferi si pe care el ti-o calca in picioare?

-           

---

Cazul 2: singura, necasatorita, 22 ani

Ea vrea: brunet, ochi negri sau inchisi, inalt, slab... etc., sa stie engleza, sa aiba studii superioare. Masculul potrivit trebuie sa poarte ochelari. Fara a face vreo fantezie sexuala din asta, ea considera ca e mai intelectual sau mai interesant un asemenea barbat. Peste putin timp, Universul ii aduce exact barbatul visat, mai putin ochelarii. Peste o luna de relatie, partenerul nou-venit a facut un control si si-a pus ochelari de vedere, nu oricare, ci cu lentile heliomatice. Fascinant.  

Peste alte cateva luni ea se intreaba daca el o iubeste. Nu i-o spune niciodata, nu i-o arata mai mult decat in partida de sex, programata la ora fixa, in zi fixa, intr-un anume ritual. Ea il respecta crezand ca pana la urma el se va schimba. Mai trec niste ani. El isi schimba doar ochelarii cu alte dioptrii. Ea e singura de la inceput. Alege pana la urma sa ramana singura.

Aceste 2 situatii sunt doar o mostra din viata pe care ne-o alegem conditionat, o mostra de traire pe care ne-o programam crezand ca doar acel scenariu ne face fericiti. Alegem adesea sa ne urmam programele. Unele functioneaza si suntem fericiti, altele ne intorc din nou si din nou catre noi insine, nu in insingurare, ci in descoperirea a ceea ce suntem cu adevarat.

***********************

Cea mai des intalnita cauza a acestei realitati, de a fi inca singur sau singura, este atasamentul fata de un anumit profil, un anumit scenariu sau o anumita persoana.

Cand suntem foarte tineri, ca varsta sau ca initiere, preluam adesea programele pe care le-am primit in copilarie.

Daca familia a suferit constrangeri financiare, atunci programul „persoanei perfecte” va insemna ca aceasta sa detina fie capacitatea de a salva orice blocaj financiar, fie capacitatea emotionala de a-si asuma responabilitatile unui manager de resurse.

Asa gasim adesea tineri ce alearga „indragostiti” dupa elementul puternic financiar sau dupa o persoana mult mai matura in ani. Auzim calificativele urmatoare ce identifica persoana perfecta pentru un asemenea program subconstient: „asezat/-a”, „stie deja drumurile”, „a copilarit si acum ii trebuie o persoana serioasa”, „poate sa sustina o familie”, „stie ce vrea”, „nu mai are timp de umblat creanga” etc.. Unii dintre ei chiar cred ca este vorba despre iubire. Esential si profund este vorba de vindecare a programului ce ruleaza subconstient inca din copilarie, in nevoia subtila ca acea persoana perfecta, care va anula singuratatea, sa preia viata celui insingurat, sa o organizeze, sa o rezolve, eliberandu-l pe cel insingurat de responsabilitatile majore si proprii liberi arbitri.

Aceeasi tendinta o regasim si la persoanele care au fost „cocolosite”, aici fiind vorba fie de barbatii de care mama inca are o grija excesiva, de la calcat hainele, spalat chilotii, pus pasta de dinti pe periuta, pana la pus mancarea in fata cu mare drag, sa nu oboseasca „baiatul mamei”; ori este cazul persoanelor care nu au avut nicio responsbilitate in familie, fie ca nu s-a avut incredere suficienta in ele ca ar putea sa isi asume responsabilitati, fie ca li s-a oferit o libertate directionata gen: „lasa, mama, du-te si invata tu ca spal eu, strang eu, fac eu etc.”. Ca si mai sus, aceste persoane vor avea tendinta sa caute parteneri care sa devina responsabili de grijile ce nu le-au avut niciodata: „sotia-mama”, „sotul-tata”. Acest gen de relatii pot functiona prin acceptarea tacita a defectelor incriminate, insa echilibrul subtil lipseste cu desavarsire. Persoanele „cocolosite” vor fi primele care vor insela sau se vor uita peste gard in cautarea partenerului perfect, accentuand drama insingurarii in cuplu sau a celuilalt partener traindu-si sacrificiul la nesfarsit.

           

Un alt program al copilariei este cel al ignorantei, ca o calitate a puterii umane. Cu cat copilul a fost mai bine antrenat sa fie necrutator cu cei din jur si sa nu creada in povesti cu zane, cu atat profilul partenerului pe care il cauta include calitatea de a da dovada de stapanire de sine, de lipsa de dulcegarii, de eliminarea romantismului etc., inhiband astfel orice manifestare a iubirii si a sufletului.

Aceste persoane nu au trait partea afectiva a relatiilor parinte-copil, nu au avut zile de nastere, nu au avut sarbatori fericite, nu stiu ca exista Mos Craciun, nu stiu sa primeasca ori sa daruiasca, li s-a interzis sa planga pentru ca „e rusine”, li s-a interzis sa zambeasca pentru ca „sunt luati de prosti si se profita de ei”, li s-a interzis sa se bucure de lucrurile marunte pentru ca „acelea sunt slabiciuni si lucruri care nu merita”. Aceste persoane prefera sa traiasca singure sau relatii pasagere, in care nu se implica emotional, pentru ca doar astfel se simt puternice si considera ca dau dovada de maturitate. Pentru acestea, o relatie implica responsabilitati deplasate ce le suprima libertatea de a fi morocanosi si „puternici”, li se cere socoteala, ceea ce ii aduce in conflict adesea in relatii. Prefera sa ramana din nou singure decat sa vindece incapacitatea lor emotionala de a raspunde la ceea ce simt sau la ceea ce li se ofera.

Programul ignorantei se supradimenisoneaza pe mai multe paliere: acestia nu cred in oameni, in ceilalti de langa ei, nu cred in idei creative, nu cred in Divinitate, nu cred in iubire. Ei cred doar in ei insisi, in puterea creierului si atat, sunt atei, sunt solitari si adesea sefi dictatoriali. Esential sunt cei care au o nevoie acuta de IUBIRE. Acceptati-i si intelegeti-i ca nu au avut-o niciodata. Le este FRICA de iubire pentru ca nu o pot controla. Daca intalniti o astfel de persoana, ajutati-o sa invete despre iubire, ajutati-o sa primeasca fie si un zambet. O asemenea relatie este grea pentru ca deprinderile de baza lipsesc cu desavarsire. Ei vor fi primii care te vor acuza ca iti cheltuiesti banii cumparandu-i o prajitura sau un cadou, in dorinta de a darui si de a surprinde. Nu au capacitatea de a intelege pentru ca analizatorii lor nu sunt sentimentele pozitive, ci respingerea lor fara echivoc.

Programul criteriilor perfecte: Fiecare din noi visam la un moment dat persoana perfecta. Fie ii atribuim calitati fizice, pe primul plan, fie calitati pragmatice, fie afective. Cert este ca indiferent de formula si ponderile alese, ramanem atasati de o formula perfecta. Cautam in cel de langa noi indeplinirea criteriilor de baza, fie ca le mai ajustam pe traseu, fie ca nu, fara sa tinem cont de libertatea fiecaruia. Formulam adesea prietenul „meu”, iubita „mea”, sotul „meu” etc., toate acestea fiind doar manifestari ale posesiei, nevoie principala a Ego-ului in control.

Daca esti al meu, atunci trebuie sa faci sau trebuie sa nu faci.... x, y, z. Programele noastre vor spune cel mai bine, in functie de caz, ce anume trebuie cel de langa noi sa indeplineasca sau nu.

Adesea relatiile dintre oameni, dar mai ales intre parteneri sunt bazate pe conditionarile pe care le aduce fiecare in programul lui de potrivire perfecta. Cand celalalt incepe sa se manifeste in evolutia relatiei, maturizandu-se diferit de asteptarile initiale, se creeaza blocajele emotionale ale cuplului.

De ce aduc acest aspect in discutie devreme ce e vorba de singuratate?

Pentru ca, asa cum reactionam fata de cei din jur, fara a fi intr-un cuplu, la fel vom reactiona si fata de partenerul viitor. Daca sesizam in avans ca impunem asteptari oamenilor de care ne simtim apropiati, atasati, e un semn ca trebuie sa vindecam in noi tot ceea ce ne face vulnerabili in independenta, pentru a gasi partenerul perfect.

Iata o situatie: relatie de 8 ani de zile. Ea este frustrata de toate asteptarile inselate de catre partenerul ei, incat somatizeaza aceste emotii negative intr-o afectiune a ficatului. Care sunt cauzele subtile? Propria furie acumulata in incapacitatea de a alege singura pentru sine. In toti anii de cuplu a proiectat asteptarile perfecte fata de partener, dar prea putin fata de ea insasi. A fost o lipsa de responsabilitate fata de propria ei persoana, considerand in acelasi timp ca responsabilitatile apartin partenerului presupus „perfect”. Furia acumulata de ea asupra lui in plan constient nu a fost decat gaselnita Ego-ului de a se victimiza, de a se sacrifica, de a se complace si, in consecinta, de a fi prea putin din ceea ce ar fi putut alege sa fie pentru sine. Frustrarile sunt astfel reciproce, esential nereusind sa se cunoasca unul pe altul ori pe ei insisi.

Cred, dar nu cred... ca mi se poate intampla mie!

Exista cel putin un moment in viata fiecaruia, cand Sufletul isi ridica ochii spre Cer si se abandoneaza Lui. Legamantul acelui moment este atat de puternic, incat toate fortele se pun in miscare spre desavarsirea visului fiecaruia.

Oamenii cer raspunsuri sau semne in dialogul lor interior cu Divinitatea. Le primesc clar, le primesc repetat, unii le au cu cifre exacte sau cu detalii ce ar trebui sa-i linisteasca, insa, cu toate acestea, mintea vine si saboteaza increderea ca acel vis se va realiza.

Exemplul interogarilor, atunci cand o femeie sau un barbat intalneste un partener ce pare perfect, e aproape clasic. „Doamne, te rog, da-mi un semn pana diseara: daca el/ea este cel mai potrivit om pentru fericirea mea, sa primesc explicit aceasta confirmare. Daca nu este, atunci sa determini ca aceasta situatie sa se termine repede si bine, sa ne eliberam unul de altul.”

Astfel, fie ca noul iubit apare afisat cu cineva pana la sfarsitul zilei, fie exista o cearta puternica prin care se intelege lipsa de rezonanta, fie, in sens opus, iubitul apare inopinat la usa partenerei sale - in asteptarea raspunsului - cu un buchet minunat din florile ei preferate.

Situatiile sunt diverse si in capete de spectru, insa rar se intampla ca cei care primesc semnele si confirmarile sa accepte realitatea fara echivoc si fara sa mai doreasca sa treaca printr-o noua trauma. Astfel, anuleaza semnul si aleg in opozitie cu acesta, eventual o persoana total diferita fata de cea indicata de Divinitate, in interogarile facute. Evident, in aceasta alegere exista o lectie. Unii o invata, altii o repeta la nesfarsit, traind drama relatiilor cu parteneri pasageri, ignoranti sau agresivi emotional, psihic sau fizic.

Exista in aceste repetitii cauze subtile ale subconstientului ce vin din copilarie sau din traume acumulate in timp. O femeie ce a crescut abuzata emotional de parinti isi doreste alaturi o persoana afectiva, insa deprinderile ei afective nu sunt formatate, astfel incat sa poata magnetiza spre ea persoana potrivita. O astfel de structura va intalni de-a lungul timpului profilul parintilor ei, privit din unghiuri diferite de perceptie: „ma toaca la cap precum mama”, „este gelos, sufocant cum a fost taica-miu”, „este ignorant precum parintii mei”, „este arogant” etc. Aceste detalii ce compara parintii cu noul protagonist practic izoleaza problema de rezolvat a persoanei insingurate. Este propriul blocaj in a putea convietui cu persoana perfecta, blocaj in a darui sau a primi si manifestat, prin proiectie, prin cel intalnit.

Alegerea finala e de-a ramane din nou singur sau singura, adaugand frustrare si energie negativa insingurarii in sine. Se adapteaza astfel la un nou nivel de recrutare si selectie a persoanelor ce apar ca potentiali parteneri, insa cu o capacitate mai mare de respingere, cu mai multe judecati de valoare.

Persoana in cautare devine un fel de baza de date de informatii, insa majoritatea fac referire la istoricul recent sau trecut, sugrumand implinirea visului de a fi cu cineva.

Il primesc, dar nu il recunosc!

De ce totusi mintea nu poate accepta raspunsul fara echivoc? De ce mintea continua sa il ceara, desi il primeste in mod repetat? De ce alegerea finala ignora atat de profund Divinitatea si interventia ei?

Pentru ca Ego-ul alege controlul, transformand omul in propriul lui Dumnezeu, deconectat de la inspiratia divina; pentru ca Ego-ul alege victimizarea in trairea sacrificiului repetat; pentru ca lectiile in sine sunt cele legate de asumarea Iubirii, intai prin propria constientizare si conduita, apoi invocate celui asteptat.

Dar pentru a primi un asemenea complex, trebuie mai intai sa fim apti de a-l recunoaste si de a-l manifesta.

De exemplu, cerinta e foarte spirtuala: „Doamne, vreau ca el/ea sa fie capabil de iubire neconditionata, sa fie tandru si sa ma sustina etc.” / „Doamne, vreau ca barbatul cu care sunt sa nu impune restrictii si reguli acestei relatii si sa ma simt libera.”

Barbatul cu pricina o lasa sa-si faca alegerile pe care si le doreste, confirmandu-i oricat de des poate ca o va astepta, pentru ca o iubeste. Care este reactia mintii la o asemenea lipsa de interventie si zbucium a barbatului? „Este un papa-lapte. Fac orice vreau eu din el... Nu are nicio reactie, deci nu ma iubeste, nu-l interesez. Il intereseaza doar relatia sexuala cu mine, in rest nu e capabil de sentimente profunde asa cum le am eu. ”

In desfasurarea ulterioara a relatiei apare astfel sentimentul ca de fapt, cel „trimis” nu e atat de special precum a fost invocat/cerut. Insa care sunt analizatorii? Sunt propriile judecati de valoare care nu pot recunoaste neconditionarea unui om, clasand-o astfel in defecte mult mai mari. Persoana ramane astfel in control si califica potentialul partener ca fiind „defect”. Alege din nou insingurarea si propriul Ego-Dumnezeu.

Fac orice sa nu mai fiu singur, dar tot nu apare!

Persoanele ce sustin aceasta isi camufleaza foarte bine fricile interioare si deseori nu sunt constienti ca exista aceste frici. Persoanele sunt joviale, sociabile, raspund nevoilor din jurul lor si adesea sustin: „Mi-e OK singur. Nu am o problema sa fiu singur. M-am obisnuit... Daca apare ceva, sunt Ok, daca nu, sunt la fel de OK.”

Ar fi minunat daca acest echilibru in insingurare ar fi si unul real. Natura umana este construita pe dualitate si pe uniune a energiilor masculine si feminine. Putem fi in echilibru interior cu partea noastra feminina si masculina, insa planul concret are nevoie de manifestare a acestui echilibru.

Fie persoanele isi dezvolta partea artistica, exteriorizand produsul si identificandu-l la nivel de energie cu un partener proiectiv de care se ingrijesc si in care investesc emotii si sentimente. Fie persoana traieste tot ceea ce isi doreste prin ceilalti: familie, copii, intimitatea meselor de familie, petrecerea timpului liber etc. Acestia sunt prietenii cei mai buni ai familiei in jurul careia ii gasim mai tot timpul, dar adesea singuri. Sunt absolut OK sa investeasca orice resursa ca si cum aceasta familie le-ar apartine. Comportamentul acesta este in schimb unul proiectiv pentru ca persoana in cauza nu isi traieste propria experienta de familie, ci una surogat. Frica ce sustine aceste alegeri este paradoxal frica de familie. Capacitatea acestor persoane de observare a detaliilor, a armoniilor sau dizarmoniilor unei familii este mult mai mare, fiind exteriori acesteia. Calitatea aceasta il ajuta sa fie un sfetnic bun, dar nu rezolva insingurarea personala. De unde provine acest paradox?

Aceste persoane sunt structural analitice, gandesc foarte rational, sunt foarte echilibrate si foarte rar fac excese, oricare ar fi zona de interes. Aceasta structura analitica le creeaza adesea trairea in avans a situatiilor cu care se vor confrunta. Ei isi vor coordona foarte bine miscarile, cuvintele, actiunile inainte de a se implica in ele. In cazul perceptiei partenerului de viata sau a familiei ce si-o doresc, aleg sa traiasca constient sau subconstiet cat mai multe scenarii despre cum le va fi in relatia ce va urma sau in familia ce si-o doresc. Asa se explica omiprezenta in familiile altora sau in situatiile de viata ale altora. Ei sunt acolo sa sustina prieteni sau oameni in nevoie, insa subconstientul isi insereaza aceste trairi in propria proiectie de familie sau cuplu. Daca prietena se plange de abandonul sotului sau ca a fost inselata, o astfel de persoana insingurata va retrai in plan personal toate motivele posibile ce au determinat problema prietenei, va interioriza esecul si lipsa de control. Astfel, subconstientul va updata programul de insingurare, unde astfel de evenimente nu exista si nu implica un asemenea consum de energie. Paradoxul e ca, pentru altii, consumul de energie exista in exces. Persoanele acestea sunt oricand si oriunde disponibile pentru ceilalti, insa, subconstient, in decodarea singurartatii, nu e decat un exercitiu de cunoastere live si de adaptare. Totul devine deja prea complicat inainte de a exista cu adevarat. Energia personala se iroseste in proiectii si in rezolvari utopice, incat o astfel de persoana ramane descoperita in fata propriilor dorinte si provocari. Este deja obosita mental, psihic, emotional inainte de a se angaja intr-o relatie complexa. Asa incat, alege inconstient sa ramana singura pentru ca in aceasta stare e multa liniste, control si echilibru. Astfel, va afirma ca ii este bine si, paradoxal, chiar ii va fi. Intoarcerea in insingurare e ca o reintoarcere acasa dupa un periplu agitat in vietile celorlalti. Constientizarea acestor trairi pot conduce o astfel de persoana catre focusarea spre sine. Insa si acest aspect este un atribut personal ce este sabotat.

Pentru ele insele, astfel de persoane nu gasesc suficiente argumente pentru a investi acelasi timp si aceeasi dedicare. Isi ofera strictul necesar, dar nu mai mult decat in a parea OK. Mananca doar daca le e foame, isi cumpara haine doar daca trebuie la vreo ocazie sau la vreun serviciu ori motivate de vreun stimul exterior, se preocupa de ele insele doar daca acest lucru reprezinta un sprijin pentru cei din exteriorul lor. Insa le lipseste cu desavarsire exercitiul personal in a se vedea, a se descoperi, a se placea si a-si crea propria lor armonie si buna-stare. Tot ceea ce ar trebui sa isi ofere, va oferi, va instraina altora, cu scopul mistic al ajutorului pus la dispozite. Esential, este vorba despre o instrainare de sine, o fuga de responsabilitatea personala si de asumarea vietii. Frica de sine este prima confruntare in vindecarea insingurarii. Nu e suficient ca ceilalti apreciaza acest Sine, ci e nevoie de o revolutie interioara, de un proces acut de „iubire de sine”, de drag de sine, precum manifesta fata de cei din jur.

Aceste persoane dezvolta un conflict interior fata de Divinitate in ciuda acceptarii tacite a existentei in insingurare. Conflictele nu provin din revolta fata de Dumnezeul care nu le rezolva problema insingurarii, ci din negarea acesteia. Subtil, aceste persoane isi neaga divinitatea din ei prin instrainarea pe care o manifesta acut fata de ei insisi si, astfel, ei nu cred esential in Divinitatea absoluta si in rezolvarile ei mistice. Controlul ii obliga adesea sa respinga misticul si magia, iar daca o accepta in urma experientelor repetate, tot cauta sa analizeze si sa inteleaga cu mintea, sa aseze matematic aceasta experienta.

Vai ce singur sunt, dar nu am timp pentru mine!

Persoanele care isi rostesc aceasta convingere aleg adesea o alta cauza, a celorlalti, pentru care se hiperresponsabilizeaza traind din ea. Ei se considera datori fata de prietenul, prietena, sora, fratele, vecina, colegul de la serviciu etc. simtind ca fara ei lumea se prabuseste. Ego-ul lor le atribuie insusiri de Dumnezei pamanteni. Ei detin adevarul absolut, iar de obicei acest adevar este legat de sacrificiul pentru asa zisa cauza nobila. Aceste persoane slujesc epuizandu-si energia, forta viata, timpul, banii pentru un altul, cu marea conditie ca sfaturile sa-i fie ascultate, eforturile recunsocute cat mai mult si eventual public. Traiesc din energia victimizarii, iar aceasta traire ii face speciali. Nu gasesc nimic altceva special la ei decat propriile sfaturi pe care nu sunt in stare sa si le asume in rezolvarile personale. Fug de ei insisi ca sa indatoreze pe toti cei pe care ii ajuta cu ceea ce ei ofera fara sa li se ceara. Vrei, nu vrei, trebuie sa le accepti ajutorul. Altfel se supara si dramatizeaza refuzul pana la sentimente de depresie, excludere sau suicid. Daca se intampla sa le atragi atentia ca iti faci propriile alegeri si ca te descurci singur, o vor lua personal si vor trai refuzul tau ca pe o negare a propriei identitati. Drama refuzului este foarte puternica si aleg revoltati sa ramana singuri pentru ca se considera neintelesi, iar oamenii incapabili sa primeasca iubirea pe care o au de oferit. Traiesc insa aceasta iubire in contexte surogat. Atribuie iubirii orice alt rol mai putin cel personal. Fug de cuplu pentru ca sunt misogini, fie ca vorbim de ei, fie ca vorbim de ele. Furia interioara fata de cuplu este atat de mare, incat vin in intampinarea dramelor celor pe care ii intalnesc cu o atitudine de superioritate si detasare, afirmand intelept ca singura cauza a suferintei este cuplul.

Exista si momente cand recunosc un cuplu, dar niciodata nu il vor gandi ca pe unul echilibrat, ci ca pe o suma de compromisuri existentiale ce asigura traiul si obligatiile familiale. Esential acestia nu cred in fericire.

Tot in aceasta categorie se regasesc tendintele homosexuale. Tradati in asteptarile recunoasterii absolute pe care si-au impus-o cu timpul, aleg sa claseze ca sexul opus nu exista in alternativa cuplului si, astfel, isi directioneaza atentia afectiva sau sexuala catre persoane de acelasi sex. Viseaza intr-o acceptare mai buna si in dominanta ce o pot manifesta. Isi cauta persoane mai tinere pe care sa le controleze si sa le impuna adevarurile lor. Pe termen lung, partenerul rezista doar daca in ecuatia lui personala exista suficiente dezechilibre cat sa accepte o asemenea autoritate langa ei. Chiar si asa, aceasta categorie este insingurata prin rolurile de unici si speciali pe care si le aroga.

Care este cauza subtila a acestor manifestari? Cum se poate vindeca o asemenea traire?

Copilaria este adesea marcata de suferinta. Au avut o nevoie acuta de iubire, de aceea o ofera in exces ori sufocand atunci cand sunt adulti. Au nimerit in familii in care „nu a fost timp” pentru comunicare sau „dulcegarii”, in familii in care au fost suficiente patul si farfuria din fata. Modelele de iubire de obicei lipsesc din subconstientul acestora. Adolescenta e marcata de pasiuni puternice din care ies adesea suferind. Acolo se acumuleaza furia tradarii si de acolo incep sa isi manifeste aroganta intelepciunii. Ce vor face mai tarziu ca adulti, in demonstratia lor de iubire,  e doar o sublimare a acestei furii.

Vindecarea incepe din constientizarea alegerilor personale. Aceasta constientizare insa e cel mai greu proces pentru astfel de persoane, pentru ca ele constant aleg sa se simta victime. Rar si pentru putin timp pot intelege ca si-au decis suferinta, atunci cand au ales prost sau cand s-au aruncat inainte si au sacrificat fara cauza.

Personal, nu am intalnit vreo persoana de acest fel, care sa fi acceptat ca isi traieste efectele alegerilor. Dimpotriva, orice incercare de constientizare a condus catre o furie mai mare si catre o victimizare mai acuta, deci insingurare sau suprematie a Ego-ului Dumnezeu.

Daca ii intalniti spuneti-le ca sunt speciali si ajutati-i sa isi ofere lor insisi ceea ce tot ofera celor din jur. Acordati-le iubire neconditionata, dar nu va luptati in demonstratii cu ei. Vor fi „invingatori” intotdeauna. Ajutati-i sa constientizeze ca atunci cand ofera au asteptari, iar aceasta ii face sa fie conditionati in iubire. O iubire de acest gen le va face intotdeauna rau pentru ca oricat ar primi nu ar fi suficient pentru cat au oferit.

Va urma.

....stop cadru 2....

Singuratatea ca efect karmic

Ana Mardari 

5 aprilie 2014