Validarea perfecta e acea
stare in care Tu esti bine cu tine,
fara sa mai resimti nevoia de
confirmari din exterior.
Este Bucuria si Libertatea de
A Fi tot timpul Ceea ce Esti!
Cand a fost ultima oara cand
te-ai simtit sigur pe tine, echilibrat sau fericit?
Cand a fost ultima oara cand
ai simtit toate acestea fiind singur?
De cate situatii sau oameni ai
avut nevoie pana acum in viata ta ca sa te simti confortabil cu tine?
De
cand ne nastem avem nevoie de confirmari ca ceea ce manifestam este bine sau ne
reprezinta ca fiind buni. Nevoia aceasta de confirmare a ceea ce suntem este o
constanta majora a vietii noastre si, implicit, ne determina majoritatea
deciziilor. In spatele oricarei experiente exista o profunda nevoie de
validare, fie ca suntem sau nu constienti de ea. Din aceasta nevoie se nasc
cele mai nepotrivite alegeri sau paradoxuri. In sensul lor initiatic, oricare
experienta negativa, fie ea de invalidare a noastra, poarta cu sine
descoperirea a ceea ce suntem si a ceea ce ne face fericiti. Suntem constant in
cautare, alegem constant oameni de langa noi sa ne produca validari.
Fara
a-mi permite o ierarhizare, ci doar o enumerare modesta a catorva situatii
intalnite, fie personale, fie ca martor, in sensul constientizarilor, subliniez
arta de a fi nefericiti, de a ne sacrifica, de a fi victime, de a dramatiza, de
a stagna, de a alege orice strategie pe care mintea o considera VALIDARE
(confirmare, a fi valabil, apt etc.).
Cea mai nociva forma
a validarii, paradoxal, este SACRIFICIUL.
Daca
enumeri rapid in mintea ta sacrificiile pe care le faci ori cateva persoane pe
care le consideri valoroase, ai sa depistezi ca poza din fata este plina de
calitati aparente.
Exemplu:
rezistenta intr-un serviciu care te face nefericit valideaza capacitatea ta de
a face fata, de a fi tolerant, condescendent, flexibil, maleabil, plin de
sensuri de intelegere spirituala fata de novici, sarlatani, prost-crescuti,
inculti, mai slabi pregatiti ca tine; sau/ori valideaza capacitatea de a fi mai
bun decat restul lumii, mai special, mai destept, mai evoluat, unic etc.; valideaza
increderea in acele calitati ale tale care determina convingerea ca esti de
neinlocuit sau ca doar datorita tie businessul in cauza exista, datorita tie
profitul din visteria tarii creste vazand cu ochii sacrificiile tale; valideaza
rezistenta ta la chinurile vietii sau, mai nasol, la cele la care te supune
Dumnezeul ala razbunator; valideaza cat de special esti in tot sacrificiul pe
care-l faci in numele a ceea ce doreste Mintea ta ca sa te supuna.
Oricum
ar fi, e o mare pacaleala pentru ca, esential, esti un mare nefericit, oricat
de tare ai ramane in experienta aceasta a validarii. Daca ai incerca sa schimbi
ceea ce te face cu adevarat nefericit, abia atunci ai sesiza cat din acele
calitati demonstrate in mintea ta raman sau nu valabile. Cat de curajos esti sa
schimbi ceea ce te neimplineste?! Cat de destept esti sa creezi alte structuri
in care sa te valorizezi cu adevarat?! Cat de tolerant si spiritual ramai mai
departe alegand sa pierzi controlul si sa-ti dai demisia sau sa cauti un alt
job?! Ramane de cercetat, desi nu e un capat de tara, mintea iti va da noi sensuri
de validare, daca vei esua.
Un
alt exemplu, sacrificiul emotional.
Tare de tot validarea pe care ti-o incasezi dintr-o relatie emotionala in care
alegi sa te sacrifici! Toate formele de sacrificiu pe care le experimentezi
vorbesc despre ceea ce te valideaza. Citez: „Niciun om de pe lumea asta nu ar
putea suporta ceea ce am suportat eu.” Astea sunt cazurile in care ea asteapta
acasa de 20 de ani un barbat care este intotdeauna ocupat cu altele, fie
profesionale, fie cu pectoralii proeminenti; sunt relatiile zis sanatoase de
cuplu care nu mai au relatii intime de 3-4 ani; sunt relatiile in care el
munceste non-stop spre bunastarea familiei, dar nu stie de ani de zile ce simte
sotia sau iubita (viceversa valabila si ea); sunt relatiile in care in numele casatoriei absolute, parintii
dorm fiecare cu cate un copil in dormitoare separate; sunt relatiile in care
ceea ce conteaza este doar fericirea si nevoile lui sau ale ei, exclusiv ea,
exclusiv el; acolo unde, esential, se produce pacaleala mintii „sunt
fericit/fericita s-o vad sau sa-l vad pe ea/el bine, multumit, fericit, satisfacut,
ramanand doar cu mine.”; sunt cele in care cuplurile aleg sa ramana impreuna
spre binele (pacalici!) al copiilor, spre binele mamei/bunicii care a ales
singura sa fie nefericita toata viata, spre binele tatalui alcoolic care sade
paralizat langa dormitorul cuplului, spre binele casei in care stau cei doi,
dar trecut pe numele socrului; sunt cuplurile care au ales sa se vada o data pe
an in numele dragostei ce se zideste piatra cu piatra in palatul lui Aladin,
ea casta si incarcerata in turn, el in Italia, Spania, armata spartana, misiunea lui
Dalai Lama etc; sunt cuplurile care au interese comune, activitati comune ce
induc satisfactii de statut, dar vai de mama lui de suflet impietrit sau ucis;
sunt relatiile in care alegem sa fim Salvatorul celuilalt, cu toate calitatile
activate ale acestui rol, cu autovalidarea suprema a vietii pe care ne-o alegem
s-o salvam, dar fara constiinta ca tot ceea ce facem este o proiectie a ceea ce
ar trebui salvam in noi insine.
Ce
spune o asemenea validare bazata pe sacrificiu? Doamne, cat sunt de altruist,
de neconditionat, cat de tare il/o iubesc, cat de puternic sunt sa rezist, cat
de bun la inima sau ce inima mare am, cate chestiii pot sa ofer, de-ar mai
ramane oleaca sa mai inventez ceva de oferit, cat de hristic, cat de
matern/patern, cat de pozitiv sunt in sacrificiu, cat de longeviv sunt in
rezistenta, cat de inalt spiritual, cat de profund in intelegeri, cat de
sensibil in grija fata de nevoile celuilalt, cat de.... de de. Sacrificiu cu
spor sa fie ca victimizarile sunt valide la orice colt de relatie. Din cand in
cand o proba a calitatilor invocate nu ar strica, asta implicand alegerea de a
te intreba: Esti cu adevarat fericit
prin ceea ce faci? Esti cu adevarat implinit de relatia in care stai? Esti
cu adevarat vazut exact asa cum te vezi tu prin ceea ce oferi sau sacrifici? Esti
cu adevarat neconditionat, permitandu-ti sa te eliberezi sau permitandu-i
celuilalt sa plece din cercul tau de nevoi?
Recviem pentru un vis, dar ... lasa
Visul, recviemul este maaaagnifiiiic, ridica bocitoarele in picioare, te scoate pe
sticla, pe afise, in fata, te ridica in slavi si vesnica ta pomenire este
adjudecata si validata. VALIDAREA e singurul sens ce face din sacrificiu o arta
de a fi sau de a alege la nesfarsit visul si recviemul in acelasi timp.
Distractie maxima!
Revenind,
mai aparte, sacrificiul de sine. Nu
e nevoie sa fii intr-o relatie sa experimentezi asta, dimpotriva, adesea vei
intalni persoane care aleg benevol si ferm convinse sa ramana singure si
neimplicate. E asa o fericire maxima in mintea lor alegerea singuratatii.
Validarea ce vine din acest sacrificiu de sine va sublinia in mintea acestor
persoane o extrem de mare putere, stapanire de sine si a intregului univers, o
pseudo-eliberare de nevoi de apartenenta si atasamente, un altruism exacerbat,
o mamosenie paroxista fata de toata lumea, o capacitate de ajutorare a tuturor
nefericitilor si abandonatilor, o libertate pozata intr-un hedonism artificial,
dar nu conteaza, da bine si avem nevoie din cand in cand de martiri in viata
noastra, mai ales daca Lor le face atat de multa placere. E fascinant ca, in
ciuda iluziilor pe care ni le intinde mintea in nevoia de validare, noi
functionam armonios in tot felul de relatii toxice, iar cainii latra si
caravana trece bine de tot mai departe. Acesti mari singuri, cu cat
experimenteaza aceasta stare mai mult, cu atat se cred mai initiati. Ii gasesti
dandu-si cu parerea chiar daca nimeni nu le cere vreo evaluare, ii gasesti dand
sfaturi, fie ca e necesar sau nu, ii gasesti fatalisti, supradimensionand
realitatile celorlalti pentru ca ei detin sensurile si intelegerile acestei
lumi, ii auzi povestind mult despre cat de importanti sunt in viata celorlalti,
dar nu despre sine, povestind despre cat de grozavi sunt sau cat de multe stiu;
totodata, o alta parte dintre acesti insingurati se autovalideaza facand-o pe-a
observatorii. Tac mult, sunt sociabili si politicosi doar din strictul necesar,
nu-ti arata niciodata ce simt sau cred, desi ei crampotesc fiecare situatie in
nenumarate detalii si studii de caz, simuleaza rezolvari fiecaruia, dar
niciodata propriei persoane.
Forma
complexa a singuratatii, mai tare decat singuratatea asumata, este singuratatea in cuplu sau cea sociala, un fel de esti dar nu esti.
Modalitatea aceasta de validare o gasesti la oamenii „puternici”, frate! Ei
stiu despre sine ca sunt nefericiti, dar rezista, rezista la orice forma
pamanteana, energetica, astrala, karmica, abstracta, de sacrificiu sa fie. De
fapt, aleg sa la experimenteze pe toate, fie masochist, fie sadic, frustrat,
incriminand, evident, vinovatia absoluta celuilalt partener sau societatii sau
oricarei forme de viata, fie ele vieti anterioare, insa aproape niciodata
constientizand sau asumandu-si alegerile.
Exemplu: femei/barbati care considera
ca fara prezenta lor partenerul, familia, serviciul, prietenii, societatea etc.
nu ar supravietui. Validarea: eu nu pot fi inlocuit pentru ca detin cheile
perfecte, solutiile perfecte, echilibrul sistemului in care ma raportez. De
asemenea, sunt oamenii care, desi apartin unei familii, unui grup de prieteni, unui
grup cu interese comune, unui grup de socializare etc. nu se deschid niciodata,
nu vorbesc despre sine, fie dintr-un sentiment fals de protectie a celorlalti,
fie din sentimentul de privilegiu pe care-l acorda celui ales sa se destainuie.
Recviem pentru increderea in
sine, asumarea responsabilitatii personale, recviem pentru asumarea a ceea ce
te face fericit.
O alta forma a
validarii, la fel de puternica ca sacrificiul, este NEGAREA. Paradoxala si asta, dar nu conteaza.
Negarea
se regaseste in tandem cu sacrificiul, insa as puncta cateva situatii specifice
de negare.
De
exemplu, alegerea unei profesii sau ocupatii care contrazice foarte tare ceea
ce te-ar face fericit, implinit sau, cel putin, satisfacut de munca pe care o
prestezi.
Sau
alegerea unei relatii in care iti ucizi sufletul, ucizi dragostea, ucizi visele
dintai, sperante etc., pretinzand ca suma cerintelor indeplinite pe fisa
postului la care subscrie partenerul inseamna adevarata fericire.
Ce
guverneaza negarea este nevoia acuta de control, dorinta de a indeplini
obiective fixe cu miza fixa si clara, dorinta de a poseda, a subjuga, nevoia de
a demonstra. Cu cat frica este mai mare, cu cat neincrederea in sine mai mare,
cu cat lipsa credintei mai centrata pe eul=dumnezeu pamantean, cu atat negarea
autenticitatii si a sinelui mai acerba. Mastile confectionate cu minutiozitate
devin atat de puternice, incat individul ajunge sa se nege cu deosebita
convingere ca este ceea ce a confectionat in mintea lui, identificandu-se atat
de bine cu iluziile, cu obsesiile mintii, incat devine efervescent in crezurile
de urmat. Astfel, negarea ii va valida mastile si, respectiv, obiectivele
stabilite.
Astfel,
unii dintre noi dobandesc tot ceea ce au proiectat sa ii faca fericiti, insa
traiesc cu sentimentul ca „ceva lipseste”, „nu sunt acasa”, „nu imi gasesc
locul”. Nu e nicio problema pentru ca din aceste conflicte interioare reapare
cautarea si intervin alte alegeri cu aceeasi nevoie de validare a ceea ce
suntem. De exemplu, un barbat cu toate obiectivele de viata indeplinite,
respectiv cariera, faima, nevasta, copii, mama soacra zen, tata socru
afacerist, palate cu 3 camere sau 10 etaje etc., a resimtit la un moment dat sa
evadeze in alte relatii extraconjugale, contrariat si el ca ii vine sa faca
asta, devreme ce acasa e asteptat de femeia visurilor lui. Nevoia de validare
il tot impinge in exteriorul a ceea ce a acumulat si construit. Poate o
dragoste nebuna ii va confirma sensibilitatea sa emotionala, poate o pasiune
erotica ii va confirma masculinitatea reprimata de rolul de tata, poate o
pasiune ciudata ii va valida libertatea spiritului sau.
Intreaba-te
o secunda ce negi in tine, ce negi despre tine in experientele pe care tu le
clasezi ca fiindu-ti optime. Evident ca nu-si are sensul o astfel de intrebare,
atat timp cat esti bine, dar daca mai exista ceva din tine ce nu ai apucat sa
vezi si astepta scurt-circuitul validarii?
"Exista
oare ceva ce as putea nega in mine in binele ce il resimt acum?" Enter!
INVESTIREA. Fantastica capacitate a noastra de
a fi Creatorii absoluti ai vietii noastre, forma complexa de autovalidare.
Capcana
aceasta ne-o aplicam cu brio fiecare dintre noi. Intram in situatii pe care
instinctul nostru de supravietuire ni le traduce initial ca fiind toxice,
nocive sau grele. Deseori fix blocajele pe care le anticipam ne provoaca sa
alegem ceea ce nu ni se potriveste. Ne erijam in roluri de salvatori, de mamosenii,
de purtatori de grija fata de responsabilitatile altora, ne erijam in rolul de
Dumnezeu pamantean. Acest exercitiu devine de fapt un act de autovalidare chiar
cu pretul nefast al sacrificiului de sine, al visului, al sperantei etc. Cand apar primele semne de dizarmonie, dincolo de ceea ce ne satisface Ego-ul,
intervine instinctul de supravietuire in alegerea facuta. Atunci incepem sa
investim situatia sau persoanele cu ceea ce ne-ar placea noi sa credem ca putem
schimba sau primi. Esential este o initiere profunda prin care vom cauta sa fim
Creatori pentru a ne salva Creatia gandita sau propusa ca experienta. Traim
visul din mintea noastra, traim decupati de protagonistii actiunii, fara sa ne
permitem sa ii vedem cu adevarat, de frica de a nu se anula ceea ce am investit
in acest proces complex. Experimentam zeci de strategii, solutii, capacitati de
a rezista sau de a fi, ceea ce e de bine pentru ca aflam cine suntem. Insa,
drama intervine in momentul in care emitem asteptari. Aici e marea diferenta
intre Creatorul divin si Dumnezeul pamantean in care ne erijam. Asteptarile!
Conditionarile impuse celor implicati in actul nostru de creatie! Arhetipul
luciferic ne structureaza existenta si ne metamorfozeaza caderea. Cu cat actul
nostru de investire este mai profund, complex, cu atat caderea din Rai mai
dureroasa, mai consumatoare de energie si deosebit de vulnerabila starilor de suicid,
fie concrete, fie energetice, sufletesti, mentale. Revelatia investirii nu este
atat de facila pe cat vreau sa para, dar tocmai acesta este sensul caderii si al
mortii pe care oricare dintre noi ar resimti-o. Moartea Ego-ului creator ne va
intoarce in cele din urma catre Sursa, catre lumina din noi si catre alegerea
de a fi noi insine.
Exemplu:
Venim din copilarie cu structuri mentale confectionate de ceea ce am incasat,
fie ca e vorba de traume, fie de programele parintilor nostri etc. Cand vom gasi
primele indicii in ceilalti ce vor salva ceva din ceea ce am pierdut in urma
traumelor, ne vom arunca in acele experiente, investind si delegand in viata
noastra un salvator pe care doar mintea si nevoile noastre il vor crea.
O
femeie a crescut fara mama. Cu prima situatie de adult cand o alta femeie mai
mare ca aceasta ii va oferi atentie, o va investi in mama surogat si va crea un
set intreg de asteptari de la aceasta. Acestea pot fi prieteniile
dezechilibrate in care unul ofera constant, celalalt primeste fara sa ofere.
Extrapoland structura, o femeie se va casatori cu primul barbat ce ii ofera
atentie, este mai mare ca ea cu peste zece ani, investindu-l in tatal pe care
nu l-a avut. Relatia creata pe o astfel de structura o va conduce pe femeie in
pierderea responsabilitatii fata de propria persoana, pretinzand sotului sa o
valorizeze. In caz contrar, sacrificiul va deveni un act de validare a
relatiei, a iubirii, din frica de abandon, de pierdere, din lipsa stimei de
sine, dintr-o imaturitate emotionala.
Un
barbat a crescut fara tata. Lipsa modelului patern, absenta validarii paterne
il va determina pe viitorul barbat sa caute constant confirmari din exterior si
sa se valideze prin demonstratii de putere. Astfel, isi va alege persoane pe
care sa le poata domina, controla, investindu-le insa cu capacitatea de a-i
conferi intotdeauna doar feed-back-ul pozitiv de care are nevoie pentru stima
sa de sine si pentru confirmarea puterii.
Cea mai frumoasa,
autentica si complexa forma de VALIDARE este DRAGOSTEA.
Simt
profund ca, dincolo de capacitatea mintilor noastre de a ne sabota constant,
Dragostea este acel privilegiu divin pe care-l primim in vietile noastre pentru
a ne arata cine suntem, pentru a ne intelege limitele noastre, pentru a
descoperi resorturile de transcendere a limitelor, a imposibilului.
Dragostea
iti scoate in fata toate structurile cu care te-ai pacalit pana atunci. Le
experimentezi cat sa descoperi ceea ce nu este autentic, sa selectezi ceea ce
te face viu si sa ai curaj sa iti asumi ceea ce esti.
Dragostea
iti valideaza asa zisul sacrificiu pentru ca acolo, de fapt, nu mai resimti
aceasta stare, ci doar bucuria de a oferi, cat mai mult din ceea ce esti si cat
mai fara conditii. Oferind din dragoste celuilalt inveti odata cu acesta ceea
ce ii place, dar in acelasi timp iti dai voie sa asimilezi pentru tine mai mult
din orice-ul celuilalt, sa experimentezi, sa te provoci in a-ti depasi
limitele, judecatile de valoare sau convingerile despre ceea ce ai fost. Te
redescoperi liber, te redescoperi manifestand. Toate nevoile scad in intensitatea
Ego-ului, tot ceea ce stiai despre tine, despre principiile tale se contrazice,
dar nu sa te lezeze, ci sa te elibereze de vechile structuri. Incepi sa te
bucuri ca esti in cat mai multe forme, te reinventezi, te restructurezi, devii
armonios, incepi sa vezi lumea prin emotiile celuilalt, imbogatindu-te astfel
si evoluand de la nivelul de satisfacere a nevoilor tale la dragoste .
Dragostea
impartasita e nivelul sublim de rezonanta si plenitutidine. Atunci esti cu
adevarat Creator, atunci esti cu adevarat fericit. Aceasta este validarea
perfecta.
Deci,
sa experimentam cat mai multe forme de a fi, sa fim cat mai adesea constienti
de nevoile noastre de validare in relatiile cu exteriorul nostru, de orice
natura. Nu e nicio drama atunci cand suntem invalidati. Poate astfel vom
intelege mai repede ceea ce ne face completi, poate astfel vom avea curajul de
a ne asuma decizii si alegeri, poate astfel vom atinge fericirea mai repede.
Sa
ne permitem sa ne iubim inainte de a cersi aceasta celor din jur, sa ne permitem
sa credem in noi inainte de a ne confirma ceilalti ca meritam sau ca suntem
valorosi, sa ne permitem sa ne acceptam asa cum suntem, fie defecti sau nu, sa
ne permitem sa nu luam formele pe care si le doresc cei de langa noi atat timp
cat nu suntem intregi in manifestarile acestea, sa ne permitem sa credem ca
meritam, sa credem ca undeva, dupa colt, exista cel putin un suflet ce s-ar
bucura sa ne intalneasca exact asa cum suntem.
Validari
inalte si autentice va doresc!
Ana
Mardari
"Tu asaza-te deoparte, regasindu-te pe tine, cand cu zgomote desarte vreme trece, vreme vine."
RăspundețiȘtergere"Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
ȘtergereDar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!..."