Zana buna sau vrajitoarea rea

Amina are vreo 4 ani, David vreo 2 si ceva. E o amintire pierduta in istorie, dar cu savoarea spectacolului de atunci.

Ma chinui sa stabilesc reguli si recompense pentru bebi, ma chinui sa ii culc la pranz, ma tot chinui sa ii conving sa manance ceea ce nici eu nu as manca. E o agitatie mentala de idei care mai de care mai rasuflate in refuzul bebilor de a se lasa antrenati in ele.

Amina primeste cadou o rochie lila, atat de frumoasa ca ar gelozi si o zana. Se imbraca cu ea si se tot admira. Ii subliniez din nou si din nou ca zanele sunt cuminti - de parca as crede si de parca nu as sti ca sunt cele mai nazbatioase fiinte de pe pamant! Ii cer sa se comporte exact ca o zana. Hm, e inutil!

Iau aparatul de fotografiat si o pozez pe Amina in rochia lila. II decupez fatza, o lipesc pe o hartie alba, ii colorez cu acuarela galbena parul lung, asa cum si-l doreste. Ma uit temator cum Amina salta fatuca dintre buclele aurii ce se preling ude pe masa de lucru. Scriu mare pe plansa AMINA, apoi ZANA AMINA! O lipesc pe usa camerei lor in speranta motivatiei supreme.

Nu tine nici asta mai mult decat i s-au uscat buclele galbene din tablou. 
Merg si caut cea mai trista expresie a Aminei din ultimele poze si surpriza, dau peste una intunecata de lipsa blitzului. O imprim si pe aceasta, o decupez, ii fac parul negru si zburlit de jur imprejur si scriu din nou: AMINA. 
Asta e vrajitoarea Amina, ii zic.

Dar de ce m-ai facut atat de urata, mami? scanceste Amina.

Nu te-am facut eu urata, asa esti tu cand nu esti cuminte si nu faci ceea ce este bine pentru tine, sa papi, sa dormi, sa..., sa.... Atunci esti vrajitoarea Amina.

Lipesc si acest tablou pe usa alaturi de zana.

Care iti place cel mai mult? o intreb speculand momentul, ca sa fixez mesaje subliminale de conduita.

Amina sughite un inceput de plans si imi cere sa o iau pe vraji de pe usa pentru ca ea este zana si mai ales cuminte. 

Negociez niste reguli:  

Orice vei face frumos si bine inseamna ca zana buna va primi cate o floricica rosie pentru mancare, verde pentru dormit, galbena pentru jucariile stranse si tot asa. Daca nu faci bine, vrajitoarea va primi putere si bulinute negreeee, negreee. Daca Zana va avea din ce in ce mai multe floricele, va capata putere sa iti indeplineasca dorintele frumoase. Daca Vraji va avea din ce in ce mai multe bulinute negre, va capata putere sa iti ia ceea ce iti place cel mai mult.

Negociez numarul floricelelor si bulinutelor, incat Amina sa poata evalua cand exista riscul sa piarda sau cand exista sansa sa castige in urma efortului si concentrarii.

Facem o proba de "bine" si adaugam o floricica zanei Amina. Minunat! Pare ca functioneaza.

Amina incepe sa se joace cu David. O urmaresc interesata de emotiile acestei realitati virtuale. Incearca sa-l pocneasca pe David pentru ca i-a luat o jucarie. Isi opreste mana in aer si se uita catre mine.

Mama, nu l-am lovit pe David, nu dai o bulinuta zanei???

Ma ridic motivata de aceasta corectura independenta de mine si plasez o noua floricica pe teritoriul zanei, intarindu-i stima de sine si fiind mandra de constientizarile ei.

Vine partea cea mai dificila: nani. Amina trece temator pe langa usa cu vraji, isi pune mana paravan la ochi sa nu o vada si sare in pat. Spectaculos, cei doi bebi adorm imediat.

Spre dupa-amiaza, tati vine acasa. Ies imediat sa il avertizez ca trebuie sa intre in jocul sperieturii atunci cand va vedea pe vraji. Zis-si-facut. Sare tati ca ars, isi scuipa in san, mimeaza ca se sperie rau, are palpitatii si o taie la goana prin casa. Amina e atat de consternata de atitudinea unui adult si mai ales a lui tati atotputernic, incat se duce spre el si ii rosteste rar si apasat ca intr-o sedinta de hipnoza: Tati, de ce te sperii atat de tare?? Nu ai de ce! E doar o foaie de hartie! Uite! si se indreapta cu tati de mana spre cea mai fioroasa vraji atingand-o.  
Vezi, nu iti face nimic! Ii sare de gat si il imbratiseaza impaciuitor si matern.

Ei, asta e buna! E cea mai tare pacaleala pe care mi-am luat-o de la un bebe de 4 ani. Si eu care imi facusem mustrari de constiinta in tot acest timp ca poate am exagerat cu trasaturile negative si am creat bietului copil emotii puternice si nefaste. Ok. A cazut si jocul meu programator.

Fumez o tigara sa-mi revin. Nu stiu daca sa ma amuz sau sa ma simt descoperita si total afona in ceea ce ma califica drept mami.

A urmat o seara plina de bulinute negre si avertismente categorice, ignorate evident de aceeasi ironie a foii de hartie.

Vine noaptea. Vrajitoarele si zanele sunt exilate in nepasare. Bebii adorm. Ma bantuie gandul ca sunt atat de mica. 
Nu imi dau seama daca am avut o pornire infantila de Ego sau pur-si-simplu am fost setata sa rezolv cat mai usor regulile casei, asa incat m-am trezit din nou in fata calculatorului. Privesc poza lila si surad fara ganduri. O secunda fara timp si spatiu. Ce frumoasa e!

Dau print sa imortalizez intr-o rama printesa acelui moment. Decupez si ..... dintr-o data .....fantoma Einstein ma izbeste sadic. Ma trezesc hlizind la fel de tamp ca inventatorul cu pricina din poza ce l-a facut celebru. Decupez doar rochia lila si o lipesc pe foaia cu vraji. Ma culc incantata ca mi-a reusit.

Dimineata. Amina se plimba prin camera, absenta la cele doua entitati de pe usa. Isi cauta rochia lila, obsesia ei din ultimele zile. Nu e!

Mami, vreau rochia de printesa!

Mami, nu stiu unde e! Hai s-o cautam!

O cautam disperate prin dulapuri si prin casa, mai putin in cutia de pe dulapul din bucatarie, unde zace exilata rochia printesei, acolo unde o ascunsesem in noapte.

Amina impinge usa sa caute in teritoriul tabu de sub vraji. Isi ridica ochii grabita sa fuga ca e atat de aproape de ea. Stupefactie!

Rochia ei trona minuscula pe foaia lui vraji.

Maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Rochia mea! A transformat-o vraji Amina! Uite! si incepe sa suspine de ciuda.

Ii raspund din cealalta camera ca si cum nu as crede:

Ei, hai, nu se poate, e doar o foaie de hartie!

Amina incepe sa planga, smulge rochia de pe foaia lui vraji, sperand intr-o transformare. O iau in brate si-i subliniez efectele faptelor ei: Vezi, cand tu nu ai fost cuminte, cand l-ai lovit pe David, cand.... ai dat putere lui vraji. Asa ea a reusit sa transforme ceea ce tu iubesti cel mai mult. Cred ca trebuie sa te comporti din ce in ce mai bine ca sa dai putere doar Zanei Amina. Atunci zana va transforma rochia minuscula in cea adevarata si tu vei fi fericita. Daca zana buna va primi din ce in ce mai multa putere de la tine, alegand sa fii buna, cu siguranta vraji va disparea de ciuda.

Asa s-a si intamplat. Amina si-a inhibat mult pornirile isterice in urmatoarea perioada, cu feed-backul minunat al gradinei de floricele ce crestea pe plansa Zanei. 

Intr-o dimineata cu soare a aparut rochia lila si Amina a devenit din nou printesa. A fost intr-adevar o printesa si in timp vraji a inceput sa dispara cate o bucatica din hartia de pe usa.

In cele din urma nu a mai ramas nimic.
Alegand puterea binelui nu numai ca putem fi fericiti, dar vom reusi sa topim orice e negativ din noi si din ceea ce este in jurul nostru.