Degeţica lui Hans Christian Andersen, victima pedofiliei de azi

Imi amintesc cu drag de naivitatea copilariei mele in care Mihaela cu picioare lungi din desenele romanesti juca aceleasi jocuri ca noi, copiii dintre blocuri. Mesajele erau simple si oglindeau solutii specifice copiilor fara timp.

Am incercat sa le privesc din nou cu bebii mei nu la televizorul pe lampi, ci dintr-un simplu searching la calculator. Mama, schimba, nu-mi place! m-a rugat Amina in timp ce se indrepta spre DVD player. Si-a scos un desen animat si si-a facut setarile imediat din telecomanda. Rememorez un training in care am predat Initiere in calculatoare unui grup tinta, cu varste peste 40 de ani, si faptul ca jumatate din curs a insemnat ca acei oameni sa invete sa dea dublu click. Bebii de azi tasteaza biberonul si isi seteaza amintirile in format Facebook de cand se nasc.

Stau si privesc cand cu ochii la Mihaela in format mp4., cand cu ochii la televizorul din camera bebilor. Spoturile publicitare de la inceputul povestii sunt cutremuratoare ca exista acolo: pirateria filmelor e un furt si se pedepseste cu inchisoarea. Ma intreb ce a inteles Amina din zgomotul acela de fond. Nu apuc. DEGETICA incepe sa ruleze din ce in ce mai tare ca „sa aud cum canta”, zice Amina.

Urmaresc secventa dupa secventa si constat ca personajul principal se naste dintr-o floare, dar in cadrul urmator, cand ea este la fel de bebe si nou-nascuta, este furata ca sa fie nevasta unui broscoi: „Ce frumuşică soţie ar fi micuţa aceasta pentru băiatul meu!”.

Minunat, gandesc in sinea mea, cu mesajul Mihaelei ruland in back-ground, ce frumos mesaj subliminal: iata un caz de pedofilie transmis si admis unanim de parinti, copii si societatea de consum. Nimeni nu se mai gandeste la valorile epocii lui Andersen, cand maritisul era o obligatie sociala si morala, versus valorile de acum prin pildele mediatizate la ora 5.00 dupa-amiaza.

Ne uitam mai departe. „S-o punem mai bine pe o frunză lată de nufăr, în mijlocul apei. Va sta acolo ca pe un ostrov şi nu are să mai poată fugi.” Dupa ce ca o fura, o si sechestreaza sa nu mai poata fugi. E scenariul contemporan, ma cutremur. Cine o fi permis o asemena poveste pe piata? Cu siguranta nu Andersen.

Paradoxal, apar in poveste pestisorii care o salveaza. Nu pot sa ma abtin sa nu gandesc la un business bun intre „pestisorii” locali ce fac trafic de carne vie.

Apare si personajul androgin, fluturele, la fel de fascinat de frumusetea acelui bebelus, zis Degetica.

Se schimba din nou cadrul. Deja simt ca ametesc de atatea furturi si evadari. Pana acum povestea construieste atat de riguros itinerariul unui copil furat. Insa ce se mai transmite copiilor? Cu cat esti mai mic si mai frumos, cu atat ai sanse extraordinare sa fii furat si tot purtat prin lume, cat mai departe de casa.

Continua cadrele desenului animat cu un carabus extrem de urat ce o fura si acesta pentru ca-i place, dar si pentru consumul lui personal. Cred ca in plan real fie ca scena urmatoare s-ar fi intamplat in vreo tara in care este permisa poligamia, fie evidentia fetele de breasla ce ar fi ajutat-o pe Degetica sa se integreze; apar suratele carabusului mascul ce comenteaza prezenta angelica a personajului principal: „Ce urâţenie! zise prima cărăbuşă. Nu are decât două picioare!”; „Nu are nici antene, adaugă alta. E slabă, subţire şi seamănă cu omul. Oh! Cât de urâtă poate fi!”

Actorii care dubleaza personajele accentueaza dramatic firul animat. Trecand peste cateva greseli de exprimare scapate de casa de productie, pana si vocile par autentice.

Desi extrem de frumoasa, Degetica este in cele din urma abandonata de carabusul cu suita lui de femele. O prinde iarna saracacios imbracata si infrigurata, gata sa moara, scena ce-mi aminteste de obsesia lui Andersen fata de momente de acest gen. Cu sau fara chibrituri, Degetica se prabuseste in fata unei casute de unde o recupereaza o soricica. De data aceasta, avand de a face cu un personaj feminin, strategia e mult mai bine pusa la punct. Soricica cu pricina o ingrijeste atat de bine, folosindu-se de toate vulnerabilitatile emotionale ale Degeticai, incat si-o fidelizeaza. 

Apare in scena sobolul, un personaj extrem de bogat cu acelasi scop ca toti cei de pana acum: sa se marite cu Degetica.

Mi-e greu sa mai rezist in fata acestei singure dorinte de maritish a personajelor si vreau sa schimb povestea. Negociez cu Amina, dar cum as putea sa o conving cand deja multe mesaje subliminale au oprit-o in fata televizorului.

Degetica accepta in cele din urma contractul de maritish cu sobolul batran si orb, din lipsa de optiuni. Desi intristata de situatie, isi anuleaza dreptul la lumina, la soare, la viata ei de pe pamant, urmand sa locuiasca intr-o galerie de cartita, unde retelele locale sunt declupate.

Spre final, Degetica salveaza o randunica, iar aceasta devine prieten de suflet, singurul care ii ofera personajului o viata mai buna. Nunta este abandonata, Degetica evadand din nou cu ajutorul randunicii, dar cu acordul ei, spre o lume de basm.

Sper ca finalul sa salveze ceva din alegoria aceasta, insa nu salveaza decat mesajul intregii povesti: maritatul. Apare un print, mai puber decat Degetica, o intreaba cum o cheama si evident se marita cu ea. Ea, Degetica, este de la inceput pana la sfarsit bebe, cu singura diferenta ca numele initial este transformat de print, din libera lui vointa, in altul: Maia.

Refuz sa ma gandesc la o dezbatere cu Amina pe marginea acestei povesti spectaculoase. Realizez cat de simplu si cat de repede intoxicam copiii nostri cu frici, cu valori false, cu scopuri eronate. 

Un studiu elementar:

Ce fac toate printesele intr-o poveste? = Se marita!

Cu cine se marita printesele? = Cu printi, neaparat cu castele si domenii, neparat umbland hai-hui prin lume fara un scop si o cauza, dand accidental peste cate o printesa mai mult sau mai putin frustrata.

Ce fac personajele colaterale? = Participa din plin la aceasta cauza, de a marita personajele cheie ale reproducerii speciei umane.

Ce trebuie sa faci sa te simti sau sa fii printesa victorioasa? = Sa fii cea mai frumoasa din tara, sa traversezi cele mai crunte traume, sa fii victima propriilor tale blocaje, sa fugi de acasa, sa accepti prietenia si maritisul cu primul derbedeu ce-ti iese in cale, pentru ca acesta este neaparat printul, sa fii oportunista

Ma opresc din meditatia aceasta nociva. Mihaela pozeaza incremenita pe pagina de desene animate „vechi”. Cand nu se misca este la fel de contemporana ca VIP-urile. Inchid calculatorul. Degetica ruleaza finalul muzical, apoi acelasi avertisment de furt.

Si copilaria lor???? Ne pedepseste cineva ca facem piraterie cu emotiile lor pure, ca le furam copilaria, ca le intinam visele si valorile curate pentru care s-au renascut?

"Pirateria se pedepseste cu inchisoarea!"
 DA, o inchisoare a propriilor noastre greseli in care ne exilam copiii.

http://www.youtube.com/watch?v=ihiyRFKzTgM 

Ana Mardari