terapia Iubirii: Cum scapa bebii de bone?

Deseori ne consideram bebii nostri prea mici sa inteleaga ce se intampla in jurul lor. Realitatea mea alaturi de Amina si David m-a facut adesea sa ma rusinez de un asemenea gand si sa constat ca din cand in cand imi trebuie cate un refresh care sa ma intoarca la adevar, la forma aceea neintinata de judecati si idei preconcepute, pe care doar cei mici o pot transmite.

Amina are vreo 2 ani, David e de tzatza, astfel ca suprizele le primesc doar de la Amina. Comunic cu ea sa ii transmit cunostinte, sa o ajut sa gandeasca liber si sa fie independenta. Saptamana aceea ne focusasem pe animalutze si pe sunetele pe care le scot acestea. Amina e delicioasa facand in toate felurile, se distreaza teribil participand la jocul De-a animalele.

Ma tot gandesc: ce-ar fi sa obtin o evaluare din partea ei, sa descopar cum percepe realitatea din jur si pe noi, mami si tati. Recapitulez rapid in minte ce povesti stie Amina pana atunci, ce informatii despre animale sunt sedimentate in subconstientul ei. Amina are un atasament fantastic fata de pisici, poate si pentru ca ea este o pisica cu doua picioare, dar si fata de toate celelalte animalute. A fost interesant sa o descopar pe Amina cu o stare diferita fata de fiecare animalut despre care am vorbit, cu sau fara imagini, cu sau fara contactul concret cu acestea.

Cred foarte tare ca informatiile constiente ale ei au o cunoastere emotionala la baza. Mi se pare interesant mecanismul si ma gandesc la noi, adultii, fata de cine sau ce mai pastram aceasta cunoastere. In forma pura pe care am descoperit-o la Amina, gasesc la mine ca doar fata de oamenii dragi, nu multi, am acelasi mod de a ma raporta. Restul sunt atasamente cu judecati de valoare in spate sau cu multe conditionari interioare: imi plac caii pentru ca ei sunt liberi si puternici, imi plac pisicile pentru ca imi rememoreaza casa bunicilor, dar nu ma simt atasata sau iubind un animalut pur-si-simplu, doar pentru ca interactionez cu acesta. Imi place si atat, fara iubirea pe care o vad la Amina.

Exersam de vreo cateva ori jocul. O intreb pe Amina: „Daca eu as fi un animalutz, cu ce animalutz m-as potrivi cel mai bine?” Sta si se gandeste preocupata de aceasta noua ipostaza si imi raspunde: „Esti o vaca!” Am incercat sa nu pufnesc in ras, i-am multumit si i-am cerut detalii: „De ce crezi ca vaca ar fi cel mai potrivit animal pentru mine?”

Rememorez rapid toate informatiile pe care viata le-a asociat acestei afirmatii: Bai, esti o vaca! E fascinant cum mintea mea incepe sa dea semnale de alerta protejandu-se de un asemenea scenariu. Imi dau seama ca deja ma lupt mental cu programele ce tot le-am primit si ca Ego-ul meu tinde sa ii propuna Aminei sa caute totusi un alt animal. Nu i-as fi cerut asta, evident, dar observ reactii.

„Pai, cred ca esti o vaca buna pentru ca dai lapte lui David de la tzatza si mi-ai dat si mie lapte si... si e foarte cald si bun! Esti o vaca pentru ca esti mare! Mmmm..., esti o vaca pentru ca am vazut ca mananci frunze verzi ca vaca... Si... si ... miroshi a lapte.... si ... si faci mmuuuuuuuuu cand tzipi la mine. Mami, esti cea mai buna vaca, mami, si te iubesc, mami!”.

La o asemenea analiza nu pot sa mai simt altceva decat atat de multa iubire si wau! ce profund gandesc bebii realitatea din jurul lor. Incep sa ma simt emotionata, fie vaca mare si buna.

Intreb de tati, ce simte ca i se potriveste si Amina imi raspunde: „Tati e un caine dragalas si mic care da din coada si se bucura cand te uiti la el.”

Asociez rapid imaginile si le proiectez in tabloul nostru de nunta. Detaliile ma amuza, dar nu ma pot abtine sa nu o starnesc pe Amina sa continuie explicatiile. Simt ca ma complexeaza totusi descrierea ei de a fi „mare”, dar prefer sa cer lamuriri decat sa ma complexez mai tare doar pentru ca inca nu am slabit cele 30 de kg luate cu sarcina David.

„Amina, dar nu crezi ca mami e cam mare fata de tata si uite, tati e mai mare decat mama, e mai inalt!” o intreb prosteste ca un regizor orgolios si de duzina.

„Mami, tu esti mai mare pentru ca noi toti putem sa stam la tzatza ta calda.... si David, si tati si Ami... Daca nu ai fi o vaca mare nu am incapea cu totii si am plange tare tare...”

O iau pe Amina in brate si admit cu lacrimi in ochi ca sunt fericita ca sunt o vaca mare si calda. „Te iubesc, pui mic!”. Mi-am luat pilda in plin si imi promit sa corectez in mine orice conditionare si prejudecata ce ma tin departe de adevar si suflet.

Am continuat jocul acela, fascinata de asocierile Aminei si de legaturile subtile ce reieseau din descrierile ei. De exemplu, prietenul nostru de familie, unul bun de altfel la vremea aceea, era un lup. Ce stia Amina despre lupi nu era tocmai OK, lupul mancand-o pe Scufita, pe iezi, pe purcelushi si mai pe toate personajele bune din povesti, asa ca am cerut detalii de ce simte asta.

„Pai are ochii de lup si vrea sa manance tot timpul pe cineva....” Fascinant e ca in timp, cam dupa vreo 2 ani de atunci, am aflat si noi de ce prietenul nostru de familie fusese dintotdeauna lup. Ca asta ne-a costat un business pierdut si bani cat o casa, nu mai conteaza acum. Dar e memorabil accesul bebilor la informatiile corecte si la Sursa, e fascinant cum te avertizeaza si iti explica, daca noi le-am acorda creditul si rabdarea sa-i intelegem si sa oferim atentie mesajelor lor.

Suna la usa. E 10 dimineata si boni vine sa o preia pe Amina. O invit in camera bebilor unde sunt imprastiate peste tot jetoane cu animalute si jucarii animalute. Ii explic lui boni ca ne-am jucat de dimineata cu ele si o invit sa continuie, daca doreste Amina. Nu apuc sa o avertizez de asocieri ca Amina ii sare in fata extaziata si ii tipa: „ESTI O VACA! ESTI O VACA! ESTI O VACA!”

Boni reactioneaza violent catre Amina si ii articuleaza cateva replici de buna crestere, din programul social bine stiut de noi toti: „Vai, Aminaaaa, nu ti-e rushine, nu se poate, e mare rushine sa spui asta. Ma supar tare pe tine. Sa nu mai zici niciodata asta! Esti fetita mare si frumoasa... Cum poti sa ma faci vaca...” si sterge fruntea incruntata de broboane invizibile, deranjata de-al binelea.

Amina se suie pe pat cat sa fie la inaltimea lui boni, isi pune mainile in sold ranita de o asemenea atitudine si ii tipa sec si scurt: „ESTI UN TIGRU! ESTI UN TIGRU!”.

Boni isi restabileste starea, se simte razbunata, ba chiar i se pare ca ar fi semnul ei din zodiacul chinezesc, ceea ce o face sa tresara de mandrie ca e asociata cu animal puternic si frumos. O mangaie pe Amina pe cap induiosata, adaugand inca o data comanda subliminala „E foarte urat sa spui ca esti o vaca! Sa nu mai spui niciodata asta ca tu esti fetita frumoasa!”. Care era legatura.... dintre a fi frumoasa si a vorbi „frumos”, complexele timpurii ale lui boni stiu.

Ce nu stie boni e ca singurul tigru pe care l-a „invatat” Amina pana la 2 ani e Shere Khan din Cartea Junglei.