Fumatul ca pacat si Divinitatea

Cred ca fiecare fumator isi lasa nevoia de a fuma la usa bisericii. De ce nu ar indrazni nimeni sa gandeasca posibila o actiune a fumatului intre zidurile acesteia? Pentru ca se zice ca acolo, in mod special, „locuieste” Doamne Doamne, iar Dumnezeu nu este fumator, nu-i asa? 

Programele pe care le primim de cand ne nastem incrimineaza mai mult sau mai putin mistic pe cei care fumeaza. Ideea conform careia trupul gazduieste Sufletul, motiv pentru care trebuie sa avem grija de sanatatea noastra, transforma fumatul intr-un agresor foarte blamat si exilat in cele mai mari „pacate” ale omului.

Sustin aceasta idee, de grija fata de corpul nostru, desi nu sunt un practician prea bun al acestei griji.

Insa ceea ce vreau sa va dezvalui din revelatiile mele tine de Pacatul acesta.

Cand spunem „pacat” in termeni umani, ne supunem unor legi scrise sau nescrise pe care nu le respectam, legi ce sunt mai presus de firea umana si vin de la Dumnezeu. Asa suntem invatati, educati, ca Dumnezeu ne imparte in pacatosi si in credinciosi. Insa, cum se impaca acest adevar cu ratiunea superioara a Iubirii, conform careia Dumnezeu ne iubeste in egala masura pe toti si El este doar Iubire si Neconditionare?

Am avut certitudinea acestui „pacat” pana in momentul experientei pe care Doamne mi-a trimis-o impreuna cu mesajul acceptarii Lui neconditionate.

Se intampla acum vreo 4 veri in urma. Sotul meu plecase din oras intr-o delegatie terapeutica, timp de o saptamana. Ramasesem singura cu cei doi bebi. Spre finalul acelei saptamani am ramas fara bani de cheltuiala. Nu era o problema pentru ca nu aveam nevoi majore de acoperit pana la venirea sotului. Si totusi, cea mai mare problema era pachetul meu de tigari. Am negociat cu mine ca voi rezista eroic pana a doua zi, la pranz, cand stiam ca se va intoarce Leonard.

A doua zi dimineata primesc un telefon de la el ca nu poate ajunge in acea zi pentru ca masina cu care venea spre casa se stricase. Am fost ok cu aceasta intarziere, insa Fumatul meu o luase razna. Am devenit nervoasa atat de tare, incat nicio comanda de autoconvingere nu mai functiona. Bebii au intrat in rezonanta cu ceea ce emiteam, deci au inceput si ei sa devina isterici. Minunat! Simteam cum starea de echilibru scapa rau de sub control. M-am hotarat sa ies in parc pretinzandu-mi relaxare si conectare cu natura.

Cred ca cei care fumati intelegeti ca nu prea tin aceste mesaje atunci cand ti se ia tigara din gura, asa cum mi se luase mie in acea zi mult asteptata.

Am iesit afara. Intr-un complot fantastic al Universului, dupa vreo 3 minute a inceput sa ploua din senin. Acest lucru insemna sa fac cale intoarsa, dar bebii nu aveau aceleasi rationamente ca mine. Dimpotriva, era minunat sa mergi prin ploaie in mijlocul verii si al cerului nefiresc de senin si stralucitor. Intoarcerea mea spre casa i-a facut sa planga, motiv in plus ca isteria mea interioara sa atinga cote inimaginabile. Ironia aceluiasi Univers continua ....si in fata scarii se opreste ropotul de ploaie. M-am gandit revoltata ca Dumnezeu face haz de mine.

Mi-am propus sa las parcul pentru ca leaganele erau ude, dar sa raman totusi afara, plimbandu-ne de jur imprejurul blocului pana la noi decizii meteo de Sus.

Urlam in interior. Voiam o tigara, asa ca mi-am ridicat gandurile si Mintea catre Cerul cu chef de joaca si ironii:

„Auziti - am tipat in mintea mea - nu stiu care sunteti voi pe acolo, pe Sus, dar eu vreau o tigara! Nu ma intereseaza ce faceti, EU ACUM VREAU O TIGARA!”

Realizez in acelasi moment ca pana a doua zi o tigara nu ar fi facut altceva decat sa starneasca mai tare presiunea interioara, deci urlu mai departe catre cer:

„De fapt, rectific, NU VREAU O TIGARA, VREAU UN PACHET DE TIGARI, CHIAR ACUM!!!”

Nu stiu ce mecanism subtil s-a declansat in Univers prin acele comenzi interioare si cu acea energie emisa de gandurile mele, dar, fascinant, dupa vreo 3 pasi, Amina (bebele mai mare) se desprinde de mana mea, alearga inainte pe aleea populata de plimbareti ca mine, se apleaca, ridica ceva, apoi vine alergand spre mine:

„Mamiiiiiiiiii, am gasit niste bani! Uite!”

Am deschis pumnisorul strans de emotia „norocului”. Nu erau nici mai multi, nici mai putini de un pachet de tigari.

In acel moment, toata furia mea s-a topit in rusinare: „Oh, Doamne, chiar si pentru un pachet de tigari ma ajuti?!!!”

Aceasta experienta a declansat multe scurt-circuite in mine. De ce Dumnezeu, care incrimineaza fumatul, asa cum stiam pana atunci, m-a ajutat sa primesc acel pachet? Care este pilda „gestului” divin in fata pacatoseniei mele?

Cred ca a fost printre primele si cele mai puternice revelatii legate de Dumnezeul Iubire in fata a tot ceea ce noi, Oamenii, suntem „pacat”.

Am inteles ca Ratiunea Superioara a „ajutorului” nu sustinea de fapt fumatul, ci calea initierii si descoperii lui Dumnezeu, calea prin care Eul meu interior intelegea ce inseamna „bine”. Divinitatea ne permite sa alegem pentru ca El stie ca orice alegere e calea noastra de atingere a Iubirii, fata de noi insine, fata de ceilalti si fata de Dumnezeu. El este rabdator, asa cum un parinte isi tolereaza copiii in greseli, stiind ca ei de fapt se vor maturiza si in cele din urma vor intelege ceea ce este spre binele lor.

Daca eu repet copiilor mei „Nu baga mana in foc pentru ca te poti arde!”, eu le transmit ceea ce le este bine, dar si efectul alegerii contrare. In acelasi mod Divinitatea ne transmite prin „legile” de respectat, cu singura diferenta ca noi, oamenii, incriminam pe cei care le incalca, iar Divinitatea ne permite experimentul initiatic ce ne conduce la revelatie si cunoastere.

Daca in cele din urma copiii mei vor alege sa bage degetele in focul aprins, desi au fost avertizati sa nu o faca, desi i-am pazit/protejat de aceasta experienta, eu tolerez experienta lor stiind ca doar astfel ei si-au invatat aceasta lectie, prin propria lor cunoastere. In plus, eu voi fi senina din acel moment si nu voi mai fi in alerta protectiei. Categoric ca le sunt alaturi sa le oblojesc degetelele, insa as face-o cu multa dragoste si cu bucuria ca am mai rezolvat un capitol.

Cu aceeasi libertate pe care o resimtim noi, parintii, fata de lectiile copiilor nostri, Divinitatea ne sustine, ne protejeaza si ne vindeca ranile alegerilor intiatice, fara sa ne judece sau sa ne considere „pacatosi”.

Sentimentul de vinovatie pe care il resimtim in categoria pacatelor ce le infaptuim vine dintr-un sistem uman de judecata pe care ni-l aplicam zi de zi si care ne distanteaza de Dumnezeu.

Daca un fumator traieste cu fiecare tigara apasarea „pacatului” pe care il face, isi va amplifica de fapt trairile negative ce il vor tine atasat de tigara, deoarece procesul lui de cunoastere interioara prin fumat nu s-a finalizat.

In schimb, daca un fumator alege sa se observe in nevoile interioare ale dependentei, va grabi procesul de vindecare descoperind-si cauzele subconstiente.

O femeie divortata se va refugia in tigara crezand ca asta o va calma. In esenta ea incearca sa-si vindece propria-i insingurare, stima de sine, atasamentul fata de barbatul pierdut, asociind fumatul cu energia lipsa a partenerului. Daca se va si incrimina pentru ca fumeaza, va acutiza toate complexele ce au rezultat din despartirea respectiva. Intorcandu-se in cauzele subtile si oferindu-si incredere, fumatul va disparea de la sine pentru ca acele cauze nu-l vor mai sustine.

Revenind la experienta mea, de a-mi cadea din cer pachetul de tigari, am inteles ca dezechilibrul interior si starea de nervozitate ce le aveam puteau pricinui rau bebilor mei, fie prin energia emisa, fie prin irascibilitatea ce o manifestam. Pilda aceasta mi-a aratat cine si ce este mai important, cat si faptul ca interventia divina i-a protejat pe ei de mine sau pe mine de partea mea crepusculara. A fost o lectie de reconectare cu Divinitatea. A fost Revelatia ca ceea ce credeam despre actiunea fumatului, ca ma conecteaza cu mine, nu era decat o iluzie a Ego-ului meu.

In concluzie, fumatul inseamna incalcarea echilibrului fizic pe care ni l-a lasat Doamne, dar nu a unei legi ce ne imparte in pacatosi sau credinciosi.

Este o alegere personala in a trai experienta Ego-ului sau a Sufletului, dar pe care Doamne le accepta in egala masura, cu aceeasi Iubire, pentru ca sunt instrumentele noastre de cunoastere.

Deci, draga prietene, cand te asezi la o cafea sa fumezi, cheama-L pe Dumnezeu langa tine in acel moment de relaxare, roaga-l sa-ti patrunda gandurile ce ti le aduni in fumat si sa-ti arate care este acea parte din tine ce trebuie sa ti-o vindeci si care a atras fumatul.

Cu fiecare tigara, fara sa te rusinezi si fara sa-l trimiti pe El prea departe de tine, spune:

Iti multumesc, Doamne, ca esti aici cu mine. Te rog vindeca in mine toate cauzele, toate blocajele, tot ceea ce stiu sau nu stiu ca a atras fumatul in viata mea.

Doamne, topeste cu Lumina toate legaturile energetice dintre mine si fumat.

Ca sa faci fumatul sa devina terapeutic, vizualizeaza in timp ce tragi fumul in piept cum acea Lumina ce o invoci patrunde in corpul tau fizic, in sufletul tau si in mintea ta si vindeca cele stiute si nestiute. Apoi expira fumul gandind ca elimini toate toxinele si tot ceea ce iti face rau.

Dupa ce ai terminat tigara, multumeste lui Doamne si observa-ti trairile. Te asigur ca, daca reusesti sa fumezi „terapeutic”, in scurt timp nu vei mai simti nevoia sa fumezi, dar vei continua sa iti bei cafeaua cu Dumnezeu.

Ia o pauza de cafea!

Ana Mardari, 17 mai 2013