Cum sa il pastrezi pe Mos Craciun pentru totdeauna?


Mosul vine an de an cu listuta in buzunar, facuta minutios cu fiecare oftat al bebilor din fata vitrinelor, cu fiecare bucurie starnita de reclamele dintre desene animate, dar mai ales, Mosul vine pentru ca oricum trebuie "sa cheltuiasca banii ca sa nu se invecheasca de la un an la altul" (Amina stie de ce). 

Pana pe la 6 ani jumatate ai Aminei si cei 5 ai lui David, Mosul demonstrase din plin ca citeste gandurile copiilor si ca ajunge nevazut cu darurile dorite, fie cu reni, fie fara. A aparut in schimb problema Mosului inchiriat de la gradinita. La acea serbare, a fost atat de fascinat de copii, incat nu prea a vorbit. Amina mi-a zis sec ca e fals, ca nu e cel adevarat. Cum nu pot sabota convingerile corecte ale lor, am incercat sa resuscitez imaginea sifonata a mosului de poliester. I-am spus ca este un ajutor al Mosului si ca orice reprezentat oficial respecta imbracamintea pe care o poarta si cel autentic. Nu a functionat. Daca e fals inseamna ca nu e Mosul, deci iata o problema de rezolvat. M-am ingrijorat de comunicarea acestor pareri intre copii si de acel moment traumatizant al descoperirii minciunii parintilor bine-intentionati. Ca sa preintampin o scena in care nu conta ca si-a primit cadoul dorit, ci faptul ca „M-ai mintit!!” am dat un search in baza secreta a spiridushilor body-Guardians si am avut o discutie in feelinguri cu acestia, apoi cu Amina:



Mami, Mos Craciun adevarat ajunge la toti copiii in fiecare Ajun! Dar atunci cand copiii cresc mari, dar NUMAI ATUNCI!, Moshul isi ia ajutoare pe parinti si le da bani sa cumpere cadourile pe care si le doresc acestia. El le da parintilor lista de dorinte, dar si notitele din timpul anului cu ceea ce merita sau nu copiii lor, nu pentru ca au fost sau nu cuminti, ci pentru ca ceea ce vor primi le va aduce bucurie si le va fi de folos.

A functionat teribil aceasta informatie, incat in acel an Amina a tot asteptat sa apar de dupa colt cu multe cadouri, pentru ca ea era deja suficient de „mare” sa le primeasca si sa negocieze cu parintii ei. Nu s-a intamplat anul acela, nici urmatorul. Sper sa prelungesc mirajul Moshului odata cu emotia copilariei. 
In concluzie, nu frangeti amintirea lui Mosh Craciun doar pentru ca nu mai aveti cum sa va ascundeti, ci jucati-va in continuare. E ceea ce ne trebuie tuturor din cand in cand, daca nu tot timpul: surpriza, magia, povestea. Creati povesti in viata voastra cat mai multe si oferiti-le copiilor vostri sau copilului din voi. Astfel, crescand mari, copiii nostri vor retrai emotia Craciunului cu bucurie, vor sti sa o dea mai departe si vor savura prilejul minunat al magiei. Vor incerca apoi sa reconstruiasca ambientul si, indiferent daca vor avea sau nu copii, vor alege sa il astepte pe Moshul cu energia darurilor. Craciunul este un dar, fie privit mistic, spiritual, fie trait in teatrul aducerii in scena a personajelor dragi ce vor primi si oferi cadouri.
Spuneti-le de pe acum copiilor ca vor ajunge mari si vor deveni ajutoarele lui Moshul, dar mai intai veti deveni voi, parintii. Astfel:
  • Parintii (si copiii) dobandesc autoritatea suprema prin delegarea lor de catre Mosul in persoana. Se vor simti speciali. Vor invata sa creada in ei. Vor invata sa isi respecte parintii. 
  • Nu va mai fi o trauma vestea ca nu exista Mosh Craciun sau ca au fost mintiti, ci revelatia ca "Extraordinar, sunt mare acum, de aceea mami si tati ne cumpara cadouri!". Nu le furati povestea! E cea mai minunata poveste a copilariei lor si cea mai profunda dovada ca exista fiinte de lumina. Mosh Craciun e doar un simbol al Divinitatii care face minuni sau ne ofera daruri sau ne surprinde cu rezolvari fabuloase. Subconstientul lor va pastra aceasta informatie si o vor accesa cu timpul ridicand ochii spre acelasi cer din care candva a coborat Mosh Craciun. Nu le suprimati conectarea aceasta! Vor invata sa creeze bucuria si s-o impartaseasca! 
  • Isi vor crea o comunicare mult mai buna cu parintii prin negocierile induse de nazbatiile ce nu trebuie consemnate in catastiful Moshului. Vor constientiza ce au gresit sau nu, ce merita in consecinta sau nu, ce pot corecta in iertarea acestui moment, Craciunul! 
  • Vor imita comportamentul adultilor incercand astfel sa-si atribuie aceeasi valoare de delegat al Moshului si vor fi incurajati sa creeze cadouri supriza din partea lor pentru ceilalti membri ai familiei. Ca sa provoc copiilor mei sentimentul de empatie fata de cei din jur, sa-i reponsabilizez chiar si atunci cand ei cred ca li se cuvine totul, am pregatit cu Amina un cadou special pentru Mos Craciun, pe care l-am pus in fereastra ca Mosul sa il ia acasa, in tara lui, atunci cand va lasa darurile sub brad. "Ce fericit cred ca va fi Mos Craciun cand va vedea ca are si el un cadou. Oare ce si-ar dori Mosul de la mine!", a spus Amina. Astfel, vor invata sa daruiasca! 
  • Vor avea prelungita bucuria Craciunului cu minunatul crez al Moshului pentru totdeauna si cu credinta ca de Craciun exista oricum un spirit bun care va contribui la fericirea tuturor ce cred in el. Vor invata sa creada!
Vor invata sa iubeasca si sa daruieasca iubirea!
Sa va fie Craciunul magic si voi, mari si mici, magicieni ai luminii si iubirii!

 Daca tot ne-a delegat Moshul, sa-i dam o pauza!

Ana Mardari
10 noiembrie 2013 



 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu