Manifest de Iubire catre Oameni

Povestea Mistica a unui copil cu autism, DAVID

= CONFESIUNI =

Povestea lui David incepe din septembrie 2006, in Iasi, unde s-a nascut. Am stiut ca va fi baiat, asa cum am simtit cu un an jumatate inainte ca primul copil va fi Amina. Cand am descoperit ca rezonez cu numele David, l-am intrebat pe sotul meu, Leonard, ce parere are. A privit atent in gol de parca i-ar fi soptit Doamne Doamne despre destinul lui David si mi-a zis: „Grea misiune si-a ales!”. In zilele urmatoare am reluat pildele biblice sa descopar misiunea legendarului David incercand in zadar sa gasesc o decodare a acelei replici. Au trecut insa ani pana cand am acceptat ca cea dintai misiune a lui David de acum e sa se lupte cu uriasul Goliat, fie ca el este ceea ce noi, oamenii, numim autism, fie ca Goliat este insasi incapacitatea noastra umana de a intelege profund cine sunt ei, copiii cu autism.




EI sunt din ce in ce mai multi, printre noi, incercand sa ne atraga atentia sa fim noi insine, cat mai aproape de natura divina din noi. Am uitat sa simtim cu inima, sa ne manifestam iubirea, sa o impartasim neconditionat, fara legile scrise ale marelui „trebuie”. Am uitat sa traim prezent, acum si aici, agatandu-ne rational de istoricul personal al nostru sau de viitorul din ce in ce mai incert si zbuciumat. Direct proportional cu aceasta involutie senzoriala se perfecteaza tehnologia si masina om, se nasc mecanisme de supravietuire in formule si coduri de acces. In oglinda aceasta a noastra sunt ei, copiii cu autism, aparent inertiali, infricosati sa existe printre ceilalti, neputinciosi in a se descurca, isterici si agresivi atunci cand li se impune. Sa ii privim mai atent si sa corectam in noi exact ceea ce ni se pare defect in ei.

Sa fim noi insine din ce in ce mai conectati. Sa ascultam Natura, Oamenii, Iubirea si esenta tuturor – Dumnezeul Iubire.

In mare parte, suntem cu totii familiarizati cu acest concept ori cu nevoile acestor copii. Descoperim adesea articole ce ne cersesc ingaduinta de a-i primi printre noi si de a-i ajuta, fie empatizand cu ei, fie incercand sa le sustinem financiar o parte din orele de terapie, importante pentru invatarea codului uman de a exista aici, printre noi.

Am invatat sa tac si sa vorbesc doar celor care isi cauta propriile ratiuni mistice de a fi, insa am intalnit in drumul meu de cunoastere oameni minunati ce au determinat curajul confesiunilor mele din perspectiva mistica, intr-un format diferit decat cel al confesiunilor in privat.

Acum si aici, urmand acest crez si fiind eu insami, va cer ingaduinta de a ma urma printr-un labirint al trairilor si experientelor mistice ce le-a adus David in viata noastra.

********

Prima experienta stranie de care ne amintim s-a petrecut cand David avea putin peste 1 an. Locuiam in Ploiesti si la acel moment eram ajutati de o bona. In dupa-amiaza aceea bona a facut un soc anafilactic din cauza alergiei la antinevralgic. Respira din ce in ce mai greu si transpira abundent. Am chemat salvarea, timp in care Leonard a incercat sa o resusciteze. David statea in carucior privindu-ne pe noi, adultii, speriati si isterici. A ridicat manutele in aer si le-a indreptat cu palmitele larg deschise spre bona. A inceput sa le roteasca in sensul invers acelor de ceasornic privind-o pe doamna concentrat si total diferit de bebele de mai inainte. Stiam atunci ca bioenergia se manifesta prin palme, iar bioenergeticienii folosesc acest camp in sensul invers acelor de ceasornic ca sa descarce blocaje energetice si in sens opus ca sa incarce si sa vindece. Bona a inceput sa-l priveasca hipnotizata de privirea lui si in cateva minute respiratia si-a revenit la normal, pulsul de asemenea, apoi a intrat intr-o stare de somnolenta tihnita. Salvarea si-a facut aparitia, insa interventia nu mai era necesara. David a miscat manutele in aer in acel ritm terapeutic mai bine de un sfert de ora. Apoi s-a oprit brusc si a redevenit bebele pe care il stiam cu totii.

********

La foarte scurt timp, in aceeasi perioada, mi s-a intamplat mie o situatie similara. Venisem intr-o seara de la supermarket. Fusese foarte aglomerat, iar drumul cu masina inapoi imi transformase durerea de cap, datorata aglomeratiei, intr-o migrena sfasietoare. Am intrat in camera unde Leonard statea cu bebii si m-am prabusit in genunchi din cauza starii de rau. David si Leonard au venit spre mine, insa David avea din nou aceeasi privire concentrata si mult prea matura pentru varsta lui. Leonard mi-a facut semn sa-i dau voie sa actioneze. M-a inconjurat de 3 ori in acelasi sens, invers acelor de ceasornic, apoi mi-a atins fruntea in ceea ce numim ochiul al treilea. S-a mai invartit de 3 ori in sensul acelor de ceasornic si mi-a atins in cateva puncte coloana, apoi si-a scuturat manutza si a plecat. Am simtit un val de caldura benefica ce a patruns prin coloana si mi-a cuprins intreg corpul, dandu-mi o stare de beatitudine si visare. Din acel moment migrena mea disparuse, starea de lesin fusese inlocuita cu acea infuzie de energie calda, de rasfat. A fost din nou ciudat. Am discutat in seara aceea cu Leonard despre posibilitatea unor capacitati ce trebuie urmarite, sustinute si crescute odata cu bebele David.

********

Si ca experienta observarii sa devina mistica, David ne-a oferit pe la 1 an jumatate cateva situatii ce nu pot fi traduse in planul nostru mental si fizic.

Locuiam la etajul unei case, cu o scara interioara foarte abrupta, ceea ce ne-a determinat sa incuiem usa camerei in timpul noptii, de frica vreunui bebe ce s-ar fi trezit si ne-ar fi cautat in noapte, calcand din greseala pe acea scara. Intr-una din dimineti, am gasit usa camerei larg deschisa si pe David jucandu-se pe holul interior al casei. Ne-am speriat teribil, cu atat mai mult cu cat latimea scarii era jumatate din inaltimea lui David. Au urmat alte doua dimineti. Desi eram constienti ca am verificat si am incuiat usa, ne-am facut mustrari de constiinta ca de fapt doar intentionasem sa facem asta, dar nu mai reusisem sa ducem la bun sfarsit intentia. O saptamana intrega lucrurile au continuat astfel. Am realizat ca totusi e mai mult decat „uitatul” nostru. Mi-am propus sa descopar, asa ca m-am inchis cu bebii in camera lor, imediat dupa micul dejun. Dupa cateva ore, David s-a desprins din joaca noastra, s-a tarait de-a busilea spre usa, s-a ridicat in piciorute, a intins manuta paralel cu clanta, fara sa o atinga, exact ca in prima situatie cu bona. A stat, cred, un minut fara sa se miste, doar focusand clanta si tinand mana ridicata. Apoi a apasat-o si a iesit victorios din camera. Fara chei intoarse in broasca, fara fortat usa. A fost socant, inexplicabil si deschizand un univers de intelesuri ce nu le aveam, dar pe care David le-a adus cu nasterea lui in familia noastra. Cred ca din acel moment David a devenit „special” in sensul magic al vietii noastre.

********

Am inceput sa caut sensuri nevazute in tot ceea ce insemna existenta mea. Eram demult atrasa de propriile mele experiente stranii si inexplicabile, dar David a venit cu o poveste noua de viata, cea care m-a schimbat in toate judecatile de valoare ce le stiam.

Experientele cu David au continuat, dar am sa ma opresc la cea a dialogului pe care l-a initiat el, fortandu-ma sa sar de la un nivel al ideilor si teoriilor la un altul concret de comunicare: telepatia.

3 ani. David comunica non-verbal si atat. Pierduse si putinele cuvinte pe care le spusese in primii ani de viata. Invatasem sa ii inteleg respiratia, plansul, trairile, fara sa il privesc ca fiind defect pentru asta. Eram in asteptarea alegerii lui de a vorbi ca orice copil, de a se manifesta normal, insa toate experientele cu el mi-au creat scenariul unei participari aparte.

Eram in camere diferite. David a inceput sa planga. L-am auzit si am simtit emotiile puternice de panica. Era o traire noua pe care nu o puteam decoda. Am alergat in camera lui. David plangea suferind, privind geamul ce dadea spre parcarea din fata blocului. Locuiam la parter. L-am verificat sa nu se fi lovit, l-am intrebat de ce plange, ingrijorata pentru ceea ce resimteam ca suferinta interioara transmisa de el. Nu gaseam nici un indiciu. Deodata mi-a venit in minte, fortat, o imagine a unei masini rosii ce tocmai iesise din parcare, din fata geamului nostru. A fost ciudat sa ma gandesc la masini in acel moment, dar inconstient am speculat ideea spunandu-i lui David sa nu mai planga ca vom iesi sa ne plimbam, sa vada masinile parcate pe strada. S-a linistit. Am iesit intr-adevar. Spre dupa-amiaza, am resimtit din nou starea de alerta de dimineata. David nu plangea, insa simteam puternic sa alerg in camera lui in acel moment. Cand am intrat in camera, David privea geamul si topaia fericit. M-am indreptat spre el sa vad ce il determina sa simta astfel. Masina rosie ce o vizualizasem parca in fata geamului nostru. Am constientizat ca David comunica telepatic cu mine, confirmarea fiind ca nu stiusem de existenta acelei masini.

Nu stiam cum se intampla, dar provocarea lui a declansat o noua revelatie a ceea ce suntem noi, oamenii.

********

Un alt moment telepatic a fost cand David cauta un lucru. Rascolise camera lui preocupat sa-l gaseasca. L-am intrebat ce cauta si atunci mintea s-a golit de ganduri si mi-a parvenit imaginea unei carioci portocalii. L-am intrebat pe David unde s-a jucat ultima oara cu ea pentru ca lipsea exact acea culoare din sertarul in care le pusesem. Urmatoarea imagine era a canapelei extensibile din dormitorul nostru, cu acea carioca cazuta in lada canapelei. Mintii mele i s-a parut o nebunie, dar m-am indreptat cu David spre dormitor. Am inceput sa pipai lada patului, fara sa pot vedea ceva, intr-o pozitie imposibila si demna de compatimire. Imi tot repetam ca sunt intr-o ureche ca m-am aruncat pe burta in cautarea acelei imaginatii. Intr-un minut am descoperit singurul obiect din lada canapelei: carioca si nu oricare, ci carioca portocalie.

Din acel moment am acceptat definitiv telepatia ca mijloc de comunicare dintre mine si David. Mi-am dorit sa verific si sensul invers de receptare, astfel ca eu sa fiu emitator. M-am izolat intr-o camera diferita, singura. Nu stiam cum se face asta, asa ca am ales cea mai simpla comanda la indemana mintii mele: „David, te rog, vino la mami si da-mi un pupic, apoi te intorci la joaca ta.” In cateva secunde s-a deschis usa camerei mele, cu David zambindu-mi condescendent, m-a tras in jos si mi-a cuprins gatul intr-o imbratisare, m-a sarutat, apoi a plecat.

********

Am exersat aceasta comunicare de atunci in diferite ipostaze: sa se astampere, sa manance, sa nu-i fie frica de situatiile noi, sa alegem un alt drum, sa ne pregatim de plecat din parc etc.

Realizam ca exista riscul de a crea o lume sigura in care e suficient ca eu il inteleg si sa ii vin in intampinare, fara sa-i cer efortul de a vorbi. Insa cred ca experienta mistica cu David a fost mai puternica decat frica ce o resimteam ca nu vorbeste.

Cam in acea perioada a aparut si diagnosticul lui David – autism infantil.
Cu toate experientele traite pana atunci cu el, scenariul acesta era prea putin sa il accept ca unic adevar. Am refuzat, asa cum orice parinte in situatia mea refuza aceasta realitate.
Am inceput sa caut raspunsuri in terapiile alternative si in evaluarile paranormalilor. Am ajuns in Bucuresti la Alexandra Mosneaga, bioterapeut si maestru extrasenzorial, care mi-a confirmat ca nu e autism, insa mi-a dat o informatie ce a declansat stari enorme de vinovatie.

Mi-a spus ca David a fost traumatizat de o frica de a mea din perioada intrauterina. David a venit repede dupa Amina. La 6 luni ale surioarei lui. Prima interventie in cezariana a fost traumatizanta, realizata pe viu dupa primul sfert de ora, deoarece anestezia fusese facuta gresit, intentionat, asa cum am aflat ulterior. Trauma aceasta mi-a blocat dorinta de a mai avea pe cel de-al doilea bebe prea curand. Astfel, afland ca sunt din nou insarcinata, am activat fricile interventiei chirurgicale. Asa am considerat atunci, ca David s-a simtit nedorit pentru ca mie mi-a fost frica. Am inceput sa lucrez cu mine, sa meditez, sa incerc sa vindec emotiile trecute si sa imi cer iertare lui David pentru acest blocaj, ce a fost subliminal comandat de replica mea de atunci: „Daca sunt insarcinata, nu mai vorbesc cu tine niciodata!” ii spusesem lui Leonard. M-a marcat asocierea acestei replici rememorate cu evaluarea Alexandrei Mosneaga. Insa acum stiu ca nu a fost decat un pas in plus in initierea pe care mi-o alesesem alaturi de David, in parteneriatul acesta pamantean.

********

L-am cautat pe Dumnezeu diferit decat o facusem pana atunci, am incercat sa imi raspund la intrebarea DE CE?, fara sa sabotez vointa divina in ceea ce traiam.
Astfel, cu toate revelatiile la un loc, momentul in care l-am simtit atat de aproape pe El m-a covarsit.

La 3 ani si jumatate, David a racit. A avut un puseu de febra ce l-a dus imediat intr-o convulsie febrila. L-am infasurat rapid in prosoape ude si reci, i-am pus supozitoare, i-am aplicat banuti de cupru pe incheieturi, remediu ce stiam deja ca ii poate scadea febra. Facusem orice cu viteza, incremenita de expresie si simturi. A fost o impietrire ce m-a transformat in executant al miscarilor, ca sa nu irosesc vreo clipa din sansa de supravietuire a lui David. Cu toate astea, el tremura cu ochii inchisi. L-am luat in brate sa-l protejez inconstient de orice risc. Bratele au inceput sa-mi tremure din ce in ce mai grele. David se facuse alb, livid, pielea se crispa in fata mea fara viata, iar corpul lui a ramas atat de greu si rupt de suflet, ca un cocon din care un fluture si-a luat zborul.

A fost o traire in care totul s-a oprit in loc, ganduri, timp, spatiu, respiratia mea si a lui. Am inchis ochii abandonandu-ma. Am simtit ca sufletul David se ridica usor deasupra mainilor mele si se indreapta in sus, in lumina. Era multa lumina in tot ceea ce simteam. Eram doar legatura lui David cu pamantul si mi-am spus ca accept sa-i donez toata energia mea de care are nevoie sa ramana in corpul lui fizic. Sufletul David plecase. Asa am vizualizat, asa am simtit. Atunci am privit in sus si am spus lui Dumnezeu: „Accept orice vei alege sa faci cu sufletul lui David, accept in egala masura ceea ce il face pe el fericit si ceea ce TU decizi.” Nu stiu ce masura a avut timpul pentru ca nu l-am simtit. Trairea ruperii de atasamentele pamantene, trairea aceea mistica in care esti martorul celor doua lumi iti anuleaza pentru totdeauna orice credinta ca adevarurile ce le stii sunt corecte.

Dupa acea formulare a mintii, de acceptare, l-am revazut pe David din nou coborand din Lumina si indreptandu-se spre mine. Corpusorul lui statea inert in prosoape pana cand energia aceea desprinsa din cer s-a pogorat acolo, inauntru, in carcera acestei vieti si a alegerii ce o facuse deja. A respirat adanc, pielea s-a luminat si muschii s-au decongestionat. I-am simtit pulsul batand in venele mele si in inima mea. Se intorsese acasa, la mine, la noi. S-a facut din nou usor. A deschis ochii si mi-a zambit. Ne-am confirmat din nou promisiunea dintai, de a ne iubi pentru o eternitate, indiferent de drum.

In acea noapte am fost fara ganduri, ca un mecanism pamantean decalibrat. Am simtit sa deschid o carte. Aveam in casa, din cautarile mele interioare, niste carti cu ingeri. Am cautat un raspuns si astfel am ales o carte ce devenea astfel mijlocul prin care Divinitatea putea sa imi raspunda ca sa inteleg. Cartea imi spunea ca ingerii stiu ca am trecut printr-o primejdie cu cineva drag, insa sa nu ma ingrijorez, pentru ca aceasta experienta a insemnat ca sufletul sa calatoreasca in alt plan, pentru a-si activa capacitatile extrasenzoriale de care va avea nevoie in indeplinirea misiunii personale. A fost suficient sa imi revin din socul experientei mistice si sa descarc emotiile necuprinsului plangand toata noaptea. A fost o initiere ce am adaugat-o la drumul comun alaturi de David.

********

M-am tot intrebat ce capacitati si-a activat David din acel moment de calatorie.

Intr-o zi obsinuita cu prietenii, am aflat care erau acestea. Vorbisem toata noaptea cu o prietena despre iubire, relatii si despre afectiunea pe care o suferea la unul din ovare. Cautasem cauzele subtile ale subconstientului pentru ca vindecarea sa fie totala. A doua zi, David s-a indreptat spre prietena mea, a luat-o de mana si a dus-o in alta camera, tot non-verbal cum este si acum. Acolo a inceput sa faca tot felul de miscari cu mainile, sa faca genoflexiuni, sa se invarteasca in jurul ei si mai ciudat, sa ii priveasca ca un scanner prin ombilic. Privea „inauntru” si apoi isi continua terapia ciudata. Recunosteam din ceea ce intalnisem si citisem elemente de bioenergie. I-am facut semn prietenei sa accepte acest demers. Priveam fascinata omuletul acela maruntel si dolofan ce nu mai arata a bebe. Atunci nu mai era copilul meu, era un alt rol, iar eu ma simteam mica in fata lui. S-a intors spre mine ca si cum m-ar fi certat, m-a impins in afara camerei si a inchis usa dupa mine. Am asteptat ca sedinta terapeutica sa ia sfarsit. Prietena mea a iesit naucita din camera povestindu-mi senzatiile avute in corpul fizic, in mod special in zona ovarelor. O data finalizata terapia, David a redevenit copilul de 4 ani.

Au urmat momente de acest gen, in diferite situatii: o vindecare spontana de spate anchilozat, migrene, dureri fizice pana la schimbarea in bine a unor situatii din viata celor pe care David i-a imbratisat in mod aparte. Poate au fost coincidente pentru ca ele nu au confirmarile vizibile ce le ofera stiinta, insa daca pana acum aceasta inseamna misiunea lui David, imi doresc sa nu i-o sabotez cu neintelegerile mintii mele.

********

David avea 5 ani. Am ajuns in Bucuresti la recomandarea unui clar-vizionar inalt spiritual. Cautam raspunsuri despre cine este David, mai presus de autismul infierat pe hartiile de handicap.

A intrat temator in curtea plina de flori. Un caine urias cat David a venit aproape de el. Au comunicat privindu-se, apoi cainele s-a retras in cusca lui. David a intrat in casa persoanei. Ni s-a facut semn sa il lasam sa faca ce simte pentru a fi observat. Aveam emotii. Era acea stare ciudata pe care o resimti cand esti copil si bunicii iti spun povesti cu zmei si zane fermecate.

David s-a plimbat cateva minute prin livingul larg, apoi s-a oprit in fata fiecarei vaze sau ghiveci cu flori. Acolo unde florile erau in ghiveci, le adresa o combinatie de sunete spuse sau cantate, ca intr-un limbaj arhaic, codat. Le saruta pe fiecare si trecea mai departe dupa ce isi lua ramas bun, fluturandu-si palmitza sau capul. In dreptul celor uscate sau ofilite din vaze, isi modula vocea ca intr-un ritual magic de trecere, ofta, apoi le canta din nou. A fost prima si ultima oara cand l-am vazut pe David comunicand in acea limba necunoscuta. A sarutat toate florile din casa, foarte multe de altfel, fiind plina vara. Apoi s-a asezat pe canapea langa acea doamna. Taceau amandoi. Din cand in cand David dadea din cap, iar doamna imi spunea ca nu e de acord cu raspunsurile ei sau cu ceea ce ii sugereaza. Ii priveam cu inima pulsandu-mi navalnic. Eram in fata a doi martieni ce se reintalnisera pe Pamant. Nu stiam care specie e mai privilegiata, dar intalnirea in sine in emotii si energii era un privilegiu pentru oricine. Doamna a inceput sa-mi spuna despre familia noastra. David ii povestea telepatic despre noi. Apoi i-a spus despre niste evenimente sociale ce urmau sa se petreaca in viitorul apropiat in lume. Nu are sens sa confirm ca ele s-au petrecut. Apoi i-a comunicat din ce dimensiune vine si ca nu a mai avut nici o viata anterioara, ca e un spirit de lumina venit in misiunea salvarii planetei asa cum au tot ales copiii de cristal pe care adesea ii numim autisti. Ne-a transmis ca se plictiseste teribil cu regulile noastre si ca nu intelege la ce folosesc toate mecanismele rationale. A facut si o observatie referitoare la incapacitatea de a face la toaleta, la cat de fara sens i se pare. Asa mi-am explicat pampersul si refuzul tuturor incercarilor mele de a-l dezvata de acesta.

La un moment dat David s-a ridicat sa explice cum functionam noi oamenii si cat de importanta este conectarea dintre noi, cum gandurile noastre se imprastie peste tot. In timp ce doamna imi comunica mesajele lui, ne-am oprit din conversatie sa privim demonstratia.
David s-a urcat pe un raft de unde nu era vizibil ce se afla in vasele expuse. A luat direct o vaza mica si s-a asezat pe podea. Nu stiam ce e acolo, iar doamna uitase. David a scos niste bile de sticla colorata si le-a dat drumul pe podea, una cate una, ca niste raze de jur imprejurul lui. Acesta era mesajul: asa se raspandeau in matricea comuna gandurile, intentiile si emotiile de iubire. Le-a strans la loc, le-a pus pe raft si a iesit afara.
Aici s-a oprit la cainele urias, i-a pus palmele pe o coapsa si a stat neclintit in ceea ce deja stiam ca e un moment de vindecare. Doamna a iesit dupa noi si mi-a zis: „Cainele meu schioapata de o saptamana si nu am avut ce sa-i fac.” David facea deja ceea ce nu reusise medicina veterinara.

********

Odata cu acea doamna, au aparut in viata noastra oameni cu capacitati paranormale care au confirmat cate un detaliu energetic legat de David, au confirmat capacitatile lui si misiunea ce o are de indeplinit.

In planul concretului insa, David a capatat putin achizitii. Cu timpul a inceput sa fie deschis oamenilor, sa ii accepte in jurul lui si sa-si exprime emotiile pozitive fata de acestia, insa tot non-verbal. A inceput sa imite comportamente, iar cele mai apropiate de el au fost ale Aminei. S-a simtit intotdeauna atras de animale. Le priveste altfel, uneori cu grija.

O intamplare din cele stranii a evidentiat la David aceasta grija fata de animalute.
Mergeam spre parc intr-o zi frumoasa de vara. Cu vreo 20 m inainte de intrarea in parc, David a inceput sa planga puternic, din senin. Nu exista nici un factor de stres, atat cat puteam evalua din istoricul nostru comun. Am intrat in parc crezand ca a sesizat acolo ceva ce isi doreste. Dimpotriva. Plansul a devenit isteric. Am incercat sa-i dau apa sa-l linistesc, am incercat sa ii vorbesc, dar fara nici o izbanda. Am tras aer in piept in gandul conectarii telepatice cu el. L-am intrebat in gand ce vrea sa-mi transmita si atunci mi-a aparut imaginea unui tufis pe aleea pe care venisem. Sub tufisul respectiv erau 4 pui de pisica insingurati. David voia sa ii salute, sa ii mangaie si sa il ia pe cel mai trist.

Uneori e o nebunie sa te desprinzi de planul concret in care existi si sa bantui prin cel nevazut in incercarea de a ti se parea firesc. Am simtit adesea ca nu rezist experientei mistice si ca esential am eu probleme de orientare in timp si spatiu. Mi s-a parut prea mult sa ies din parc sa verific daca e o fantezie sau daca David e din nou acel „altfel” ce nu-l pot cuprinde. Plangand si mai tare, de parca si-ar fi dorit sa ma convinga ca nu glumeste, David m-a luat de mana sa iesim din parc. Am facut cale intoarsa fara sa stiu exact ce caut si unde sa ma opresc. In tot acest timp am cautat orice argument plauzibil pentru acea situatie: foame, frica, somn, pana si ideea de campuri energetice in neregula, dar nu mai mult de atat. David m-a oprit din ganduri, s-a aplecat cu grija cautandu-mi din priviri incuviintarea. M-am aplecat si eu. Am ridicat frunzele si buruienile crescute alandala. Sub ochii mei se odihneau 4 pui de pisica, abia nascuti. Au inceput sa miaune speriati din somn. David i-a mangaiat si a luat unul in palme. Mi-a transmis ca il doreste cu el in parc. Nu m-am putut opune. I l-am luat in palmele mele si ne-am indreptat din nou spre parc. Am crezut ca se va juca cu el, insa, dupa ce s-a asigurat ca e bine pazit de mine, a plecat sa se joace la groapa de nisip. Am incercat de doua ori sa duc puiul inapoi sesizand ca David e absorbit de joaca si e cu spatele la noi. Un fir invizibil dintre pui si el ii dadea alarma despartirii si David sarea ca ars, plangand sa-l las acolo unde era. Ne-am petrecut dupa-amiaza alaturi de pisic. A fost unul din momentele in care simti ca nu stii nimic, ca nu intelegi nimic. M-am declarat mai autista decat David vreo cateva zile zacand in nefirescul existentei mele.

********

In conflictele mele interioare, trecand de la planul mistic la cel concret in care David nu vorbea sau facea vreo criza in plina strada, am contactat un astrolog ce apare si in emisiunile televizate. Credeam atunci ca harta astrologica poate sa fie o dovada suficient de stiintifica pentru ratiunea mea si a oricui nu crede nimic din ceea ce tot traiam cu David. Ma interesa daca va vorbi si daca e vorba de un blocaj temporar sau unul pe toata viata. Eram in etapa in care acceptam orice scenariu. Adevarul era cel pe care il doream atat de tare.

Doamna mi-a zis din nou de capacitati, mi-a zis de riscuri, mi-a transmis ca e un blocaj temporar si care e legat de efectele karmice ale vietilor anterioare. Apoi, ceea ce a fost fascinant, mi-a zis ca va profesa o meserie ce inca nu exista pe pamant, iar oamenii abia acum se pregatesc pentru a o intampina si ca e legata de medicina si oameni, aceasta fiind misiunea lui pe pamant.

Discursul doamnei astrolog mi-a dat putere sa trec peste angoasele lipsei de deprinderi sau peste ceea ce David inca nu stia sa faca precum ceilalti copii. Ducandu-ma in viitor, ca orice parinte in cazul meu, mi-am inhibat frica ce urla in mine legata de adultul David. Mi-am spus ca Dumnezeu va crea contextul perfect, astfel ca David sa poata face ceva, sa poata exista armonios. Asa am mers mai departe prin labirintul revelatiilor si emotiilor negative pe care ti le ofera neputinta si lipsa de control in binele ce ti-l doresti copiilor tai.

********

In vara 2011 am urmat cursul de Terapii cu ingeri, promovat de Doreen Virtue, recunoscuta international ca doctor in psihologie, metafizician si maestru extrasenzorial in comunicarea cu ingerii. Aceasta experienta personala venea ca urmare a dorintei mele de patrundere a ratiunilor superioare. Incepusem din 2009 sa intru in cabinet alaturi de sotul meu, maestru extrasens de categorie internationala. Experienta traita in cabinet nu aplica ceea ce stiam rational, ci ascultand „vocile” si „mesajele” ce le primeam in timpul sedintelor. Ca aceasta stare se poate denumi clar-auz sau clar-viziune nici nu conteaza atat de mult. Ce este minunat e confirmarea ca nu suntem singuri, ci inconjurati de fiinte de lumina ce ne ghideaza, ne protejeaza, ca toata existenta noastra pamanteana nu e altceva decat o lectie de iubire pe care ne-o insusim mai bine sau mai putin, ca suntem veniti intr-o matrice in care fiecare gand al nostru poate ajuta invizibil pe cei ce au nevoie de energia iubirii.

In experienta de atunci, intr-una din meditatiile de grup, am simtit ca ma desprind de corpul fizic. Era minunat sa simt doar atat, insa am inceput sa percep o lume noua, cumva asemanatoare cu ceea ce stim pe pamant. Erau munti, era vegetatie, insa nu aratau in forma fizica pe care o cunoastem, ci erau energetice, ca si cum culoarea devenise forma si holograma. Totul era mai intens ca in realitate, culorile vii, respirand odata cu mine. Priveam fascinata cand energiile, cand lacul profund si limpede deschis in fata mea, ce devenise un cer rasturnat in jos. Am zarit in mijlocul acelei intinderi de apa un copil de vreo 7 ani, blondut, rasfatandu-se vesel si inotand. Mi-a facut din mana, ceea ce m-a surprins. Apoi m-a strigat: „Mama!”. Am tremurat de emotie. Era David, dar David mai mare decat anii ce ii avea acasa; in plus, vorbea..., vorbea cu mine! A venit pe mal si m-a intrebat ce caut acolo, cum de am ajuns atat de sus si ca se bucura ca am reusit. I-am raspuns ca nu stiu si ca ma bucur si eu ca il vad astfel. „Iti place unde locuiesc eu? Aici e acasa. Aici vin eu cand calatoresc de pe Pamant.” Era impresionant. O fractiune de secunda am inteles ca, atunci cand priveste in gol sau cand viseaza, David de fapt se intoarce acasa, in acel cer minunat de iubire si perfectiune. L-am intrebat de ce nu vorbeste cu noi pe pamant, iar el mi-a raspuns ca inca nu are voie sa faca asta, inca nu i se permite. Mi-a zis ca asteapta ca eu sa invat suficient cat sa poata sa se faca inteles ca sa comunice. Ne-am luat ramas bun cu promisiunea lui de a ma astepta acolo, sus, de fiecare data cand voi dori sa merg mai departe in cunoastere.

Am revenit din meditatie cu lacrimi in ochi. Un alt prag initiatic se desprindea de aici: de ce nu i se permite sa vorbeasca? Ce trebuia sa mai invat?

********

Toate experientele ce au urmat, cele personale, au avut acest fundament si tot exercitiul cu Sinele si Ego-ul a avut ca scop iubirea si neconditionarea. Din cand in cand David poposeste in visele prietenilor mei sau ale pacientilor ce ii intalnesc sa le comunice cate un mesaj: „Cu cat eu voi fi mai detasata de rezolvarile ratiunii, cu cat nu voi mai fi in controlul Mintii ce crede ca stie ce trebuie pentru sine sau pentru ceilalti, cu atat sansa de a fi pamantean (a lui David), la fel ca noi toti, va creste”.

Aceasta balanta invizibila dintre mine si David imi da sensul alegerii constante de a fi fericita cu ceea ce exista in viata mea, de a iubi cat mai profund si mai inalt, de a accepta ca sunt doar un partener de drum pentru David, pentru copiii mei, nu un atasament emotional in asteptarile si proiectiile unei mame. E o initiere perpetua, dar aceasta stare face calatoria aceasta sa fie senina, in siguranta si clara.

Primele rugaciuni ca mami aveau multe virgule legate de ceea ce imi doream pentru copiii mei, apoi au urmat rugaciunile explicite in care ii ceream lui Doamne sa ii dea grai lui David sau sa il faca un copil de gradinita integrat sau sau.... Acum nu mai pot cere astfel. Am sentimentul ca virgulele mele saboteaza insasi alegerea sufletului David de a-si indeplini misiunea lui aici, pe pamant. Astfel, aleg sa ii cer lui Doamne sa ofere lui David Binele Lui cel mai Inalt. Descopar zilnic ca, o data cu aceasta acceptare, eu imi urmez propria-mi cale intr-o misiune legata de oameni, descopar ca iubirea ce am incercat sa mi-o educ in neconditionari a devenit un curs de Terapia Iubirii, a devenit o terapie in sine ce nu imi apartine, ci e doar energia ce trece prin mine atunci cand aleg sa ma conectez cu Dumnezeu.

Asa am inteles ca prezenta unui asemenea copil in viata unui om, a unui educator, a unui terapeut nu e decat o cale de acces la propria-i conectare cu Divinitatea si la propria-i vindecare. O data ce noi realizam aceasta, gandind si actionand in noi, acesti copii vor incepe sa reactioneze, ne vor oferi iubire vindecand in noi orice trauma stiuta sau nestiuta cu care ne-am confruntat. E mai presus de a fi doar emitatori pretinzand ca detinem controlul. Suntem intr-un raport biunivoc de vindecare.

Mi-as dori ca fiecare parinte sa vada drama autismului in ratiunea superioara a unui privilegiu, a unei misiuni ce nu priveste doar un om, ci foarte multi oameni ce au nevoie de iubire si vise.

********

La David gradinita a inceput cu incercari esuate inca de la 4 ani, trecand prin diferite grupe, acolo unde toleranta educatoarei a fost mai mare. Nu am primit sprijinul ce-l asteptam. De obicei erau invocati parintii ce ar fi comentat prezenta lui David in clasa, insa comentariile acestea nu le-am aflat niciodata direct. Le-am primit in schimb pe cele ale doamnelor care mi-au zis fara crutare ca nu am nici o sansa si sa incerc la un centru special. In Roman, pe vremea aceea, centrele speciale insemnau doar terapii private sau incercarea mea intr-o gradinita particulara.

I-am dus pe amandoi, pe Amina si David, intr-o clasa cu multe varste. Am simtit ca poate astfel David va primi ajutorul Aminei sau al copiilor mai mari, dar va avea si sansa sa interrelationeze cu cei mici. Incercarea aceasta a esuat din nou. La acel moment, desi mi-am aratat intentia, nu mi s-a permis prezenta in spatiul gradinitei. Nu aveam suficienta intelegere a mecanismului concret, incat sa prevad efectele unei astfel de decizii. David a fost abandonat in asteptarea mamei timp de multe ore. Cu nasul sprijinit de geam, a ramas inert la propunerile vorbite ale doamnelor si ale copiilor.

Am plecat si de aici, dar am ales sa incepem programul ABA. Impunerile fortate ale sarcinilor l-au bruscat pe David foarte tare. Devenea isteric cand terapeuta ii arata materialele de lucru. Mi se ceruse sa-l tin fortat ca va pricepe pana la urma ce e de facut. David executa mecanic ca sa scape, dar nu se intampla asa usor pentru ca urmau alte sarcini. I se aratau stimulente ce ramaneau in mana lui cateva secunde, apoi i se smulgeau din mana pentru a trece la urmatoarea etapa. Ma durea sufletul pentru ca il simteam pe David traumatizat, dar credeam ca ei stiu cel mai bine ce e de facut si acceptam tacit ca atunci cand un parinte isi tine copilul cu forta sa i se faca injectia vindecatoare.

Nu a functionat prea mult. Cred ca nu am rezistat amandoi. I-am propus doamnei sa testam capacitatile de intelegere ale lui David in acele sarcini si sa simulam niste disparitii de obiecte din seriile predefinite. In mintea mea credeam ca, daca David poate gandi, se va opri din a pune piesa galbena in cosul galben care lipsea. A fost o prima si fascinanta bucurie. S-a oprit cu piesa in zbor, a analizat ca lipseste cosul si a retras-o in cosul cu piese amestecate, continuandu-si asocierile. Mi s-a reprosat ca aceste interventii ale mele nu fac parte din scheme si sa nu ma bag. Asa am decis sa nu ma mai bag deloc in ABA.

Cred ca terapiile sunt ca religiile: fiecare religie are adeptii ei si fiecare adept crede si exista in aceleasi convingeri cu ale religiei din care face parte. Pentru mine ABA a devenit o religie prea habotnica si prea restrictiva ce sabota libertatea de a fi.

********

Am plecat in Piatra Neamt, unde David a fost intampinat cu iubire si intelegere. Primele terapii au fost sustinute la Fundatia Univers Plus, unde oameni magici ne-au incurajat sa visam. Terapiile oferite in dar ii lasau lui David libertatea de a se descoperi si de a alege singur sa vina in actiunea propusa. Incurajarile acestea spuneau ca „tu contezi in ceea ce simti; noi respectam aceasta si te iubim neconditionat”. Imi amintesc ca ma simteam foarte stanjenita de tipetele lui David, atunci cand el refuza activitatile. Insa terapeutii de acolo imi zambeau, lasand sa se inteleaga ca sunt obsinuiti si ca sunt reactiile pe care le cunosc si pe care incearca sa le atenueze. M-am simtit si aici ca intr-o mare familie.

In acel sfarsit de an am initiat alaturi de ei campania de sensibilizare a autismului „David, te iubesc!”. Era primul semnal de alarma ce il doream sa-l transmit oamenilor legat de manifestarea iubirii din noi. Inimile ce urmau sa fie confectionate in campanie, cu sloganul „David, te iubesc!”, de catre oricine ar fi avut de transmis un sentiment de apreciere sau iubire, insemnau stafeta pe care o predam celor din jur, dar mai ales copiilor cu autism in a avea curajul exprimarii si manifestarii.

********

David a incercat din nou programul de gradinita, ceva mai mare si mai matur, cu sperantele mele noi si vise multe. L-am insotit in programul de activitati si astfel am avut un plus de observatie a planului concret al lui David. Cand fericit ca e printre copii, cand respingand orice activitate, cand rezolvand sarcinile ce i se impuneau, l-am descoperit pe David invatand diferit de noi.

David a invatat ca intrarea in gradinita are o continuare de culoare si scari, matematic dispuse in mintea lui, incat stie exact unde sa se opreasca zi de zi. Intr-una din pauzele impuse de refuzul participarii lui la activitati, am iesit din sala de grupa si am ales un scenariu nou: toaleta.

Ne-am indreptat spre capatul culoarului ce exista dintotdeauna in fundalul matematic. David a inceput sa mearga pe varfuri, din ce in ce mai precaut, ca si cum toata aceasta noua realitate se descompunea si refacea ca un puzzle. L-am incurajat sa mergem inainte. Si atunci m-am conectat cu el, cu trairile lui, fara sa-mi fi propus aceasta constient. M-au izbit perceptiile simturilor: auzeam dintr-o data prea multe sunete din jurul meu, din celelalte clase, din exteriorul cladirii, am simtit mirosuri, am vazut culori, forme, toate unduindu-se in holograme tridimensionale. Parea extraordinar, insa atat de greu sa aduni toate acele informatii intr-una singura ce eu o stiam mecanic: mersul pe coridor, lipsit de starea „prezent”. Am ajuns in fata vasului de WC, cu David de mana, asigurandu-l ca se descurca. Am tras apa. Imaginile s-au descompus din nou in fragmente mici: mana mea cu multe degete, sunetele apei ce se desprindea de pe teava, apoi prin canalizare, sunete din ce in ce mai intense, facandu-ma sa sufar ca pot simti cu toate cele 5 simturi deodata. Era perceptia unui haos senzorial, precum o orchestra ce isi acordeaza instrumentele inainte de concert, fara sensul comun, ci doar in propria-i rezonanta acustica.

David parea speriat. Eu eram speriata de prima experienta a constientizarii prezentului. Haosul a inceput sa se estompeze si atunci am realizat ca simt mirosul florilor din curtea gradinitei, ca aud pasarele si in acelasi timp le percep mental cate sunt si cum sunt dispuse pe crengi. Mi-am amintit brusc cine sunt si de ce am ajuns acolo. L-am luat pe David de mana, mai tematoare decat am crezut ca pot fi vreodata. El s-a intors spre mine, m-a imbratisat mut, mi-a zambit apoi cu atata dragoste si sustinere de a nu-mi fi frica de acum si aici. Mi-am revenit amintindu-mi de mine, de trecut, dar si gandindu-ma la ce viitor urmeaza sa mai experimentez.

De la teoria trairii prezentului, la trairea efectiva doar in prezent, acum si aici, e doar un salt. Atunci cand nu-l constientizam si nu-l facem, alegem sa-i consideram autisti pe toti cei care sunt rupti de atasamente si conditionarile trecutului ori viitorului. Ma intreb oare cat de autisti ne percep si ei, la randul lor, sabotandu-ne prezentul in fiecare prezent?

A doua zi, acelasi traseu era lin si matematic recompus in miile de senzatii si analizatori. Orchestra senzoriala era acordata, iar sensul actiunii "toaleta" dicta la unison un mecanism ce functiona atat de bine, doar pentru ca el devenise TRECUT. Atunci m-am prabusit din nou in revelatia ca eu, mama lui David, neputand sa traiesc acum si aici, mi-am dorit si ma bucur de fiecare lectie invatata de David, apoi rememorata atat de bine, dar traita in trecut.

Daca aveti timp si spatiu, dati-va voie sa constientizati tot ceea ce simturile voastre analizeaza intr-un prezent, oricare ar fi el. E atat de greu, dar merita secunda abandonului fata de ceea ce am pretins ca stim.

********

Ultimul meu vis, nebun poate sau extraterestru, a venit dintr-un articol „Beketova - femeia cu 120 de vieti”, care a accesat subconstientul colectiv „descarcand” 120 de limbi pe care le cunoaste, inclusiv detine informatii din nenumarate vieti anterioare ce sunt atestate de arheologi, cercetatori, istorici etc.

Stiam ca exista aceast fenomen prin care noi putem avea acces la orice informatie sau cunoastere. Ceea ce mi se intampla in intalnirile cu oamenii, sub forma terapiilor karmice, e o situatie similara la scara foarte mica. M-am trezit ca folosesc comenzi sau formule despre care nu citisem nicaieri, dar pe care ulterior le-am descoperit in diferite lucrari de gen.

Asta mi-a dat curaj sa sper ca poate David va alege cat mai curand sa descarce ceva informatii de adaptare in societate, cunostintele si deprinderile ce nu le are conform varstei lui si tot ceea ce ii va mai folosi sa isi indeplineasca misiunea. Abia astept sa ma „cert” cu David pe diferite subiecte sau sa-l aud spunandu-ne tuturor despre locul din care vine si ce aduce nou si intelept aici. Visez ca se va trezi intr-o dimineata vorbind firesc despre tot si orice.

********

Am inteles in cele din urma, odata cu venirea noastra in Piatra Neamt, ca dincolo de trairea mistica a experientei David, el are nevoie de codurile noastre umane. Aici sunt cei care detin rolul cel mai important, sunt terapeutii, educatorii, parintii si oamenii ce le comunica zi de zi.

Am intalnit acesti oameni ce viseaza in iubire. I-am intalnit in toate orasele pe unde am locuit, in Iasi, in Ploiesti, in Roman, in Piatra Neamt. In ultimul an jumatate de cand suntem in Piatra Neamt, acesti oameni frumosi s-au concentrat in jurul nostru sa ne ajute.

I-am intalnit intai la Fundatia Univers Plus. Au fost Cristi Ungurianu, Dana Oboroceanu, Simona Alui Gheorghe, Liliana Iftode. Apoi au fost prietenii din Piatra, terapeutul Loredana Varlan, educatorii Mariuca Fasola, Roxana Gavrilut si Elena Voaides. 

In prezent exista Simona Alui Gheorghe, manager de caz si terapeut, doua tinere adolescente, minunate, inca la liceu, ce fac voluntariat, Miruna Popescu si Alice Folvaiter, iar din noiembrie echipa Being Myself, condusa de psiholog clinician Sanziana Burcea, impreuna cu psihologii si terapeutii Geta Gavriliu si Ionela Iordache, tot voluntari. Ei toti sunt suflete ce se conecteaza cu partea pozitiva a acestor copii, cu sufletele lor si nu incrimineaza defectele ce ii exclud din grupul numit societate.

Pentru tot ceea ce au permis sa existe in viata lui David, pentru libertatea pe care i-au oferit-o in a invata sa fie printre noi, eu le multumesc si ii iubesc! Stiu ca va veni o zi cand David o va transmite personal pentru ca atunci isi va accepta intru totul rolul de pamantean aici si acum.

El are nevoie de voi ca sa nu ii fie frica sa exprime cine este, el are nevoie sa fie ajutat sa exprime toate energiile inalte ce le emite, are nevoie de cuvinte si instrumente prin care sa dea mai departe harurile ce le-a adus. Fiecare copil venit astfel are aceeasi poveste mistica a unui univers perfect din care s-a desprins si pe care doreste sa ni-l transmita. Sa-i ajutam si sa le permitem sa ne spuna cum sa ajungem din nou acolo sau cum sa ne facem Pamantul din nou Edenul in iubire.

Va iubesc!

Ana Mardari, mama lui David

aprilie, 2013